ȘTIRILE AMIEZII - SPORT - 30 DECEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII - SPORT - 30 DECEMBRIE

Românul Cosmin Olăroiu a debutat cu stângul ca selecționer al echipei de fotbal a Arabiei Saudite, care a fost învinsă, marți, la Melbourne, de Bahrain cu scorul de 4-1 (2-0), într-un meci amical.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

* Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat pentru AGERPRES că medalia de aur cucerită de junioare la Campionatul Mondial din Macedonia este o ''realizare care umple absolut tot'' în anul 2014.

* Trăgătorul Ion Ștefan Rareș a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului în județul Brașov în ancheta realizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST).

* Echipa masculină de baschet U BT Cluj-Napoca a anunțat două noutăți în lotul său pentru partea a doua a sezonului, bosniacul Ermin Jazvin (ex-Energia Rovinari) și americanul Frank Turner.

* Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a confirmat miercuri interdicția aplicată clubului spaniol de fotbal FC Barcelona de a efectua transferuri în următoarele două perioade de mercato, adică până în ianuarie 2016, pentru încălcarea regulamentului legat de transferul a zece jucători minori, relatează AFP.

* Atacantul Jeremy Bokila (Terek Groznîi), fostul jucător al Petrolului Ploiești, a fost nominalizat de selecționerul echipei de fotbal a Republicii Democratice Congo, Florent Ibenge, în lotul lărgit pentru Cupe Africii pe Națiuni 2015.

* Doi foști jucători din campionatul României, fundașul Ousmane Viera (ex-Pandurii) și atacantul Lacina Traore (ex-CFR Cluj), au fost nominalizați de selecționerul Cote d'Ivoire, francezul Herve Renard, în lotul pentru Cupa Africii pe Națiuni la fotbal 2015.

* Biletele pentru partida dintre echipele feminine de tenis ale României și Spaniei, din turul I al Grupei Mondială II a Fed Cup, au fost puse în vânzare de luni, la prețul de 60 de lei pe zi, a anunțat Federația Română de Tenis.

* Selecționerul echipei de fotbal a Uzbekistanului, Mirdjalal Kasîmov, și-a exprimat preocuparea pentru forma atacanților săi, marți, odată cu anunțarea lotului de 23 de jucători pentru Cupa Asiei 2015, competiție care are loc luna viitoare în Australia, transmite Reuters. Uzbekistanul face partide din Grupa B a competiției, alături de Arabia Saudită, echipă antrenată de românul Cosmin Olăroiu, China și Coreea de Nord. La ediția de acum patru ani, în Qatar, Uzbekistanul a ocupat locul al patrulea.

* Naționala Coreei de Nord l-a înlocuit pe antrenorul Yun Jong-su, suspendat o perioadă de 12 luni de Confederația Asiatică de Fotbal (AFC), cu predecesorul său, Jo Tong-sop, pentru Cupa Asiei pe Națiuni 2015, competiție care va fi găzduită luna viitoare de Australia, transmite Reuters.

* Selecționerul echipei de fotbal a Argentinei, Gerardo Martino, a apreciat că marea sa ''problemă'' este alegerea unui partener dintre atacanții Carlos Tevez, Gonzalo Higuain și Sergio Agüero pentru Lionel Messi la Copa America 2015.

* Zico, una dintre legendele fotbalului brazilian, a declarat luni presei din țara sa că eșecul naționalei Braziliei în semifinalele Cupei Mondiale 2014 (1-7 cu Germania) nu a fost un accident, ci urmarea unei dinamici la ultimele trei ediții ale competiției, relatează AFP.

* Benfica Lisabona a acceptat oferta de 25 de milioane de euro venită din partea formației spaniole de fotbal Valencia pentru transferul mijlocașului argentinian Enzo Perez, a anunțat, luni, clubul portughez, citat de AFP.

* Clubul englez de fotbal West Bromwich Albion a anunțat luni că l-a concediat pe managerul Alan Irvine, în urma înfrângerii suferite duminică, 0-2 cu Stoke City, în deplasare, în etapa a 19-a din Premier League. Pentru WBA a fost al șaptelea eșec în ultimele nouă meciuri.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren