20 persoane reținute în urma perchezițiilor la contrabandiști de țigări, în dosarul cu prejudiciu de 2,5 milioane lei

20 persoane reținute în urma perchezițiilor la contrabandiști de țigări, în dosarul cu prejudiciu de 2,5 milioane lei

Un număr de 20 de persoane au fost reținute în urma desfășurării perchezițiilor de destructurare a două grupări infracționale specializate în contrabandă cu țigări, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.

Polițiștii din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT Suceava au desfășurat vineri 54 de percheziții în județul Suceava și alte cinci județe, fiind vizate două grupări cu preocupări infracționale în sfera contrabandei cu țigarete de proveniență extracomunitară.

Cele mai multe percheziții (42), au fost desfășurate pe raza județului Suceava, iar alte 12 percheziții în județele Iași, Vaslui, Prahova, Olt și Brăila, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul IGPF și IGJR.

Au fost executate 20 mandate de aducere pentru persoane bănuite de introducerea, transportul, depozitarea sau comercializarea țigaretelor de contrabandă. Activitatea infracțională a fost desfășurată în perioada 2014 — 2015, iar prejudiciul estimat este de peste 2,5 milioane lei.

În urma audierii persoanelor conduse la sediul DIICOT Suceava și a administrării materialului probator, au fost emise ordonanțe de reținere pentru 20 persoane din județele Suceava, Brăila și Olt, toate acestea fiind încarcerate în arestul IPJ Suceava.

Pe perioada desfășurării acțiunilor specifice de cercetare și a executării perchezițiilor au fost ridicate și confiscate 680.000 țigarete de contrabandă.

De asemenea, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate și indisponibilizate 4 autovehicule, 89 terminale mobile, sume de bani în lei și valută, băuturi alcoolice. Totodată, au fost ridicate și alte bunuri, documente și înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

Cercetările sunt continuate de polițiștii IPJ Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT Suceava, persoanele reținute urmând a fi prezentate instanței de judecată pentru dispunerea măsurilor preventive. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu