Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Cum au apărut primele prezervative şi cine a fost prima lesbiană declarată din România. Emanciparea sexuală a românilor, din anii '30 până astăzi

Comportamentul sexual şi atitudinea faţă de sexualitate variază în funcţie de aria etnoculturală. Deşi pe continentul european comportamentul sexual are aceleaşi caracteristici, atitudinea faţă de sexualitate şi studiul ştiinţific al acesteia au diferit de-a lungul istoriei în România faţă de ţarile vestice, sub influenţa controlului comunist.

 

Astfel, deşi perioada interbelică a fost marcată de o deschidere faţă de sexualitate, accentuată în zonele urbane şi cu apogeu înregistrat imediat dupa cel de al Doilea Război Mondial, perioada comunistă a venit să limiteze acest fapt, cel puţin la nivelul manifestărilor exterioare.

„Din păcate, limitările comuniste exagerate au ajuns până la a produce o inhibare în dezvoltarea studiului psihosexologiei în România, în tratarea sexualităţii umane ca arie naturală din punct de vedere psihologic şi, astfel, la crearea unui tabu eronat în jurul educaţiei sexuale“, explică Oana Vasiu, psiholog clinician, master în psihoterapie analitică.

În prezent, începând încă din anii ’90, în România putem observa o deschidere echilibrată faţă de domeniul sexualităţii (raportându-ne la tendinţele ştiinţifice globale), incluzând educaţia sexuală şi studiul ştiinţific în domeniul psihosexologiei.

„Sexualitatea umană nu mai este un tabu, putându-se observa acest fapt în toate domeniile vieţii sociale. Deşi mare parte din generaţia tânără (peste 20 de ani) are părinţi crescuţi în perioada comunistă şi care nu au beneficiat de o educaţie sexuală corespunzătoare, ca rezultat nereuşind să le ofere copiilor lor o direcţie sănătoasă în dezvoltarea sexuală, totuşi existenţa internetului, a cărţilor, a informaţiilor din mass-media şi a educaţiei sexuale din şcoli a permis o evoluţie normală în atitudinea faţă de acest domeniu al existenţei fiinţei umane“, mai spune Oana Vasiu.

Avortul în comunism

Florin Stamatian, medic ginecolog, fost prefect al Clujului, spune că în perioada comunistă s-ar fi făcut câte 500-600 de avorturi pe an în România. „Asta înseamnă, în medie, trei avorturi la o naştere. Acum, în zilele noastre e invers“, afirmă ginecologul.

Acesta afirmă că primele prezervative din cauciuc au apărut în anii 1800, imediat după descoperirea anvelopelor de cauciuc. Prezervative se produceau prin procedeul de vulcanizare a cauciucului.
În 1916, Margaret Sanger deschidea prima clinică de planning familial în Statele Unite ale Americii. Ea era asistentă medicială, mama sa murise de tânără, după ce a născut 11 copii. Sanger şi-a dedicat viaţa promovării contracepţiei mai ales că văzuse sute de femei murind la naştere sau după avorturi provocate de ele.


Margaret Sanger (foto dreapta) împreună cu Katherine McCormick au creat prima pastilă contraceptivă, Enovid. În 1960, autorităţile americane au anunţat că aprobă folosirea produsului Enovid ca formă de contracepţie.
Avortul era interzis în perioada comunistă fiind cunoscute politice demografice din „Epoca de Aur“, („mama eroină“). În acele vremuri, medicul care era nevoit să facă chiuretaj unei femei însărcinate care avea hemoragie trebuie să anunţe poliţia/miliţia. Cele care nu îşi doreau copii din pântec îşi provocau hemoragie prin diverse metode. Medicul Stamatian spune că îşi intoduceau sonde, diverse substanţe ca leşie (sodă caustică), spirt medicinal sau iod. Având hemoragie erau duse la clinici unde avortau, iar apoi erau anchetate de miliţieni.

Se practicau şi avorturi clandestine. „Erau medici care făceau clandestin chiuretaje în apartamente“, afirmă Stamatian. Au fost cazuri în care se avorta şi în garaje şi nu de către doctor, ci de un tehnician auto.
La două cezariene, partidul dădea voie să fie legate trompele uterine
Florin Stamatian povesteşte că medicii erau programaţi să efectueze controale ginecologice la diferite instituţii şi că, într-un fel, era bine deoarece se făceau controale periodice. „Unele femei alegeau să nască prin cezariană deoarece după două astfel de naşteri, partidul dădea voie să-i fie legate femeii trompele uterine“, explică Florin Stamatian.

Prezervative de contrabandă

Potrivit acestuia, ca mijloace de protecţie în perioada comunistă se foloseau, pe lângă metoda „calendarului“, steriletele sovietice şi pastilele contraceptive rigevidon aduse prin contrabandă din Ungaria. Acele pastille se vindeau cu 50 de bani ori un leu bucata.

Între 1958 şi 2008 s-au făcut 21.330.519 de avorturi în România, potrivit unei statistici făcute de Asociaţia Provita Bucureşti.

Problema de azi

În ziua de azi, marea provocare a medicilor ginecologi o constituie naşterile premature. Stilul de viaţă şi stresul joacă un rol important în apariţia naşterilor premature. Şeful Clinicii bucureştene de Obstretică şi Ginecologie „Polizu“, conf. dr. Nicolae Suciu, spune că, în fiecare an, statisticile arată că avem circa 20.000-24.000 de naşteri premature.

„Nu ştim încă de ce copilul cere să iasă mai repede din burtica mamei. Nu avem statistici şi studii în acest sens. Cert este că computerul lui intern îi comandă asta“, afirma, pentru „Adevărul“, doctorul Nicolae Suciu în una din pauzele unei conferinţe internaţionale despre infetilitate care a avut loc la Cluj în primăvara lui 2013.

Obiceiuri barbare. Ce păţeau miresele care îşi pierdeau fecioria înainte de noaptea nunţii

Mult timp, sexul a fost considerat un subiect tabu. Nu a existat educaţie sexuală, iar femeile au fost cele sacrificate pe altarul sexului.

În urmă cu câteva sute de ani, nunta era o negustorie: totul se negocia: de la beteală, la inele. Dragostea era lăsată după nuntă. Nu avea nimeni timp de sentimente. Virginitatea fetei era o ofrandă oferită de familia fetei soţului. Era privită ca o formă de respect faţă de noua familie, de aici dreptul soţului de a divorţa de soţia care păcătuise.

Ritualul, descris cu lux de amănunte de către Dimitrie Cantemir, apare şi în documente. Iată cum avea loc în Moldova alungarea unei fete care şi-a pierdut fecioria înainte de noaptea nunţii: „Dacă fiica lor s-a făcut de ocară din pricina unei împreunări neîngăduite, mirele îşi adună a doua zi prietenii apropiaţi cărora le arată că şi-a găsit mireasa spurcată (cu aceste cuvinte numesc ei femeile necinstite). Aceştia aduc pentru ea cea mai proastă căruţă şi, cu hamuri rupte, silesc părinţii cu bătaia să-şi ducă înapoi acasă, ca pe o curvă, fiica aşezată în căruţă“.

În funcţie de regiunea din are cuplul provine, ritualul se desfăşoară urmând mai mult sau mai puţin scenariul povestit de Dimitrie Cantemir. Astfel, în iulie 1792, Floarea din judeţul Argeş îşi goneşte soţia după ce timp de zece zile „ar fi băgat-o de lanţ în gât şi în fiare…bătând-o în toate zilele de moarte ca pe hoţi şi înfricoşând-o că va să o împuşte de nu-i va spune un nume de om cu care a păcătuit.“ După ce află numele dorit, soţul trece la punerea în scenă a ritualului şi asta pentru privirile celorlalţi, „au pus-o pe un cal şchiop şi au trimis-o la trei săptămâni acasă cu multe hule şi vorbe proaste“.

Infidelitatea era scuzabilă dacă venea din partea bărbatului, dar căpăta o gravitate maximă dacă venea din partea unei femei. Dacă o femeie şi-a pierdut onoarea, a pierdut totul.

Biserica spunea când se face sex

Mult timp, Biserica controla sexualitatea enoriaşilor prin prescrierea zilelor permise actului sexual, prin impunerea sexului numai în interiorul căsătoriei, prin blamarea unei legături sexuale extraconjugale.
Instanţele de judecată, care condamnau infracţiunile sexuale, funcţionau pe lângă Biserică, în secolul al XVIII-lea. Mitropolitul nu judeca sigur, din curte făcând parte slujbaşi ai Mitropoliei, boierii Divanului, dar şi diverşi patriarhi de Constantinopol, Alexandria, Cezareea. Printre pedepsele prevăzute în „Îndreptarea legii“se află şi de la nasuri şi mâini tăiate, dar şi tăierea capului, arderea pe rug sau trimiterea la ocnă.

Prima lesbiană şi naşa ei, condamnate

Majoritatea pricinilor supuse judecăţii erau legate de desfrâu, dar uneori Mitropolitul s-a aflat în faţa unor fapte pe care nici Sfânta pravilă nu le-a consemnat şi nici nu ştie cum să procedeze. Aşa s-a întâmplat în anul 1801, când a descoperit o căsătorie între două femei oficiată după toate regulile bisericeşti. Stupoarea mitropolitului şi a saborului se citeşte în fiecare rând al hotărârii. Cum nimeni nu s-a confruntat cu o asemenea situaţie, mitropolitul improvizează: bătaie şi surghiun la mănăstire pentru fata ce s-a dat drept bărbat şi pentru naşa care a cununat-o. Procesul este descris de Constanţa Ghiţulescu în volumul „În şalvari şi cu işlic“.

Pilula revoluţionară

Cei care la începutul primului deceniu al secolului îşi făceau griji în legătură cu masturbaţia şi sexul premarital au continuat prin a condamna scăldatul în pielea goală şi părul tuns scurt.

Adevărata revoluţie sexuală avea să apară în anii 1960, fiind percepută de toată lumea ca un conflict între generaţii. Cea mai importantă inovaţie sexuală a secolului a fost de departe pilula contraceptivă.

Într-un orăşel din Noua Anglie, în anul 1968, se arată în volumul „Sexualitatea secolului XX“ a lui Angus McLaren, un anume John a oferit un pasaj ce avea să fie asociat întotdeauna cu climatul moral al anilor 60.

„Se dezbrăcau cu abilitate, ea pe el şi el pe ea. Când şi-a făcut griji cu contracepţia, ea a râs. Angela, soţia lui, încă nu foloseşte Enovid? «Bine ai venit», spune ea, «în paradisul pilulei»“
Pe de o parte se căutau metode de protejare faţă de o sarcină nedorită, iar pe de alta de satisfacere a dorinţelor sexuale.

Educaţia sexuală a apărut mai ales ca urmare a fricii faţă de bolile venerice, pentru a-i speria până la abstinenţă pe tineri.

În anul 1936 au apărut primele prezervative. Ele se vindeau cu sloganul „cel mai fin şi cel mai sigur”). Populaţia încerca şi să prevină, nu doar să trateze bolile venerice. Totodată, în farmacii au apărut tot mai multe tratamente pentru creşterea potenţei.

Jucării sexuale

Jucăriile sexuale nu sunt o invenţie a epocii moderne. Din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat substitute pentru actul sexual normal. Cel mai vechi vibrator, din piatră, a fost descoperit în Germania, şi se pare că are o vechime de zeci de mii de ani.

În urmă cu un secol, vibratoarele erau acţionate manual. Ele au apărut în anii 1880 şi se pare că au avut un succes nebun, fiind descrise ca ajutoare medicale şi sexuale. Dilatatorul rectal are cam aceeaşi vechime. Dispozitivul de 11,5 cm lungime se vindea ca tratament pentru hemoroizi. În realitate, era un vibrator rectal.
Nici domnii nu au rămas în urmă în privinţa emanicipării sexuale şi au primit un cadou: păpuşa golflabilă. Prima referire despre o astfel de jucărie se face la începutul anilor 1900.

Odată cu trecerea anilor, jucăriile sexuale au devenit opere de artă, vibratoarele au devenit electrice şi au apărut cătuşele, lubrifianţii, chiloeii comestibili.
Şi în perioada comunistă românii au gustat din aceste plăceri. Ele se aduceau în ţară de navigatori, printre carpete, blugi şi săpunuri.

De la chiloţi până la gleznă la tanga

Prima lenjerie intimă era voluminoasă, lungă până aproape de glezne şi sub niciun motiv nu se expunea public. Inclusiv la băile de la mare, femeile îşi ascundeau cu mare grijă lenjeria intimă şi de multe ori se îmbăiau aproape îmbrăcate.

În sexolul XX, când femeile au învăţat primii paşi de dans modern şi exista pericolul să se vadă sub faldurile de dantelă lenjeria intimă, chiloţeii au devenit mai scurţi, până sub genunchi.
Revoluţia lenjeriei intime a început în Franţa, prin anii 1920, când a apărut termenul de lenjerie, adică îmbrăcăminte de culoare albă. Chiloţeii şi bustierele au început să capete culoare şi accesorii: panglicuţe şi dantelă.

S-a descoperit că o lenjerie de dimensiune redusă este mult mai uşor de purtat, iar bumbacul a fost înlocuit cu satin şi mătase. Ultima modă, aceea a chiloţilor tanga, a pornit din Brazilia, dansatoarele fiind cele care purtau minusculul petic de satin bătut cu pietre culorate. Femeile nu au mai folosit lenjeria intimă doar în scop igienic, ci ca o metodă de seducţie.
 

Poveşti sexuale

Poetul şi balerina: povestea de iubire care a rezistat deşi a existat infidelitatea

A fost soţie, iubită şi amantă şi a avut o poveste de dragoste impresionată. Este vorba despre povestea de iubire dintre balerina Irinel Liciu (Silvia Lia Voicu) şi despre poetul Ştefan Augustin Doinaş ( Ştefan Popa) care s-a născut la data de 26 aprilie 1922, în localitatea Cherechiu (actuala Caporal Alexa) din judeţul Arad.

Irinel era prima balerina la Opera Română, cu o cariera în ascensiune, absolvise cursurile de balet din Moscova şi Leningrad, se învârtea în cercurile selecte ale Bucureştiului anilor 1955 şi se considera o femeie împlinită. Ea avea o figură exotică, feminină şi suava. Era drăgăstoasă şi întotdeauna bucuroasă în prezenţa oamenilor. Avea prin preajmă  foarte mulţi admiratori.

Emanciparea sexuală a bârlădenilor la mijlocul anilor ’70. Reţele de proxeneţi şi prostituate

Legendele urbane cu „şmecherii” Bârladului care au pus bazele unor reţele de prostituţie ce au funcţionat în anii ’70-’80 sunt păstrate în memoria localnicilor. Sexul, un subiect tabu în perioada pre-decembristă, era practicat în Bârlad mai ceva ca-n zilele noastre. Aşa spun cei care-şi amintesc de vremea când “Maria <dos> de fier” era cea mai căutată femeie uşoră din urbe, iar indivizi precum Dan, zis Amăicuţei, ori Mihai Avram erau mari combinatori de “bagaboante”.

În ciuda reputaţiei, nu tocmai frumoase, aceste persoanaje trăiau dincolo de limita legilor cu îngăduinţa miliţienilor şi îşi permiteau lucruri la care oamenii de rând puteau doar să viseze.

Cum a evoluat cea mai veche meserie în Baia Mare

La fel ca în marile oraşe şi în Baia Mare au existat de-a lungul anilor poveşti cu matroane. Unii spun că au existat de când lumea, alţii îşi aduc aminte poveştile celor bătrâni şi chiar vorbesc despre vechile bordeluri din Baia Mare. Baia Mare a fost întotdeauna un oraş destul de bogat, deci s-au făcut baruri, crâşme şi bordeluri.

Potrivit celor mai în vârstă, primele bordeluri din Baia Mare au apărut pe actuala stradă Andrei Mureşanu, în apropierea Centrului Vechi al municipiului. Zeci de tinere îşi aduceau aici „musafirii“, iar clienţii nu erau puţini. „Erau acolo două case din care tot timpul ieşea sau intra cineva. Bunicul meu stătea aproape de acea zonă şi le vedeam ori la poartă ori la geam. Nu ştiam prea bine cine sunt sau ce fac, dar mi-a explicat tata când am mai crescut. Erau destul de bine îmbrăcate şi abordau orice bărbat care trea pe stradă. Cu timpul nu le-am mai văzut, dar acele case le voi ţine minte tot timpul pentru că era zona pe care o feream când mergeam la plimbare“, îşi aminteşte Gheorghe Batin, un băimărean de 56 de ani.

Moraliştii Piteştiului interbelic, revoltaţi de apariţiile prostituatelor îmbrăcate în „capoade şi combinezoane"

Poate şi mai controversate decât zilele noastre, casele de toleranţă ale Piteştiului interbelic i-au făcut pe cei care ţineau la valorile morale ale societăţii să ia atitudine. Un exemplu elocvent în acest sens este o scrisoare din 1941, pe care un piteştean revoltat de moravurile uşoare ale duduilor ce defilau sumar îmbrăcate prin curtea unui bordel a trimis-o prefectului.

Nicolae Ghiţă, semnantarul scrisorii îi aducea la cunoştinţă prefectului că:

În Strada Unirei no. 1 zisul Hotel cu emblema „La Ardeal”, această casă de toleranţă compusă din 4 camere ocupate de 4 prostituate pe care le speculează dl. Mihuţ Codreanu patronul acestui local de toleranţă, d-sa le ţine la dispoziţia clienţilor din acest restaurant ce-l are în acelaşi corp de case, lucru ce credem că nu este îngăduitor de nicio lege şi de nici buna morală ce necesită.
Aceste prostituate este în curtea localului numai în capoade şi chiar în combinezoane, cu scopul de a atrage publicul.

De asemenea şi de la ferestre fac bizele şi semne la diferiţi trecători. Acest hotel a fost închis de către Serviciul Sanitar local şi în prezent nu ştiu sub ce formă funcţionează.

Cum aceste fapte sunt de neiertat şi pedepsite de lege şi cum vă ştim că a-ţi(!) luat întotdeauna măsuri de îndreptarea diferitelor fapte rele, cu respect vă rog, Domnule Prefect, a lua măsurile ce veţi crede de cuviinţă pentru stârpirea acestor mari şi ruşinoase fapte.

Televiziunea şi muzica sârbească provocau sexualitatea bănăţenilor în comunism

Serbia furniza cele mai interesante poveşti sexuale din perioada comunistă, mai ales prin programul televiziunilor sârbeşti dar şi a muzicii.

Sexualitatea era un tabuu al comunismului, fapt pentru care era practic imposibil de găsit sau povestit în acele vremuri. Totuşi, bănăţenii au fost ceva mai norocoşi, ei putând admira trupurile aproape goale ale celebrelor interprete de muzică sârbească sau puteau privi chiar scene cu sexualitate ceva mai explicită la televiziunile sârbeşti.

Cum croaţii puteau munci în Austria sau Germania, pe filiera sârbă mai ajungeau renumitele video player-e. În fosta Iugoslavie, unde Broz Tito a impus un regim radical diferit faţă de cel al soţilor Ceauşescu, oamenii se bucurau de o mult mai mare libertate decât românii, din toate punctele de vedere. Iar bănăţenii, cu antenele de pe blocuri, acele antene pe care Nicolae Ceauşescu le vroia distruse, vedeau la televizoarele Diamant ce fel de viaţă duc sârbii.

„Cea mai mare umilinţă era raportul cu lumea liberă, pentru că îi vedeam pe sârbi cum trăiesc, ştiam că se poate şi atlfel...”, a povestit Daniel Vighi. Contactul cu sârbii nu se rezuma doar la emisiunile de pe RT Beograd, Treci Kanal sau Novi Sad, pentru că în Banat exista un înfloritor comerţ transfrontalier, cu acceptul tacit al autorităţilor. Zeci de autoturisme şi autobuze veneau, în fiecare wekend, din Serbia în România pentru a vinde produse la care românii nu aveau acces, începând de la blugi şi ciocolată fină, ţigări străine sau cafea, până la casete cu muzică sau chiar discuri de vinil. Activităţile comerciale româno-sârbe se desfăşurau, în principal, în Piaţa Ocska.

Cel mai mare scandal sexual din istoria Iaşiului. „Tutungeria“ lui Madam Capot şi soţia uşuratică a rectorului de la „Cuza“

La mijlocul anilor '50, lumea bună a Iaşiului a aflat cu stupoare despre bordelul clandestin condus de Madam Capot. Era situat în mijlocul Copoului, iar lucrurile petrecute acolo au constituit subiect de bârfă ani buni după ce „s-a spart buba“.

Una dintre legendele urbane cele mai scandaloase din istoria Iaşiului priveşte întâmplări petrecute la mijlocul anilor '50 la cel mai celebru bordel clandestin care a funcţionat vreodată în oraş.

Mai multe doamne au reclamat la Poliţie că soţii lor îşi fac de cap cu fetele puse la dispoziţie de o matroană pe nume Madam Capot. Plângerile nu puteau fi trecute cu vederea pentru că veneau din partea unor nume înalte în societate - soţii de medici, profesori universitari, jurişti sau avocaţi.

Oamenii legii au dat buzna în bordelul care funcţiona sub masca unei tutungerii şi au scos-o pe Madam Capot, temporar, din circuit. Ce a scandalizat însă întreaga suflare academică din oraş a fost altceva.

La acest articol au contribuit Ramona Găină, Florina Pop, Mariana Iancu, Claudia Untaru Creţu, Cristina Stancu, Sabina Ghiorghe, Cosmin Carp, Cristian Franţ, Cezar Pădurariu.

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 „Grupul Mykonos” conduce din umbră România. Dăncilă, un pericol pentru siguranța națională!

2 Tic-tac! Un important om politic va fi deconspirat ca slugă a Securității! Campania pentru prezidențiale va să…

3 Semn NEGRU pentru Mafia PSD! Ce atribuții va avea Kovesi în calitate de procuror-șef european

4 Imaginea Mafiei PSD! Detalii-ȘOC despre ÎMPRUMUTURILE Rovanei Plumb! Oameni buni, acești infractori au ÎNGROPA…

5 HOPA! Cu o zi înainte de plecarea în SUA, Dăncilă modifică Legea Dragnea / Vâlcov pentru gazele din Marea Neagră…

recomandări

Te ia DNA: Valentin Constantin Bretfelean

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Trucurile astea cu cărți sfidează gravitația