Wimbledon/Horia Tecău va disputa a patra finală de dublu pe iarba londoneză - Victorie cu 13-11 în decisiv în fața lui Florin Mergea

Wimbledon/Horia Tecău va disputa a patra finală de dublu pe iarba londoneză - Victorie cu 13-11 în decisiv în fața lui Florin Mergea

Cuplul Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4, a învins, joi, cu scorul de 4-6, 6-2, 6-3, 4-6, 13-11, perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 9, şi s-a calificat în finala turneului de la Wimbledon.

Meciul a durat trei ore şi 22 de minute

Calificarea în finala Grand Slam-ului londonez este recompensată în acest an cu un premiu total de 170.000 de lire sterline (aproape 240.000 de euro) şi cu câte 1.200 de puncte ATP. Câştigătorii titlului vor primii 340.000 de lire sterline (475.000 de euro) şi 2.000 de puncte ATP.

La rândul lor, învinşii de joi vor încasa un cec de 85.000 de lire sterline (118.500 de euro) şi 720 de puncte ATP.

Anterior, Tecău şi Mergea au mai fost adversari în circuitul ATP de cinci ori, echipa sportivului din Constanţa câştigând de fiecare dată. Ei au făcut echipă în anul 2002, când au câştigat turneul de la Wimbledon la juniori.

În cealaltă semifinală se vor întâlni, tot joi, perechea Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), cap de serie numărul 13, şi cuplul Jonathan Erlich/Philipp Petzschner (Israel/Germania).

Tecău a mai jucat finala de la Wimbledon în 2010, în 2011 şi în 2012, împreună cu suedezul Robert Lindstedt, ei fiind învinşi de fiecare dată de cuplurile Jurgen Melzer/Philipp Petzschner (Austria/Germania), Mike Bryan/Bob Bryan (SUA), respectiv Jonathan Marray/Frederik Nielsen (Marea Britanie/Danemarca).

Singurul român care a câştigat turneul de la Wimbledon la dublu masculin este Ilie Năstase. Acesta s-a impus, alături de americanul Jimmy Connors, în finala din 1973, în faţa australienilor John Cooper şi Neale Fraser.

În total, Ilie Năstase are în palmares trei tiluri de Grand Slam la dublu masculin - Roland Garros, 1970, în echipă cu Ion Ţiriac, Wimbledon, 1973 şi US Open, 1975, acestea din urmă în echipă cu Connors.


populare
astăzi

1 Uite o știre care spune multe despre țara în care am ajuns să trăim și despre „năpârcile gen plaha” care au condus-o...

2 Cine este familia de sibieni care deține peste 100 de proprietăți în SUA

3 BREAKING Val de concedieri la început de an! / Mai multe fabrici din România își închid porțile și lasă mii de angajați fără locuri de muncă

4 Mișcări militare şi tensiuni în Groenlanda: SUA desfăşoară aeronave NORAD la baza Pituffik şi Danemarca trimite trupe suplimentare

5 Criză fără precedent în NATO: aliații restricționează accesul SUA la informații sensibile pe fondul amenințărilor lui Trump privind Groenlanda