Mișa: Le spun companiilor multinaționale că vor trebui să respecte România și să plătească taxele și impozitele ca în alte țări

Companiile multinaționale vor trebui să respecte România și trebuie să plătească taxele și impozitele ca în alte țări ale Uniunii Europene sau din afara acesteia, a afirmat, miercuri, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, într-o conferință de presă.

"Le spun companiilor multinaționale că România este o țară cu un climat fiscal foarte bun pentru a investi, că România este țara care oferă o fiscalitate dintre cele mai reduse din Europa și le spun, totodată, companiilor multinaționale care nu achită impozit pe profit în România și care încearcă să evite plata impozitelor și taxelor în România că vor trebui să respecte România și pe români și să plătească aceste impozite și taxe, la fel cum o fac în toate celelalte țări membre ale Uniunii Europene sau în afara Uniunii Europene", a afirmat Ionuț Mișa, întrebat ce le transmite investitorilor.

Acesta a arătat, în cadrul unei prezentări, că Guvernul a luat măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, iar acestea s-au realizat prin introducerea Directivei UE 1.164/2016 (privind combaterea practicilor de evitare a obligațiilor fiscale prin erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor — n. r.). Transpunerea ei s-a efectuat prin patru modificări aduse Codului Fiscal.

Una dintre acestea este legată de limitarea deducerii dobânzilor, alta vizează impozitarea activelor externalizate, a treia este regula anti-abuz, care presupune refuzul acordării de către stat a beneficiilor fiscale obținute prin aranjamente abuzive între firme, iar ultima se referă la împiedicarea evitării impozitelor din România prin devierea veniturilor către filiale din paradisuri fiscale.

În ceea ce privește descurajarea finanțărilor în interiorul grupurilor multinaționale la dobânzi exagerate pentru evitarea taxelor în România, Mișa a arătat că atunci când lucra la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a inițiat controale la mai multe companii multinaționale, și nu numai, și a reușit să atragă suplimentar la bugetul de stat, numai de la o companie de top din domeniul petrolului, suma de 200 de milioane de euro.

AGERPRES/(A — autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT