DNA: Valoarea contractelor primite de Dumitru Marin de la Primăria Sectorului 5, cu 100% mai mare față de cea reală

DNA: Valoarea contractelor primite de Dumitru Marin de la Primăria Sectorului 5, cu 100% mai mare față de cea reală

Companiile controlate de omul de afaceri Dumitru Marin primeau contracte de la Primăria Sectorului 5 care depășeau cu 100% valoarea reală a lucrărilor, astfel încât acesta să poată plăti 'comisionul' perceput de Marian Vanghelie.

Marian Vanghelie este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, în legătură cu acordarea unor contracte de lucrări publice unor firme controlate de omul de afaceri de Dumitru Marin, valoarea totală a acestor contracte fiind de 2 miliarde lei.

În schimbul acordării acestor contracte, Vanghelie este acuzat că a perceput un 'comision' de aproximativ 20% din valoarea lucrărilor.

"Valoarea de atribuire a acestor contracte depășea valoarea efectivă de execuție a lucrărilor cu 90 până la 100%, ceea ce permitea realizarea unui profit substanțial (mult peste un profit obișnuit, realizat în relațiile economice firești) pentru societățile comerciale controlate de către Dumitru Marin. Acest profit foarte mare se realiza în dauna bugetului Primăriei Sectorului 5 București și a instituțiilor din subordinea acesteia. Cea mai mare parte a profitului astfel realizat era introdus într-un circuit evazionist (constituit dintr-un lanț de firme-tampon și firme-colectoare, cu comportament de tip fantomă)", se arată în referatul DNA.

Profitul substanțial obținut de Dumitru Marin îi permitea acestuia să plătească 'comisionul' cerut de Marian Vanghelie.

Acest 'comision' era plătit de către Dumitru Marian către Vanghelie prin intermediul unor persoane apropiate celor doi, respectiv prin intermediul lui Daniel-Nicolae Dinuț și Mircea-Sorin Niculae.

Conform DNA, cu titlu de excepție, acest comision putea fi diminuat la 10 ori 15% din încasări, ori chiar se realiza o 'remitere de datorie', anume în situațiile în care Vanghelie impunea lui Dumitru Marin alte contraprestații, cum ar fi acordarea unor lucrări în subantrepriză anumitor societăți comerciale, indicate expres de către primar.

Plata acestui comision se realiza, ca regulă generală, în bani lichizi, la scurt timp de la încasarea de către societățile comerciale controlate de către Dumitru Marin a plăților aferente contractelor de la Primăria Sectorului 5 București ori de la Administrația Domeniului Public Sector 5 București.

În referat se mai arată că acești bani lichizi erau predați de către Dumitru Marin lui Mircea-Sorin Niculae (vărul primarului Vanghelie).

DNA mai notează că, la rândul său, Vanghelie folosea banii fie în interes personal, fie îi introducea într-un circuit de spălare a banilor, prin introducerea acestora în patrimoniului societăților comerciale București SA și Calex Business Grup SRL, societăți controlate de către primar, prima prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae, iar cea doua prin intermediul lui Tiberiu Bodea.

De asemenea, acest 'comision' a fost plătit, în parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către Premier Palace SRL (societate controlată prin societăți tip off-shore de către Dumitru Marin) și societăți comerciale controlate, prin interpuși, de către Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.

O altă parte a 'comisionului' convenit între Vanghelie și Dumitru Marin a fost plătit (la solicitarea celui dintâi) sub forma unui contract de prestare de servicii de reclamă pe panouri publicitare stradale, încheiat de Premier Palace SRL cu societatea comercială Economat Sector 5 SRL, condusă, în calitate de director, de inculpata Laura Ciocan.

Semnificativ este faptul că, și aferent acestui contract, profitul revenea tot în patrimoniul și Calex Business Grup SRL, Economat Sector 5 SRL fiind doar un intermediar care plătea către firma Calex aproximativ 90% din valoarea încasărilor contractuale (fără vreo contraprestație efectivă).

De asemenea, în anul 2010 Dumitru Marin a cedat lui Vanghelie două vile noi, prin încheierea fictivă a unor contracte de vânzare-cumpărare, în valoare de circa 650.000 de euro. Contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate între sora lui Dumitru Marin și o persoană apropiată lui Vanghelie, acestea acționând ca persoane interpuse.

În plus, pentru garantarea plății 'comisionului' de 20%, Dumitru Marin a cedat controlul societății comerciale PC Splai SA (societate care are în proprietate numeroase imobile clădiri și terenuri, situate în zona centrală a Bucureștiului) unor persoane apropiate lui Vanghelie, printre care și Adrian Murgoci (unchiul lui Vanghelie).

Tot din banii primiți de la Dumitru Marin, Vanghelie a achiziționat două imobile: hotelul Bulevard din Predeal (cumpărat cu suma de 2.700.000 de euro) și o vilă în București, pe str. Obedenaru nr. 33 (pentru suma de 1.300.000 de euro). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria