UEFA dă o mână de ajutor uriaşă lui Atletico. Portarul Courtois poate juca împotriva lui Chelsea, deşi madrilenii ar fi trebuit să plătească 3 milioane de euro

UEFA dă o mână de ajutor uriaşă lui Atletico. Portarul Courtois poate juca împotriva lui Chelsea, deşi madrilenii ar fi trebuit să plătească 3 milioane de euro

Thibaut Courtois (21 de ani) este portarul titular al lui Atletico, un adevărat înger păzitor al buturilor echipei lui Diego Simeone, însă belgianul aparţine de Chelsea.

Este doar împrumutat la Atletico, iar în momentul a fost semnat contractul între cele două echipe, a fost stipulată o înţelegere care prevedea că goalkeeperul nu poate fi folosit de Atletico în cazul unui meci direct, decât dacă echipa madrilenă ar plăti 3 milioane de euro. Evident, o dublă înfruntare, precum cea din semifinale, ar fi însemnat un cost de 6 milioane!

UEFA: Clauza e nulă

Clauza a fost confirmată ieri, cu o zi înaintea tragerii la sorţi, chiar de către preşedintele lui Atletico, Enrique Cerezo, într-o declaraţie pentru „Daily Mail“. „Suma e imensă, evidentă că nu-l vom folosi dacă va exista acest scenariu“, a spus Cerezo.

„Integritatea competiţiei este un principiu fundamental al UEFA. Atât Liga Campionilor, cât şi Regulamentul nostru Disciplinar conţin dispoziţii clare cu privire la influenţarea participării jucătorilor altei echipe la meci. De aici se desprinde că orice clauză a unui contract privat între două cluburi care violează această condiţie este totalmente nulă, invalidă şi inaplicabilă din punct de vedere al UEFA“, a transmis UEFA, într-un comunicat postat pe site-ul oficial. În plus, forul european susţine că „tentativa de a impune o astfel de clauză este o violare a Reguamentului Disciplinar, care va fi sancţionată în consecinţă".

143 de meciuri pentru Atletico are Courtois

Clauza, inserată în ultimul contract

Goalkeeperul Courtois a fost cumpărat de Chelsea de la Genk, în 2011, şi de atunci a fost împrumutat la Atletico. Înţelegerea a fost prelungită an de an, iar în contractul semnat înaintea startului acestui sezon a fost inserată clauza specială. Londonezii au vrut probabil să evite repetarea situaţiei din august 2012, când Courtois a evoluat foarte bine împotriva lui Chelsea, în Supercupa Europei, câştigată de echipa lui Simeone cu 4-1.

Courtois a evoluat (foarte bine) în toate meciurile din campionat şi Liga Campionilor, în acest sezon, pentru Atletico, cu o singură excepţie, o partidă cu Almeria.

Manşa tur a semifinalei Atletico Madrid - Chelsea se dispută pe 22-23 aprilie, iar returul o săptămână mai târziu. În cealaltă semifinală a Ligii Campionilor se întâlnesc Real şi Bayern, turul fiind programat la Madrid.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…