Cazul "Academia Infractorilor": O singură spargere a produs un prejudiciu de 1,5 milioane de lei

Cazul "Academia Infractorilor": O singură spargere a produs un prejudiciu de 1,5 milioane de lei

O singură spargere la unul dintre magazinele de lux dată de gruparea "Academia Infractorilor Români" a produs un prejudiciu de 1,5 milioane de lei, a declarat vineri, într-o conferință de presă, comisarul șef Mihai Pitulescu, de la Direcția Investigații Criminale a IGPR. "Pentru toate faptele, prejudiciul cred că depășește 10 milioane de euro. Sunt cazuri în care la o singură faptă prejudiciul s-a ridicat la 1,5 milioane de euro", a precizat Pitulescu.

El a adăugat că, în urma perchezițiilor făcute la membrii grupării, s-au descoperit bunuri cu caracteristici asemănătoare celor sustrase din străinătate, dar urmează să se fie stabilit concret dacă acestea provin de la faptele cercetate în anchetă.

"Au fost valorificate în special în țară, au fost identificate și persoanele prin care aceștia au valorificat bunurile, se desfășoară în prezent cercetări pentru stabilirea tuturor persoanelor prin care s-au valorificat aceste bunuri", a arătat Mihai Pitulescu.

El a mai precizat că magazinele nu erau alese la întâmplare, membrii grupării se interesau pe internet despre valoarea acelor bunuri iar banii obținuți de pe urma valorificării ceasurilor și bijuteriilor erau gestionați de interlopul Marian Adrian Botez, care, prin câțiva intermediari de încredere, făcea plățile către membrii grupării.

"Din banii sustrași erau plătiți și membrii grupării care erau arestați în alte state sau în România. Printre cei anchetați se numără persoane cu antecedente și în România, unul dintre ei era urmărit pentru o condamnare de trei ani pentru alte fapte, mulți dintre ei au mai fost cercetați. La fapte au fost folosiți și minori. Majoritatea proveneau din familii dezorganizate sau de la case de copii", a explicat Pitulescu.

Procurorii au dispus reținerea a 14 membri ai grupării specializate în furturi din magazine de lux din mai multe state, au declarat vineri dimineață, pentru AGERPRES, reprezentanți ai DIICOT. Cei 14 vor fi prezentați vineri Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cazul altor trei persoane, anchetatorii au dispus cercetarea sub control judiciar iar față de liderul rețelei — Adrian Botez — s-a pus în mișcare acțiunea penală, el fiind deja condamnat și aflat în penitenciar pentru că a încercat să-l asasineze pe Dumitru Mironescu.

Procurorii DIICOT au efectuat joi 52 de percheziții pentru destructurarea acestei grupări, care acționa în Belgia, Marea Britanie, Franța, Germania, Austria, Olanda, Croația și alte state.

"Începând cu anul 2013, DIICOT a monitorizat activitatea infracțională a unei grupări conduse de liderul Marian Adrian Botez, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie calificată și furt calificat, pe tot teritoriul Uniunii Europene", a anunțat joi procurorul-șef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu.

Gruparea era compusă din peste 100 de executanți, toți recrutați din județul Neamț, care erau instruiți, antrenați, controlați și coordonați pentru a pătrunde în forță în magazine de lux, de bijuterii și ceasuri.

În urma perchezițiilor s-au găsit foarte multe bijuterii și ceasuri scumpe iar procurorii au dispus sechestre asiguratorii asupra mai multor bunuri imobile și autoturisme. Potrivit procurorului-șef adjunct al DIICOT, ancheta a costat circa 300.000 de euro, fiind printre cele mai scumpe. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu