ȘTIRILE SERII - SPORT - 22 SEPTEMBRIE

ȘTIRILE SERII - SPORT - 22 SEPTEMBRIE

Răzvan Burleanu, președintele FR de Fotbal, a salutat cu prilejul unei conferințe de presă la Casa Fotbalului postura onorantă a României, care se află pe lista celor 13 țări ce vor găzdui meciuri la turneul final al Euro 2020.

* Președintele FR de Fotbal, Răzvan Burleanu, se îndoiește că eroarea din contractul selecționerului Victor Pițurcă, care se încheie în noiembrie 2016 în loc de noiembrie 2015, este una umană, dar este convins că va ajunge la o soluție care să mulțumească toate părțile implicate.

* Președintele FRF Răzvan Burleanu a estimat că sunt puțini antrenori români care pot conduce prima noastră reprezentativă și plecarea lui Ladislau Boloni la naționala Ungariei ar fi o pierdere pentru fotbalul național, dar nu crede că acest lucru se va întâmpla.

* Selecționerul echipei naționale de fotbal, Victor Pițurcă, a convocat 15 stranieri pentru următoarele două jocuri din preliminariile EURO 2016, cu Ungaria și Finlanda.

* Clubul de fotbal Petrolul Ploiești a fost amendat în urma incidentelor care au avut loc, duminică seară, pe stadionul 'Ilie Oană' în timpul partidei cu Steaua București, iar 14 persoane au primit interdicția de a mai participa la competiții și jocuri sportive pe o perioadă cuprinsă între șase luni și un an.

* Tibor Selymes, noul antrenor principal al echipei Oțelul Galați, a fost prezentat oficial luni, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Stadionul Oțelul.

* Echipa de handbal feminin ''U'' Alexandrion Cluj-Napoca va juca în turul III al Cupei Cupelor cu campioana Serbiei, Radnicki Kragujevac, după ce aceasta a fost învinsă în finala turneului preliminar din Liga Campionilor de croatele de la Podravka Koprivnica, cu 28-24.

* Mijlocașul ofensiv georgian Ghiorghi Ceanturia, împrumutat de Hellas Verona la CFR Cluj, a afirmat că formația din Gruia este mai valoroasă ca în sezonul trecut și se poate bate la titlul de campioană.

* Un număr de 350 de jucători din 30 de țări participă la Campionatul European de darts, găzduit de Hotelul Intercontinental din București, în perioada 23-27 septembrie.

* Un număr de 60 de sportivi din Turcia, Polonia, Ucraina, Suedia, Kazahstan, Olanda, Japonia și România participă, în perioada 25-28 septembrie, la Râșnov, la două competiții internaționale de sărituri cu schiurile, Carpath Cup și FIS Cup, organizate de Federația Română de Schi Biatlon, în parteneriat cu primăria Râșnov și OMV, a declarat, luni, într-o conferință de presă, primarul Râșnovului, Adrian Veștea.

* Angajată săptămâna aceasta în turneul de tenis de la Wuhan (China), Simona Halep, nr. 2 mondial, a acordat un scurt interviu ziarului l'Equipe, în care a vorbit despre cum s-a simțit după eliminarea precoce de la US Open. ''A fost dificil să o accept, însă sunt o jucătoare normală care poate pierde meciuri. După această eliminare, m-am întors acasă, unde am făcut o pauză de câteva zile. Apoi am mers la pescuit, ceea ce nu prea mai am timp să fac în timpul anului, după care am început să lucrez dur în vederea turneelor din Asia'', a declarat Halep.

* Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a fost desemnată cap de serie nr. 1 în proba de dublu din cadrul turneului ATP de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 590.230 dolari.

* Germanul Theo Zwanziger, unul dintre membrii Comitetului Executiv al FIFA, consideră că emiratul Qatar va pierde dreptul de a organiza Cupa Mondială la fotbal din anul 2022, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile în care ar urma să se desfășoare competiția.

* Șahtior Donețk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a cedat surprinzător cu 0-1, pe teren propriu, în fața mult mai modestei Zaria Lugansk, duminică, într-un meci din etapa a 7-a a campionatului de fotbal al Ucrainei.

* Australianca Macey Stewart a câștigat titlul de campioană mondială la junioare, în proba de contratimp a Campionatelor Mondiale de ciclism pe șosea de la Ponferrada (Spania), fiind cronometrată, luni dimineața, pe 13,9 km în 20'08", cu o medie orară de 41,4 km, cursa fiind influențată de ploaie, mai ales pentru sportivele care au plecat printre ultimele.

* Echipa de fotbal Celtic Glasgow, una dintre adversarele Astrei Giurgiu în Europa League, își continuă parcursul ezitant în campionatul Scoției, nereușind decât un egal acasă în fața lui Motherwell, 1-1, într-un meci disputat duminică în cadrul etapei a 7-a.

* Cel puțin 70 de persoane au fost arestate și trei polițiști au fost ușor răniți cu ocazia meciului de fotbal FC Koln — Borussia Moenchengladbach (0-0), derby-ul renan disputat duminică în etapa a 4-a a campionatului de fotbal a Germaniei, anunță AFP.

* Clubul englez de fotbal Arsenal a anunțat că a realizat un profit de 4,7 milioane de lire sterline (5,9 milioane de euro), în timpul exercițiului financiar 2014, în scădere cu 2 milioane față de 2013, în timp ce cifra de afaceri a crescut, cea înregistrată la 31 mai fiind de 383,5 milioane de euro, față de 356,2 milioane de euro în 2013, mai ales prin contribuția în creștere din venituri din drepturile de televizare, noi acorduri comerciale și succesul în Cupa Angliei.

* Ciclistul spaniol Alberto Contador, recent câștigător, pentru a treia oară, al Turului Spaniei, a anunțat că "primul obiectiv" al sezonului 2015 va fi pentru el Turul Italiei, o cursă pe care a mai câștigat-o, în 2008.

* Clubul spaniol de fotbal Real Madrid discută cu 10 posibili parteneri pentru redenumirea stadionului Santiago Bernabeu și astfel să contribuie financiar la proiectul de remodelare a arenei madrilene, costurile fiind estimate la 400 milioane de euro, a declarat președintele Florentino Perez, referindu-se la un proiect dezvăluit încă din ianuarie și care vizează o incintă de 80.000 de locuri, un acoperiș și noi construcții exterioare, incluzând spații comerciale și restaurante, pentru creșterea veniturilor clubului.

* Manny Pacquiao, campion mondial de box la 8 categorii și ales deputat, va încerca să-și etaleze și calitățile de baschetbalist, unde uriașii din liga profesionistă filipineză nu au de gând să facă vreun cadou micuței vedete (1,69 m).

* Confederația Africană de Fotbal (CAF), reunită la Addis Abeba, a exclus luni clubul algerian JS Kabylie din toate competițiile continentale pentru o perioadă de doi ani, după moartea atacantului camerunez Albert Ebosse, în luna august.

* Confederația africană de fotbal (CAF), instanța care conduce fotbalul pe continentul negru, va susține candidatura lui Joseph Blatter pentru al 5-lea mandat de președinte al Federației internaționale de fotbal (FIFA), sprijinul fiind "unanim" la alegeri, după cum a declarat secretarul general al CAF, Hicham Al-Amrani, la Addis Abeba.

* Elvețianul Roger Federer a acceptat să-l înlocuiască pe spaniolul Rafael Nadal la ediția inaugurală a Ligii internaționale de tenis (IPTL), au anunțat luni organizatorii acestei competiții, citați de agenția Reuters.

* Clubul mexican de fotbal Irapuato a decis să le returneze suporterilor banii pe bilete, după o nouă înfrângere suferită la sfârșitul săptămânii trecute, informează Reuters.

* Valerie Fourneyron, fostul ministrul francez al Sportului, a fost desemnată luni în funcția de președinte al Comisiei pentru sănătate, medicină și cercetare a Agenției Mondiale Antidoping (AMA), pe care o va ocupa în următorii doi ani.

* Pep Guardiola a declarat luni că Bayern Munchen nu-l va putea folosi nici marți, împotriva lui Paderborn, pe Franck Ribery, lăsând totuși să se înțeleagă că la acest meci din etapa a 5-a a Campionatului de fotbal al Germaniei ar putea reveni în teren Arjen Robben.

* Federația spaniolă de tenis (RFET), care dorea să-l păstreze pe Carlos Moya drept căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis, s-a lovit duminică de un nou refuz al acestuia și a optat pentru o soluție internă, una inedită, numind o femeie, pe directorul său sportiv, Gala Leon, anunță AFP.

* Fotbalistul italian Francesco Acerbi, mijlocașul echipei Sassuolo, a avut parte de o revenire emoționantă în Serie A, la numai nouă luni după ce a fost diagnosticat cu cancer testicular, pentru a doua oară.

* Celebrul fotbalist brazilian Ronaldinho, în vârstă de 34 de ani, a marcat primul lui gol pentru noua sa echipă, Queretaro, el deschizând scorul din penalty în meciul câștigat cu 4-1 în deplasare la Guadalajara, în campionatul Mexicului.

* Zlatan Ibrahimovic "continuă să doarmă" în campionatul Franței, scrie revista France Football, după ce fotbalistul vedetă al lui Paris Saint-Germain, neconvingător în remiza de duminică împotriva lui Olympique Lyon (1-1), le ceruse în cursul săptămânii trecute coechipierilor săi "să se trezească".

* Cluburile de fotbal Real Madrid și Arsenal Londra au ajuns la un acord în privința transferului internaționalului german Sami Khedira, care ar urma să plece la gruparea engleză în luna ianuarie, în schimbul sumei de 11 milioane lire sterline (14 milioane euro), anunță presa britanică.

* Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona l-a primit în rândurile sale pe nepotul internaționalului argentinian Lionel Messi, anunță presa spaniolă. Agustin Messi, în vârstă de numai 6 ani, fiul lui Rodrigo Messi, fratele celebrului fotbalist, a fost integrat în celebra academie La Masia a clubului catalan.

* A 69-a ediție a competiției cicliste de o zi Marele Premiu al orașului italian Prato a fost câștigată de Sonny Colbrelli, care a concurat pentru reprezentativa Italiei, cronometrat pe 185,8 kilometri în 4h18'05", în timp ce singurul ciclist român prezent la start, Eduard Grosu, de la Vini Fantini Nippo, a abandonat, înregistrând al 3-lea abandon în ultimele 3 curse la care s-a înscris.

* Unul dintre participanții la concursul de triatlon "Ironman" care a avut loc pe insula mexicană Cozumel, din Marea Caraibelor, a încetat din viață în urma unui infarct, în timpul probei de înot, au anunțat autoritățile mexicane.

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria