Avocat: Horia Georgescu nu a făcut niciun gest de rezistență la DNA

Avocat: Horia Georgescu nu a făcut niciun gest de rezistență la DNA

Șeful ANI, Horia Georgescu, nu a opus rezistență la DNA și a fost o procedură normală scoaterea acestuia în cătușe având mâinile la spate, a declarat marți avocatul acestuia, Cristian Ene.

"Domnul Horia Georgescu nu a făcut niciun gest care să fie interpretat ca fiind gest de rezistență. Dimpotrivă, din acest punct de vedere, a continuat procedura normală. Numai poliția poate să precizeze de ce cătușele au fost puse la spate, și nu în față. Există pur și simplu o normalitate în procedura de însoțire a domnului Horia Georgescu din sediul DNA la sediul arestului Poliției, așa cum prevedeau procedurile legale", a declarat Cristian Ene, prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se va judeca cererea DNA de arestare preventivă a lui Horia Georgescu.

Precizarea vine după ce în presă au apărut informații conform cărora Horia Georgescu ar fi opus rezistență luni, în momentul în care a fost reținut și scos din sediul DNA, astfel încât polițiștii l-au încătușat cu mâinile la spate, în timp ce majoritatea celor reținuți de DNA sunt scoși cu cătușele în față.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor dezbate marți cererea DNA de arestare preventivă a șefului Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, acuzat de DNA de abuz în serviciu.

În același dosar, DNA solicită arestarea și a altor persoane: Mihnea Remus Iuoraș, Ingrid Luciana Popa Mocanu (fost vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP), Constantin Cătălin Canangiu, Gheorghe Vișoiu, Alexandru Florin Hanu, Dorin Cornel Drulă, Neculai Nistor.

Șeful ANI, Horia Georgescu, a fost reținut luni de procurorii DNA pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, prejudiciul în dosar ridicându-se la 75 milioane euro.

Potrivit DNA, în ianuarie 2015, Guvernul României — Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 — 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/ 2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

"Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/ 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate. Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro (467.448.907 lei)", arată DNA.

Procurorii au constatat că din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor trei dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agențiile imobiliare etc privind tranzacțiile deja efectuate/certe cu proprietăți imobiliare similare. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Drama Foișor”, o nouă manipulare ordinară? / Directorul pus de Firea, elementul-cheie al regiei

2 A murit una dintre cele mai frumoase femei ale României, la doar 49 de ani

3 CAZ RAR / Curtea de Apel Cluj dispune confiscarea a aproape 2,7 milioane de lei, reprezentând avere nejustifica…

4 Citiți și voi ce spune omul ăsta!

5 Petrecere de pomină la Miami, cu Loredana, vedete și milionari din România