Cum s-au jucat de-a şoarecele şi pisica, Mazăre şi DNA. Primarul constănţean a fost reţinut pentru o mită de 175.000 de euro

Cum s-au jucat de-a şoarecele şi pisica, Mazăre şi DNA. Primarul constănţean a fost reţinut pentru o mită de 175.000 de euro

UPDATE Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut pentru 24 de ore. În cursul zilei de mâine el va fi prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii DNA îl acuză pe edilul Constanţei de luare de mită. Potrivit comunicatului DNA, retinerea de 24 de ore a fost dispusă şi pe numele lui Avraham Morgenstern, reprezentantul unei firme comerciale, pentru dare de mită. Cei doi vor înopta în arestul Poliţiei Capitalei. Totodată, în acelaşi dosar ar fi vizat şi un parlamentar, potrivit unor surse judiciare.

La ieşirea din sediul DNA, Radu Mazăre a strigat „Am făcut case la săraci şi uite cu ce m-am ales. Ruşine, Băsescu” şi a declarat că „dacă primeam bani construiam scump, nu ieftin”. De asemenea, primarul Constanţei a caracterizat acuzaţiile procurorilor ca fiind „politice”.

Conform ordonanţei de reţinere DNA, Radu Mazare a primit suma de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea unei licitaţii de construcţie a unor locuinţe modulare de către compania lui Morgenstern Avraham.

Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham).

Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea inculpatului Morgenstern Avraham, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, iniţiată de primarul Mazăre Radu Ştefan, se arata in comuncatul DNA.


Protagoniştii acţiunii au fost şi de această dată procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie care şi-au început ziua cu 12 descinderi simultane la adrese din Constanţa, Dâmboviţa şi din Bucureşti.

„Toate percheziţiile au fost făcute la locuinţele unor suspecţi de corupţie. Mai puţin una, care a fost efectuată la sediul unei instituţii publice“, au explicat procurorii.

Era vorba despre Primăria Constanţa unde anchetatorii au stat mai bine de 9 ore. De aici procurorii au plecat cu mai multe cutii cu documente. Tot acte au luat şi de la locuinţa din Mamaia a edilului. Pentru că Radu Mazăre se afla în Capitală în momentul în care anchetatorii au descins la locuinţa sa, anchetatorii au fost suprevegheaţi îndeaproape de cei doi avocaţi ai acestuia, unul dintre apărători fiind Marius Mocanu, care îl reprezintă şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constanţa.

De la Bucureşti, Radu Mazăre a avut o reacţie semi-relaxată, încercând să glumească pe seama situaţiei. „Acum trebuie să plec la Constanţa, să mă întâlnesc cu mascaţii. Apoi mă întorc la Bucureşti. Poate ne întâlnim la mijlocul drumului, la Drajna“, a zis el.

După câteva ore, Mazăre s-a răzgândit. „Nu mai vin la Constanţa, rămân la Bucureşti. Dacă voi fi citat, mă voi duce direct la DNA“, a spus Mazăre.

Ridicat din Herăstrău

Nu a fost nevoie să se prezinte singur pentru că a fost găsit de procurori care erau însoţiţi de mascaţi într-un

restaurant din parcul Herăstrău. Aceştia i-au prezentat primarului actele în baza cărora are loc acţiunea. După ce a citit documentele, Mazăre a plecat însoţit de mascaţi care l-au dus la DNA cu o dubă fiind flancat de aceştia până la intrarea în sediul DNA.

Întrebat dacă îi este frică de puşcărie, Radu Mazăre a spus: „Nu mi-e frică de puşcărie, doar de Dumnezeu“. Aceeaşi declaraţie a făcut-o şi prietenul său Nicuşor Constantinescu atunci când a fost dus la DNA.

Câteva ore mai târziu, edilul saluta jurnaliştii strânşi în faţa DNA de la geamul unuia dintre birouri. Stătea relaxat pe pervazul unei ferestre, fuma şi bea o cafea. Mazăre a făcut semne de la geam că nu a început încă audierea sa pentru că nu-i sosise avocatul.

Primăria Constanţa, dispusă la colaborare

Primăria Constanţa a confirmat oficial, printr-un comunicat de presă, că percheziţiile DNA vizează construirea cartierului social Henri Coandă. Primarul anunţase din data de 24 martie că procurorii i-au cerut din scurt toate documentele legate de acest proiect.

„O echipă de procurori de la DNA Bucureşti au descins dimineaţă, la orele 8.00, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa. Procurorii au solicitat mai multe documente privind proiectarea şi procedurile de achiziţii referitoare la construirea campusului social Henri Coandă. Reamintim că în primă fază a acestui proiect s-au construit 906 unităţi locative (garsoniere şi apartamente) modulare destinate nevoiaşilor. Garsonierele şi apartamentele sunt dotate cu pat şi saltea, minifrigider, plită electrică, chicinetă şi toaletă cu duş. De asemenea, s-au construit o cantină socială, cabinet medical, locuri de joacă şi parcări, precum şi o biserică. Valoarea totală a investiţiei este 30,945 milioane lei. Documentele solicitate sunt pregătite şi vor fi predate în scurt timp celor de la DNA“, a transmis Primăria Constanţa.

În cartierul Henri Coandă, a cărui construcţie a demarat în anul 2011, locuiesc peste 3.000 de persoane „amărâte“, după cum le-a caracterizat primarul Mazăre. El a făcut o comparaţie între realizarea lui şi cea a lui Adriean Videanu, care a construit un cartier similar la Bucureşti, cu costuri mult mai mari.

„Eu am făcut 906 unităţi cu 7 milioane de euro. Videanu a făcut 143 de unităţi cu 18,5 milioane euro. La Constanţa s-a construit cu 286 de euro/mp, iar la Bucureşti cu 1.500 de euro/mp. Eu de unde să fur atunci când construiesc cu 286 de euro/mp?“, întreba edilul-şef. La inaugurarea ultimului bloc de locuinţe din cartierul nevoiaşilor, în anul 2013, a fost prezent şi premierul Victor Ponta. El a spus atunci că proiectul social al Constanţei ar putea fi preluat la nivel naţional.

Unde au pătruns mascaţii

Vila în care locuieşte primarul se află în staţiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, vizavi de barul Melody. Aici, pe spaţiul verde unde a funcţionat cândva ceainăria chinezească, a fost ridicat în anii 2000 complexul rezidenţial al familiei Mazăre. Acesta a fost construit sub titulatura de „Marină“, având ieşire la lac direct din vilă, tocmai pentru ca primarul să-şi poată ţine acolo iahtul. Mazăre a declarat că stă cu chirie în acea vilă mediteraneeană, plătind 2.000 de euro pe lună.

Ce dosare mai are în spate edilul constănţean

2008 – Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl trimit în judecată pe Radu Mazăre pentru restituirea şi atribuirea nelegală a unor suprafeţe întinse de teren intravilan din Constanţa şi Mamaia, de plajă şi de faleză. Prejudiciul este de aproximativ 114 milioane euro, iar procesul este încă pe rol. Alături de primar mai sunt judecaţi 36 de angajaţi ai Primăriei Constanţa, funcţionari de la Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate imobiliară Constanţa, mandatari şi notari publici.

Rechizitoriul arată că, în perioada noiembrie 2002 –iulie 2005, în total a fost revendicaţi peste 300.000 de metri pătraţi de teren, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori

mai mare decât cea revendicată – aproape 1 milion de metri pătraţi.

Porţiuni de plajă şi faleză care reprezintă domeniu public au ajuns în proprietatea unor apropiaţi ai primarului, iar majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele la preţuri de 10 ori mai mici decât cele reale. Mai mult, persoanele îndreptăţite la restituire au fost determinate să-şi vândă drepturile succesorale sau să vândă terenurile pentru mai puţin de 1% din valoarea acestora. În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluţionarea cererilor de restituire.

Un astfel de exemplu este terenul de 27.000 mp pe care s-a ridicat Aqua Magic, parcul acvatic construit de firma Aqualand (la care unul dintre acţionarii principali este Basarab Popa, vărul primarului Radu Mazăre). Un alt teren, în suprafaţă de 8.307,78 mp, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele).

2014 – În data de 5 februarie 2014, Radu Mazăre a fost chemat la DNA Constanţa, pentru a i se aduce la cunoştinţă noi acuzaţii. Procurorii au început urmărirea penală faţă de primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi alţi doi funcţionari din Primăria Constanţa, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În anul 2009, primarul Radu Mazăre a emis o dispoziţie, prin care două persoane vătămate au fost expropriate în fapt şi private în mod ilegal de un bun pe care îl deţineau. La 25 ianuarie 2011, printr-o sentinţă civilă, Tribunalul Constanţa a obligat primăria să acorde despăgubiri unei persoane pentru un teren cu suprafaţă de 293,20 mp.

După 9 luni, primarul a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent acestei persoane, pentru un teren cu suprafaţă de 50 mp (ce făcea parte din suprafaţa de 293,20 mp), imposibil de restituit în natură.

Aceste măsuri reparatorii au constat într-o suprafaţă de teren de 600 mp, situată în cartierul Palazu Mare, în valoare de 30.000 euro, producându-se astfel un prejudiciu patrimonial municipiului Constanţa. Totodată, prin acest act s-a obţinut un avantaj patrimonial necuvenit bugetului municipiului Constanţa, constând în contravaloarea bunului de care au fost private părţile vătămate.

Radu Mazăre, în 2011: „Mă aşteptam să mă lege prin 2005-2006“

Era februarie 2011 când primarul Radu Mazăre a lansat o invitaţie inedită redacţiei locale a ziarului Adevărul: „Veniţi la mine, la o cafea! Toată redacţia, da“. Într-o seară de sâmbătă, primarul a fost gazda ziariştilor timp de trei ore, într-o discuţie pe care a dorit-o familiară. Radu Mazăre a vorbit atunci pentru prima dată despre proiectul campusului social pentru care este acum anchetat, dar şi despre momentul în care se aştepta să fie săltat de autorităţi.

„Adevărul“: De ce credeţi că nu reuşesc anchetatorii să vă lege?

Radu Mazăre: Păi ce ai vrea să-ţi răspund? Au de ce, dar sunt proşti!? (râde) Mă aşteptam să mă lege prin 2005 - 2006. Te aştepţi la orice când iese preşedintele la televizor şi spune «terminaţi cu ăia sau terminaţi cu ăia». Ce să zic? Am făcut totul legal. Nu mă legau dacă nu era legal? M-au urmărit, a venit şi de la DNA pe aici să întrebe. Unul dacă era să spună că «i-am dat lui Mazăre ciubuc», mă legau acum trei-patru ani. Probabil că la fel ar face şi acum.

Şi cum de nu s-a găsit niciunul?

Este imposibil să ai numai prieteni. Dar să ştiţi că nu am făcut rău cu bună ştiinţă nimănui. Niciodată din funcţia de primar nu am zis „hai să-l omor pe ăla ca să-i iau afacerea“ sau să-i închid ca să profit. Important este să construieşti, să faci ceva. Ceea ce preşedintele nostru nu face. Ce cazuri sunt... Oameni de 80 de ani, cu 300 de lei venit pe lună, daţi afară, care dorm în cartoane. Nimeni nu a mai făcut aşa ceva în România, dar am găsit o soluţie şi o să vedeţi cum funcţionează. O să le bag căldură, frigider, plită cu încălzire, cu tot-tot. E un lucru la care putea să se gândească un preşedinte de stat? „Bă, ce fac eu, că sunt un milion de oameni în România care stau pe străzi? Băi, Boc! Vino-ncoace! Uite, avem problema asta. Haide s-o facem, să extindem aşa“. Ţi-am dat un exemplu. Şi sunt multe. Nu am bani la buget, dar am găsit o soluţie, nu este scumpă şi o s-o fac…

A existat un moment în care aţi fost prieten cu Băsescu?

Nu, niciodată. În afară de salut, nimic. Este în regulă lupta politică. Este în regulă când câştigi şi ajungi tu în funcţie, cu spurcăciuni, cu tot. Nu este în regulă hărţuiala asta, urmărirea asta, cu ameninţări, cu arestări, cu procuratură, inventate. Asta nu mai e în regulă. Nu spune nimeni că dacă ai făcut vreo nenorocire, te prinde, asta e. Dar nu să-i hărţuieşti pe ceilalţi! Ce dracu’, că-ţi înregistrează toate telefoanele! Asta nu mai e normal. Pe mine mă înregistrează de şase ani, dar n-au găsit decât SMS-uri cu gagici. Erau unii care au stat trei săptămâni deghizaţi în pescari, au stat în lac. „Bă“ - zic ei - „nu am văzut nimic, dar ce gagici am văzut pe terasă...“ (râde).

Dar ce preşedinte aţi vedea?

Dacă alianţa asta o să aibă un singur candidat, probabil că o să fie Crin Antonescu. Şi Geoană era foarte bun. Nu-mi spuneţi că a fost la Vântu. Păi, Băsescu nu fusese la Vântu, nu au avut înţelegeri? Geoană era diplomat, avea relaţii internaţionale, care sunt foarte importante ca să legi anumite contacte economice, să aduci investiţii, să meargă mustăria. Mergi mai mult pe relaţii. Cine a băgat bani în Constanţa a făcut-o pe relaţii.

