Steaua, ratare istorică a grupelor Champions League: a fost eliminată de un fost dinamovist, jucător de câmp, care a apărat loviturile de departajare

Steaua, ratare istorică a grupelor Champions League: a fost eliminată de un fost dinamovist, jucător de câmp, care a apărat loviturile de departajare

Reacţiile după eliminarea dezamăgitoare a Stelei din playoff-ul Champions League

Roş-albaştrii părăsesc playoff-ul Champions League având capul plecat, după ce nu au reuşit să se impună la penaltiuri, în ciuda faptului că poarta a fost apărată de un jucător de câmp.

Steaua a dominat începutul de meci, Lucian Sânmărtean bifând şansă după şansă de gol, însă jocul a slăbit pe măsură ce s-a apropiat pauza. În a doua parte a returului, campioana Bulgariei şi-a intrat în ritm, a reuşit să „ţină în priză“ apărarea stelistă şi, cu un gram de noroc, a înscris în ultimul minut regulamentar al meciului, egalând scorul din tur şi împingând partida spre prelungiri.

Cele două reprize suplimentare nu au adus nicio modificare pe tabelă şi nici vreo ocazie demnă de menţionat. Un moment cheie s-a petrecut chiar înaintea loviturilor de departajare, când portarul lui Ludogoreţ Razgrad, Vladislav Stoianov, a fost eliminat după un fault la Fernando Varela. Cosmin Moţi s-a îndreptat către buturi şi, în ciuda faptului că roş-albaştrii au părut să răsfle uşuraţi pentru situaţia neobişnuită, fostul dinamovist a avut reflexele necesare pentru a apăra penaltiurile şi a-şi trimite echipa în grupele Champions League.

  • 6-5: Moţi apără lovitura lui Rîpă şi elimină Steaua din platyoff-ul Champions League.
  • 6-5: Espinho îl învinge pe Arlauskis.
  • 5-5: Prepeliţă egalează.
  • 5-4: Dyakov înscrie.
  • 4-4: Varela egalează într-un moment crucial!
  • 4-3: Marcelinho îi aduce pe bulgari în avantaj.
  • 3-3: Adi Popa egalează iar.
  • 3-2: Caicara îl învinge pe Moţi.
  • 2-2: Szukala egalează, dar Moţi intuieşte iar traiectoria loviturii.
  • 2-1: Hamza îşi aduce echipa în avantaj.
  • 1-1: Moţi reuşeşte să apere, Steaua nu profită de avantaj.
  • 1-1: Wanderson ratează, Arlauskis respinge excelent.
  • 1-1: Keşeru egalează scorul, dar de remarcat că Moţi a intuit direcţia balonului.
  • 1-0: Moţi „uită“ că e şi portar şi execută prima lovitură liberă, înscriind în poarta lui Arlauskis.

Încep loviturile de departajare. Bulgarii au prioritate.

Min. 120 Stanciu şutează pe lângă poarta apărată, mai nou, de Moţi.

Min. 119 Situaţie tensionată la bulgari! Portarul Stoianov este eliminat, după o intervenţie la Varela. Loviturile de departajare vor fi apărate de un jucător de câmp şi anume Moţi.

Min. 118 Keşeru scapă de Moţi şi este faţă în faţă cu portarul, dar la mare distanţă şi niciun stelist nu este aproape.

Min. 116 Arlauskis continuă seria intervenţiilor salvatoare. Se apropie loviturile de departajare.

Min. 111 Keşeru are o încercare timidă la poarta lui Stoianov, dar scorul rămâne neschimbat.

Min. 106 Începe a doua repriză de prelungiri.

Prima repriză de prelungiri s-a încheiat.

Min. 101 Espinho execută o lovitură liberă, dar mingea trece peste poartă. Bulgarii slăbesc în intensitatea atacurilor.

Min. 98 Steaua joacă dur, presiunea se resimte. Breeveld scapă de cartonaşul roşu, după o intrare dură.

Min. 91 Începe prima repriză de prelungiri. Arlauskis are o primă intervenţie salvatoare, dând echilibru şi încredere steliştilor.

Timpul regulamentar s-a scurs, urmează cele două reprize de prelungiri şi, dacă scorul rămâne acelaşi, soarta calificării se va decide la loviturile de departajare.

Min. 90 GOL! Ludogoreţ înscrie prin Wanderson, care profită de o eroare a steliştilor şi egalează scorul general, printr-un voleu de la 20 de metri.

Min. 85 Schimbare la Ludogoreţ: intră Wanderson, iese Misidjan.

Min. 83 Iese Sânmărtean, intră Filip. Colaborare Keşeru, Adi Popa, Filip, dar mingea e îndepărtată de apărarea bulgară.

Min. 80 Spiritele se încing. Prepeliţă este faultat de bulgari, arbitrul lasă jocul să continue.

Min. 77 Schimbări la Ludogoreţ: iese Aleksandrov şi Bezjak, intră Abalo şi Hamza.

Min. 75 Minutul şi încercările de gol ale bulgarilor, care fie sunt respinse de Arlauskis, fie sunt pe lângă poartă.

Min. 72 Breeveld vede cartonaşul galben.

Min. 70 Bulgarii domină meciul în a doua repriză, Steaua pare că trage de timp. Scorul convine roş-albaştrilor, care s-ar califica în grupele Champions League.

Min. 67 Latovlevici dă semne de probleme medicale şi este schimbat de Pîrvulescu.

Min. 63 Sânmărtean are o acţiune importantă de gol, însă este faultat. Steaua primeşte o lovitură liberă, executată de Keşeru, iar Szukala loveşte cu capul, trimiţând milimetric de spaţiul porţii, în bară.

Min. 60 Latovlevici este penalizat cu un „galben“, după mai multe intrări dure. Ludogoreţ primeşte lovitură liberă, execută în corner, fără situaţii periculoase.

Min. 57 Moţi primeşte, în sfârşit, cartonaşul galben, după o două faulturi în ultimele minute, ultimul, mai serios, la Keşeru.

Min. 55 Misidjan semnează o ocazie importantă, şutând cu puţin deasupra porţii lui Arlauskis.

Min. 53 Un spectator a intrat pe teren, întrerupând câteva secunde jocul.

Min. 48 Latovlevici continuă seria de erori în defensiva Stelei, creând spaţii pentru adversari.

Min. 45 Gazdele revin în forţă şi îi pun probleme deja lui Arlauskis, care are o neînţelegere cu apărarea stelistă.

PAUZĂ. Ludogoreţ - Steaua: 0-0.

Min. 42 Varela se află într-o poziţie excelentă de gol, dar arbitrul indică poziţia de ofsaid.

Min. 36 Campioana Bulgariei are o ocazie mare, dar mingea trece, înşelător, pe lângă poartă.

Min. 33 Ocazii multiple pentru Ludogoreţ, Arlauskis este pe fază de fiecare dată. Goalkeeperul Stelei se resimte după un duel, însă face semn că poate continua jocul.

Min. 30 Arlauskis intervine, din nou, salvator pentru Steaua şi respinge o minge trimisă de bulgari.

Min. 26 Terziev se resimte după un duel cu Keşeru, însă meciul este lăsat să continue.

Min. 25 Adi Popa este din nou faultat, de data aceasta de către Minev.

Min. 24 GOL! Keşeru îl învinge pe Stoianov, însă arbitrul ridică fanionul, semn că atacantul este surprins în ofsaid, iar reuşita îi e anulată.

Min. 22 Sâmărtean driblează apărarea bulgară şi îşi construieşte o ocazie cu adevărat periculoasă, dar şutează în plasa laterală.

Min. 20 Acelaşi Adi Popa se prăbuşeşte la pământ, după un fault făcut de Moţi. Steaua primeşte lovitură liberă, cu toate că ar fi putut fi dictat un penalti. Keşeru execută, dar mingea trece deasupra porţii.

Min. 19 Adi Popa îl pune în dificultate pe Stoianov, şutând periculos la poarta campioanei de la Sud de Dunăre.

Min. 14 Bulgarii au prima ocazie, o minge şutată de Alexandrov, pe care Arlauskis o respinge fără probleme.

Min. 9 Prima acţiune de atac semnată de Ludogoreţ, pe care Rîpă o respinge şi îşi lansează coechipierii pe contraatac.

Min. 7 Keşeru ratează o ocazie uriaşă, preluând o pasă de la Sânmărtean şi trimiţând mingea pe lângă poarta lui Stoianov.

Min. 5 Lovitură liberă pentru Steaua, de la aproximativ 25 de metri, obţinută de Keşeru. Sânmărtean execută, mingea ajunge în apropiere de Szukala, dar este respinsă în corner de apărarea bulgară. Lovitura de la colţ este executată de Stanciu, însă balonul este îndepărtat de zona periculoasă a gazdelor.

Min. 4 Tănase acuză dureri după faza din primele secunde ale meciului şi părăseşte terenul. În locul său intră Stanciu.

Min. 2 Primul corner este desemnat echipei gazdă. Fundalul sonor este dominat de cei din sectorul susţinătorilor Stelei, care crează un spectacol pirotenic deosebit.

Min. 2 Prima lovitură liberă este desemnată Stelei, după o cădere a lui Tănase, care rămâne întins pe gazon preţ de câteva zeci de secunde.

Min. 1 Meciul decisiv dintre Ludogoreţ - Steaua începe.

Echipa antrenată de Costel Gâlcă porneşte cu prima şansă la calificarea în grupe, după ce s-a impus în turul disputat pe Arena Naţională cu 1-0, graţie golului înscris de Alexandru Chipciu, la finele meciului (88').

Georgi Dermendjiev, cel care se ocupă de pregătirea lui Ludogoreţ, a declarat înaintea meciului decisiv: „Cred că Steaua este foarte bună, are jucători buni şi nu contează dacă va lipsi Chipciu. Am discutat cu băieţii, credem în victorie şi cred că vom face un meci mai bun ca la Bucureşti“.

De cealaltă parte, tehnicianul campioanei României promite victoria: „A început să miroasă a Champions League, lucrul acesta ne bucură. Meciul va fi mult mai dificil ca la Bucureşti, Ludogoreţ va risca mai mult. Sperăm ca noi să ne calificăm. Steaua va merge să atace, să-şi creeze ocazii de gol, este foarte important să marcăm.“

Echipe de start


Ludogoreţ: Stoianov - J. Caicara, Moţi, Terziev, Minev - Zlatinski, Diakov - M. Alexandrov, Marcelinho, Misidjan - Hamza.

Steaua: Arlauskis - Rîpă, Szukala, Varela, Latovlevici - Breeveld, Prepeliţă - Ad. Popa, L. Sînmărtean, Cr. Tănase - Keşeru.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”