ANM: Vreme caldă în următoarele două săptămâni; ploi și descărcări electrice pe intervale scurte de timp

Vremea se va menține, în general, caldă, în următoarele două săptămâni, deși vor exista și scurte intervale cu ploi, descărcări electrice și intensificări ale vântului, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru perioada 25 mai - 7 iunie, publicată luni.

În Banat, în primele zile ale intervalului, temperaturile diurne vor scădea treptat și vor ajunge la o medie în jurul valorii de 15 grade, în data de 27 mai, caracterizând o vreme răcoroasă. Din 28 mai până pe 2 iunie maximele termice vor crește spre medii regionale de 25-26 de grade, valori care se vor menține până la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 12 și 14 grade, cu excepția nopților din perioada 28-31 mai când vor fi ușor mai scăzute, spre medii de 8-10 grade Celsius. Până pe 27 mai, pe arii extinse vor fi averse, local însemnate cantitativ, însoțite și de fenomene de instabilitate atmosferică. Ploi slabe, trecătoare, mai pot apărea în perioada 2-6 iunie.

În Crișana, până pe 27 mai, temperaturile maxime vor scădea treptat și vor ajunge la o medie în jurul valorii de 14 grade, caracterizând o vreme răcoroasă. În perioada 28 mai — 2 iunie maximele termice vor crește spre medii de 24-25 de grade, valori care se vor menține până la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime vor avea valori, în medie regională, de 12-13 grade și doar în nopțile din perioada 28-31 mai se vor situa la medii de 8-10 grade Celsius. Până pe 27 mai, pe arii extinse, vor fi averse, local însemnate cantitativ, însoțite și de fenomene de instabilitate atmosferică. Ploi, în general slabe, vor mai apărea pe arii restrânse începând din data de 2 iunie.

În Transilvania, în primele zile ale intervalului, temperaturile diurne vor scădea treptat și vor ajunge la o medie în jurul valorii de 15 grade, în data de 28 mai, caracterizând o vreme răcoroasă. Din 29 mai până pe 2 iunie maximele termice vor crește spre medii regionale de 23-24 de grade, valori care se vor menține până la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, între 10 și 12 grade și doar în nopțile din perioada 28-31 mai se vor situa la medii de 7-8 grade Celsius. Până pe 27 mai, pe arii extinse, vor fi averse, local însemnate cantitativ, însoțite și de fenomene de instabilitate atmosferică. Ploi în general slabe, vor mai apărea, trecător, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

Pentru zona Maramureș, în primele zile ale intervalului, temperaturile maxime vor scădea treptat și vor ajunge la o medie în jurul valorii de 16 grade, în 27 și 28 mai, caracterizând o vreme răcoroasă. În perioada 29 mai — 2 iunie maximele termice vor crește spre medii de 24 de grade, valoare care se va menține până la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime se vor situa la medii în jur de 8 grade în nopțile din perioada 28-31 mai, iar în restul intervalului vor fi cuprinse între 10 și 12 grade Celsius. În zilele de 25 și 26 mai, pe arii extinse, vor fi averse, local însemnate cantitativ, însoțite și de fenomene de instabilitate atmosferică. Ploi în general slabe, vor mai apărea în data de 27 mai și în perioada 2-6 iunie.

În Moldova, vremea va fi caldă în primele două zile, cu temperaturi maxime în medie între 27 și 29 de grade, dar se va răcori treptat până pe 28 mai, când vor fi medii ale valorilor diurne în jur de 18 grade. În perioada 28 mai — 2 iunie maximele termice vor crește spre medii regionale de 24-25 de grade, valori care se vor menține până la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime se vor situa la medii în jur de 10 grade în nopțile din perioada 28-31 mai, iar în restul intervalului vor fi cuprinse, în medie, între 12 și 14 grade Celsius. Ploi în general slabe cantitativ vor apărea în zilele de 26 și 27 mai, dar posibil pe arii restrânse și după data de 2 iunie.

În toată regiunea Dobrogei, vremea va fi apropiată de regimul termic normal, cu maxime în jurul valorii de 24 de grade, cu excepția zilelor de 28 și 29 mai când vor fi de 20-21 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 13 și 15 grade Celsius. Ploi slabe, pe arii restrânse, vor fi în perioada 26 — 28 mai și posibil în jurul datei de 2 iunie.

În Muntenia, în primele zile, temperaturile maxime vor scădea treptat și vor ajunge pe 28 mai la o medie în jurul valorii de 19 grade, caracterizând o vreme răcoroasă. În perioada 28 mai — 2 iunie, maximele termice vor crește spre medii de 26-27 de grade, valori care se vor menține până la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime se vor situa la medii regionale în jur de 11 grade în nopțile din perioada 29-31 mai, iar în restul intervalului vor fi cuprinse, în medie, între 12 și 14 grade Celsius. Vor fi averse, mai însemnate cantitativ în prima zi și în general slabe în perioada 26-28 mai. Ploi slabe, trecătoare, mai pot apărea în perioada 2-6 iunie.

În Oltenia, până pe 28 mai, valorile termice maxime vor fi cuprinse în medie între 19 și 22 de grade și vor caracteriza o vreme răcoroasă. În perioada 28 mai — 2 iunie, maximele termice vor crește spre o medie regională de 26 de grade, valoare care se va menține până la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime se vor situa la medii între 10 și 14 grade Celsius. Vor fi averse, ce pot fi importante cantitativ în prima zi a intervalului. Caracterul de instabilitate al vremii se va menține și în perioada 26 — 28 mai, când vor mai fi ploi locale. Probabilitatea de apariție al precipitațiilor va fi în creștere după data de 2 iunie.

La munte, până în data de 28 mai, tendința temperaturii aerului va fi de scădere, astfel că vremea va deveni ușor mai rece decât în mod obișnuit, cu maxime, în medie regională, de 8-10 grade și minime ce se vor situa în jurul valorii de 3 grade Celsius. După această dată încălzirea va fi treptată, astfel că în a doua săptămână a intervalului de prognoză, se va reveni la maxime, în medie, de 16-17 grade și minime de 7-8 grade, caracterizând un regim termic normal pentru sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie.
Averse importante cantitativ, ce vor avea și caracter torențial vor fi în perioada 25-27 mai. La finalul primei săptămâni vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, însă după data de 1 iunie, sunt așteptate ploi sub formă de aversă și descărcări electrice mai ales în timpul după-amiezelor.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menționează ANM. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Androneasca, la pușcărie! „Dă-l în morții lui! Futu-i gâtu’ mă-sii!”. Stenograme DNA / Cum l-a executat Mafia P…

2 Spurcăciunea umană Olguța Vasilescu îl face retardat pe protestatarul Moroșanu, rămas cu un defect de vorbire …

3 Ăsta e tariful lui Gâdea, 10.000 de euro? Atât îi costă pe penalii care urlă seară de seară la Antena 3? Ce sp…

4 BREAKING Firea, amenințată cu pușcăria de administratorul judiciar al RADET! Dezvăluiri incredibile despre băt…

5 Marcel Vela detonează bomba despre 10 august! Anumiți conducători din Jandarmerie au fost în legătură cu anumi…

recomandări

Te ia DNA: ENESCU ION

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cel mai spectaculos sport revine cu un super video