Victor Piţurcă s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu: FRF doreşte continuarea colaborării. Piţurcă trebuie să achite, conform contractului, 1,4 milioane euro pentru a pleca de la naţională - FOTO

Victor Piţurcă s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu: FRF doreşte continuarea colaborării. Piţurcă trebuie să achite, conform contractului, 1,4 milioane euro pentru a pleca de la naţională - FOTO

Selecţionerul Victor Piţurcă şi preşedintele FRF Răzvan Burleanu s-au întâlnit, marţi, la Casa Fotbalului, la solicitarea antrenorului, pentru a clarifica situaţia la nivelul conducerii tehnice a echipei naţionale, în urma ofertei venite de la clubul saudit Al-Ittihad, informează frf.ro.

FRF susţine că doreşte să continue colaborarea cu Victor Piţurcă.

"Federaţia Română de Fotbal doreşte să continue colaborarea cu antrenorul Victor Piţurcă, conform contractului aflat în derulare, în vederea asigurării condiţiilor optime pentru prima reprezentativă în preliminariile Euro 2016. Unitatea de grup şi continuitatea reprezintă două dintre cele mai importante atuuri ale echipei naţionale în acest moment şi considerăm că acestea sunt esenţiale în vederea obţinerii calificării la Campionatul European din Franţa, un deziderat pe care îl împărtăşim cu toţi suporterii «tricolorilor»", se arată în comunicatul FRF.

Piţurcă trebuie să achite, conform contractului, 1,4 milioane euro pentru a pleca de la naţională

Suma pe care selecţionerul Victor Piţurcă trebuie să o achite drept despăgubire Federaţiei Române de Fotbal, în cazul rezilierii unilaterale a contractului său de muncă, se ridică la 1,425 milioane de euro, conform documentului intrat în posesia MEDIAFAX.

Potrivit contractului încheiat în data de 29 iunie 2011, Piţurcă are un salariu brut lunar de bază de 10.000 de lei şi o indemnizaţie sportivă anuală netă în valoare de 400.000 de euro.

Conform unei clauze din contract, partea care solicită închierea înţelegerii înainte de termenul de 30 noiembrie 2016 (la cinci luni după Euro-2016) trebuie să plătească despăgubiri, după cum urmează: "Dacă până la data de 30 noiembrie 2016, oricare dintre părţi denunţă unilateral contractul, aceasta (angajator sau salariat) va achita toate sumele prevăzute la punctele J1 (n.r. - 10.000 de lei brut pe lună) şi J2 (n.r. - 400.000 de euro net anual), litera a), ce ar fi fost scadente de la momentul denunţării unilaterale a contractului şi până la 30.11.2016, precum şi, în plus, o despăgubire în sumă de 500.000 de euro net, plătibilă în 45 de zile de la data denunţării unilaterale a contractului".

Astfel, suma pe care ar trebui să o plătească astăzi Piţurcă este de 1,425 de milioane de euro.

Potrivit contractului, obiectivul de performanţă este calificarea şi participarea echipei naţionale a României la turneul final al Campionatului European - Franţa 2016. Dacă reuşeşte această performanţă, Piţurcă ar urma să încaseze un premiu de 350.000 de euro net, după ce UEFA va vira către FRF drepturile financiare corespunzătoare calificării. În cazul în care echipa naţională trece de faza grupelor la Euro 2016, Piţurcă îşi va putea negocia drepturile financiare aferente acestei calificări.

Dintre beneficiile selecţionerului Victor Piţurcă se remarcă şi o primă sportivă netă de 300 de euro pe zi, în cazul convocărilor pentru meciurile disputate în ţară, şi de 500 de euro pe zi la convocările pentru meciurile disputate în străinătate. De asemenea, Piţurcă beneficiază de diurnă netă de 500 de euro pe zi pentru alte deplasări în străinătate efectuate în interesul serviciului.

"Pentru rezultate pozitive" obţinute cu echipa naţională în jocurile amicale cu formaţii care ocupă locurile 1-10 în clasamentul FIFA, Piţurcă încasează 2.000 de euro, iar pentru jocurile amicale cu echipe mai slab cotate urma să încaseze jumătate din sumă.

Conform contractului cu FRF, Piţurcă ar fi beneficiat de premii în valoare de 800.000 de euro dacă ar fi reuşit calificarea naţionalei la CE-2012, din Polonia şi Ucraina, şi de 500.000 de euro în cazul în care România participa la CM-2014, din Brazilia.

În afara situaţiilor de concediere sau demisie, contractul de muncă al selecţionerului Victor Piţurcă încheiat cu Federaţia Română de Fotbal încetează de drept, conform articolului 56 din Codul Muncii, şi poate înceta oricând prin acordul părţilor, conform articolului 55, litera b din Codul Muncii.

Gruparea Al-Ittihad Jeddah îi oferă selecţionerului Victor Piţurcă un salariu anual de 900.000 de euro, ceilalţi membri ai stafului său urmând să încaseze în total alţi 700.000 de euro, dacă se va ajunge la un acord pentru ca tehnicianul român să preia echipa saudită, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX o sursă federală.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, la întoarcerea din Grecia, că federaţia s-ar bucura dacă va avea de încasat clauza de reziliere a contractului lui Victor Piţurcă, în cazul în care selecţionerul va prelua conducerea tehnică a formaţiei saudite Al-Ittihad Jeddah.

"E o clauză confidenţială, la fel ca şi contractul. Iar federaţia nu se poate decât bucura dacă va avea de încasat o asemenea sumă", a spus şeful FRF pe Aeroportul Henri Coandă.

Burleanu susţine că este decizia lui Piţurcă dacă va continua sau nu la conducerea primei reprezentative. "Din punctul meu de vedere este decizia lui Victor Piţurcă în momentul de faţă. După cum se ştie, avem un contract, iar contractele sunt făcute ca să fie respectate şi de o parte şi de alta", a explicat Burleranu.

Presa din Arabia Saudită a scris în ultima săptămână despre o ofertă a grupării Al-Ittihad pentru selecţionerul Victor Piţurcă. Potrivit acesteia, Piţurcă ar urma să părăsească banca tehnică a primei reprezentative după meciul cu Grecia, care avut loc duminică, şi să preia echipa Al-Ittihad.

Luni, presa din regatul din Zona Golfului a scris că o delegaţie a clubului Al-Ittihad va sosi în România pentru a negocia cu Piţurcă şi cu colaboratorii săi.

Săptămâna trecută, Victor Piţurcă afirma că sunt sub unu la sută şanse să plece de la naţională.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...