Nu este în regulă hărţuiala asta, urmărirea asta, cu ameninţări, cu arestări, cu procuratură, inventate. Radu Mazăre, primarul Constanţei

Premierul Ponta le ţine partea baronilor

Premierul Victor Ponta nu se dezice de baronii locali certaţi cu legea, ba mai mult, îi încurajează să ţină piept „propagandei“ care lucrează împotriva lor. Şeful Executivului a declarat marţi că îl apreciază în continuare pe Radu Mazăre şi îi asigură pe liderii judeţeni că le este alături, atât ca preşedinte al PSD, cât şi ca premier. Şi preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, Marian Oprişan, altfel spus, liderul baronilor din ţară, i-a ţinut isonul şefului său de partid. Oprişan nu se gândeşte că ar putea fi următorul care trece pragul DNA şi vrea ca liderii politici să fie anchetaţi în libertate, deoarece nu sunt pericole sociale. De partea cealaltă, ministrul Justiţiei şi procurorul-şef al DNA spun clar că anchetele procurorilor nu sunt direcţionate numai împotriva PSD.

Premierul Victor Ponta: „Percheziţii vor fi peste tot. Eu am aceeaşi poziţie, şi anume şi în 2012, după referendum, s-a pornit acel val de anchete în ideea că, în decembrie, oamenii nu vor vota cu USL şi au votat. Şi acum vor vota cu noi. Radu Mazăre este un om pe care îl apreciez foarte mult, care a fost votat de atâtea ori de cetăţenii Constanţei şi rezistă ca toţi ceilalţi“.

Radu Mazăre este un om pe care îl apreciez foarte mult, care a fost votat de atâtea ori de cetăţenii Constanţei şi rezistă ca toţi ceilalţi. Victor Ponta, prim-ministru

Premierul Victor Ponta, către baronii locali: „Nici în 1989 nu au putut să ne împuşte pe toţi. Eu atunci aveam 17 ani, am ieşit pe stradă, ca mulţi dintre dumneavoastră, deci cred că nici în 2014 nu o să se poată întâmpla acest lucru“.

Marian Oprişan, preşedinte CJ Vrancea: „Eu nu am niciun fel de emoţie, povestea este una singură, păcat este de acest circ mediatic pe de o parte, pe de altă parte vreau să vă spun că eu cred că arestarea preventivă în România ar trebui să fie văzută în alt mod. Preşedinţii Consiliilor Judeţene, primarii, edilii nu sunt pericole sociale, nu sunt oameni care să pună probleme de acest gen cu comunităţile lor sau în România, fapt pentru care eu cred că prezumţia de nevinovăţie prevăzută de Constituţia României şi situaţia pe care eu am ridicat-o de facto să pună lucrurile în aşa manieră încât ei să fie cercetaţi în libertate“.

Laura Codruţa Kovesi, şeful DNA: „Nu anchetăm persoane după apartenenţa la un anumit partid politic. Calitatea într-o funcţie publică atrage competenţa DNA potrivit legii, iar dacă acea persoană care are calitatea de funcţionar public şi este în competenţa de investigare a DNA are şi calitate într-un partid politic, acest lucru pentru noi nu este relevant“, a spus Kovesi, după participarea la Conferinţa Regională Anticorupţie.

Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei: „Eu nu am asemenea informaţii, că ar fi vorba de o campanie împotriva cuiva. Sigur, dacă cineva a încălcat legea trebuie să răspundă pentru acest lucru“, a spus ministrul Justiţiei.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Percheziţiile făcute de DNA la Primăria Constanţa şi la locuinţa din Mamaia a lui Radu Mazăre s-au încheiat marţi după-amiază, după aproape nouă ore. Acţiunea a fost făcută într-un caz privind infracţiunile de corupţie ale unor funcţionari publici. Vizat este şi Radu Mazăre, care a fost dus la Bucureşti de mascaţi. Imediat ce s-a aflat despre aceste percheziţii, premierul Ponta a declarat că el are o părere bună despre primarul constănţean.

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie.

Radu Mazăre are un nou dosar la DNA Bucureşti. Primarul Constanţei a anunţat că procurorii i-au cerut documentaţia care a stat la baza construirii cartierului pentru nevoiaşi Henri Coandă din nordul oraşului.

Radu Mazăre a fost adus la sediul DNA cu o mașină a Poliției FOTO Eduard Enea

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria