Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Ce cumpăra Horea Uioreanu cu banii primiţi drept mită :"perne, calorifere, filtre cabană, covoraşe electrice şi covoraşe cabană".

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, arestat preventiv, a cumpărat cu banii primiţi drept mită de la oameni de afaceri mai multe bunuri personale, precum perne, calorifere, filtre, covoraşe electrice şi covoraşe pentru cabana sa, dar şi pişcoturi, şampanie sau cauciucuri pentru maşină.

Potrivit motivării arestării preventive transmise, marţi, de Curtea de Apel Cluj, probele aflate la dosar contravin declaraţiilor lui Uioreanu, care a susţinut că a folosit banii primiţi în scopuri electorale.

"Motivaţia dată sumelor pe care Uioreanu a recunoscut că le-a primit de la cei doi inculpaţi (Ioan Bene şi Vasile Pogăcean - n.r.), sume care ar fi fost destinate campaniilor electorale şi pentru necesităţile materiale ale partidului din care face, vine în contradiţie cu cele ce rezultă din probatoriul administrat în cauză. Din informaţiile obţinute rezultă că sumele de bani primite de inculpat cu titlu de mită erau folosite fie personal, fie în scopul achitării unor rate bancare, cât şi pentru achiziţionarea de obiecte personale. Cele evidenţiate în scriptele respective contravin declaraţiilor date de inculpatul Uioreanu, cum că ar fi folosit banii doar în interes electoral", se arată în documentul citat.

Astfel, din tabelul electronic de evidenţă a sumelor primite drept mită de Horea Uioreanu, ţinut de consilierul său, Răzvan Pop, reiese că şeful CJ Cluj a cumpărat "perne, calorifere, filtre cabană, covoraşe electrice şi covoraşe cabană".

"Spre exemplificare, arătăm că apare notat «H. (Horea – n.r.) buzunar - 29 aprilie - 2.000 lei», «H. buzunar - 30 aprilie – 3.000 de lei», «E. (Elena Uioreanu – n. r.) - 09.05.2013 – 2.000 lei»", se arată în motivarea instanţei.

În document este redată o altă declaraţie a lui Răzvan Pop legată de modul de cheltuire a banilor pentru întreţinerea maşinii sau pentru construcţia unei cabane.

"Cu privire la aceste cheltuieli am ţinut o evidenţă contabilă pe calculator, deoarece era vorba de multe sume de bani cheltuite şi voiam să am o justificare în faţa preşedintelui când voi fi întrebat. Între aceste cheltuieli menţionez plata lunară a sumei de 4.500 - 4.800 lei către numitul C. M. L. (la care preşedintele avea o datorie, fără să cunosc originile acesteia), cheltuieli cu maşinile familiei - cauciucuri, jante, bani cash daţi lui Horea Uioreanu sau soţiei acestuia, câte 2.000 – 3.000 lei; pentru cabană am plătit taxele pentru proiectare, arhitect, materiale de construcţie, geamuri, betoane, am plătit de asemenea din acei bani taxa de candidatură a Elenei Uioreanu la alegerile parlamentare din toamna 2012, mai precis i-am dat acesteia în mână suma de 11.200 lei pentru a plăti taxa respectivă", se arată în documentul citat.

Din fişierele excel, obţinute ca urmare a percheziţiei informatice, în care se consemnau banii intraţi şi cheltuiţi, rezultă că, în afara unor cheltuieli mărunte, "gen pişcoturi şi şampanie, banii erau folosiţi în proporţie covârşitoare în interes personal".

"De apreciat este faptul că banii au fost administraţi cu grijă, fiecare sumă a fost consemnată cu atenţie. Punând la înaintare interesele partidului, în perioada octombrie 2012 - mai 2014, inculpatul ar fi primit de la cei doi inculpaţi, fapt recunoscut în parte de toţi trei, suma totală de 971.224 lei. Admiţând că această sumă este exagerată şi că, pe parcursul cercetărilor se poate dovedi contrariul, cel puţin în acest moment al urmăririi penale, rezultă existenţa şi a altor sume, pe care inculpatul le-ar fi primit de la alţi oameni de afaceri, dar faţă de care încă nu au fost demarate cercetările", se subliniază în motivare.

Preşedintele suspendat al CJ Cluj Horea Uioreanu şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, în 29 mai, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (zece acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (zece acte materiale, respectiv două acte materiale).

Omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, este, de asemenea, vizat în acest dosar.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Va salva Iohannis Curtea Supremă din mâinile PSD? Moment-CHEIE în justiție!

2 Show total! Ponta o dă cu cracii-n sus pe Proastă! „Tocmai mă invitase să vin la Congresul PSD și acceptasem, …

3 Proasta, un pic botoxată și cu rochie Coco Chanel, la Antena 3!

4 HOPA! Dăncilă, reacție furioasă după dezvăluirile lui Ponta! Încaieră-i drace! Cine i-o fi scris textul, că n-…

5 Pesedista care conducea spitalul din Săpoca a demisionat. Numărul morților a ajuns la 5!

recomandări

Te ia DNA: Cristi Bâgiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Gustări speciale pentru seara Oscarurilor