Dosar ANRP: Fostul consilier al Alinei Bica își recunoaște în instanță vinovăția

Ionuț Florin Mihăilescu, fost consilier al Alinei Bica, a recunoscut vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acuzațiile pe care i le aduc procurorii DNA în dosarul ANRP, el oferind detalii în sala de judecată în legătură cu un teren din Snagov cumpărat de la Alin Cocoș.

"Îmi mențin poziția de la termenul anterior. Recunosc faptele așa cum au fost descrise în actul de sesizare. Recunosc și probele aduse de parchet, pe care le consider logice. Recunosc implicarea mea în intermedierea relației dintre Alin Cocoș și Alina Bica", a declarat Ionuț Mihăilescu.

El a relatat că l-a cunoscut pe Alin Cocoș la sfârșitul anului 2001, iar pe Alina Bica o știe din 2004, cu aceasta având legături de ordin profesional și amical, fiind foarte buni prieteni.

"Dezvălui faptul că am avut un interes în a dezvolta relația cu Alin Cocoș. Știam că este o persoană implicată în mediul de business privat, preocupările mele de la acel moment fiind relativ similare. Îmi suspendasem raporturile de activitate cu instituția publică la care lucram și imediat mi-am prezentat demisia. Pe Dorin Cocoș îl văzusem în prealabil la 2-3 evenimente publice, neavând altă relație cu domnia sa", a explicat fostul consilier.

Ionuț Mihăilescu a adăugat că, în primăvara anului 2013, la o întâlnire cu Alin Cocoș, acesta i-a vorbit despre necesitatea de a se finanța urgent pentru a finaliza predarea în locație de gestiune a unei clădiri din centrul istoric al Capitalei.

Alin Cocoș i-a propus spre vânzare două terenuri, unul în nordul Bucureștiului, iar al doilea în orașul Snagov, iar Mihăilescu a optat pentru terenul din Snagov, prețul cerut fiind de 200.000 de euro.

Ionuț Mihăilescu a precizat că a contactat două persoane în legătură cu această afacere, pe Marius Stoica și Alina Bica, ce au fost de acord, însă aceștia urmau să apeleze la intermediari.

Fostul consilier a dezvăluit că, după ce l-a anunțat pe Alin Cocoș cine sunt cumpărătorii, acesta a scăzut prețul de la 200.000 euro la 100.000 de euro.

"Probabil datorită formulei persoanelor care cumpărau. Convingerea mea a fost că scăderea s-a produs deoarece Alina Bica era cumpărătoare.

Nu pot indica raționamentul care l-a determinat să schimbe prețul. (...) La momentul începerii relației cu Alin Cocoș, relația acestuia cu Alina Bica era similară. Cel mai probabil, cei doi s-au cunoscut, la fel ca și mine, la o petrecere. De multe ori când discutam diverse subiecte cu Alin Cocoș, era și Alina Bica. (...) Din discuțiile pe care Alina Bica le avea cu Elena Udrea, din care îmi povestea anumite pasaje, și din discuțiile mele cu Alin și Dorin Cocoș, am tras concluzia că Alina Bica nu-l cunoștea pe Dorin Cocoș. Situația este similară și în cazul meu, nu o cunosc pe Elena Udrea.

Arăt că Alina Bica nu a făcut niciun fel de comentariu atunci când a aflat că s-a scăzut prețul terenului. Nu pot indica nicio legătură între vânzarea acestui teren la un preț diminuat și dosarul de despăgubire de la ANRP", a adăugat Ionuț Mihăilescu.

Fostul consilier a precizat că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului din Snagov, Dorin Cocoș i-a spus lui Alin Cocoș: "Bine că ai scăpat de el și ai făcut rost de bani", fapt ce l-a făcut pe el să se îndoiască de valoarea tranzacției.

Ionuț Mihăilescu a mai afirmat că Alina Bica ar fi trebuit să plătească suma de 25.000 de euro pentru cota sa din teren, însă aceasta i-a dat între 16.500 și 20.000 de euro, bani primiți prin intermediul soțului ei, Octavian Bica.

"Banii mi i-a dat în vecinătatea notariatului, înainte de a semna actele. Marius Stoica mi-a dat cota sa, un pic mai mult decât era necesar, pentru a completa suma aferentă Alinei Bica și plata taxelor. La tranzacție, în fața notarului, au fost prezenți eu și sora mea, Alin Cocoș și mama sa, precum și Niculae Gabriel, cumpărătorul desemnat de Marius Stoica. O parte din bani i-am dat atunci și câteva zile mai târziu i-am dat o altă sumă de bani cash, într-un restaurant din București. Alina Bica nu a văzut niciodată terenul, avea încredere în mine.

Am fost o singură dată acolo și mi-am dat seama că terenul nu era în Snagov, ci în Ghermănești", a relatat Ionuț Mihăilescu.

După semnarea actelor, Ionuț Mihăilescu spune că i-a transmis Alinei Bica să-și numească un reprezentant în legătură cu acel teren și să achite diferența de bani, însă aceasta a invocat faptul că are alte probleme de rezolvat.

Ulterior, au apărut neînțelegeri între el și Marius Stoica, astfel încât a fost nevoit să-i cumpere partea acestuia din acel teren.

"Alina Bica se împrumuta în mod frecvent de la bine, fiind o relație uzuală de împrumuturi reciproce între noi doi, dar defavorabilă mie. Nu mai știu dacă Alina Bica mi-a plătit 16.500 de euro sau 20.000 de euro. Consider că respectiva cotă de 50% achiziționată de la Marius Stoica îmi aparținea în totalitate, Alina Bica neavând nicio implicare. (...) Nu știam la acel moment niciun detaliu despre dosarul de despăgubire de la ANRP. Alina Bica mi-a povestit despre activitatea de la ANRP că este complicată și că are o relație tensionată cu Sergiu Diacomatu", a mai spus Ionuț Mihăilescu.

Alina Bica nu a fost prezentă la proces, ea refuzând să fie adusă în sala de judecată.

În dosarul ANRP, Alina Bica este acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, faptă săvârșită ca secretar de stat și reprezentanta Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În același dosar, mai sunt judecate și alte persoane care erau în componența comisiei: Crinuța Dumitrean, Dragoș Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu și Remus Baciu.

De asemenea, au mai fost deferiți justiției evaluatorul Emil Nuțiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe și Dorin Cocoș, fiul acestuia, Alin Cocoș, și Ionuț Florentin Mihăilescu, fost consilier al șefei DIICOT.

"În 15 martie 2011, inculpații Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan și Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu (...), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuțiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat și a facilitat obținerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane", susțin procurorii.

Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica a primit, prin intermediul fostului său consilier Ionuț Mihăilescu și în cote părți egale cu acesta, un teren în suprafață de 4.425 metri pătrați în Snagov, județul Ilfov.

Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica a dispus-o la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat și de reprezentantă a Ministerului Justiției în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, a unui dosar de despăgubire pentru un teren din Capitală. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Dăncilă la DNA? Ițele scandalului Tarom duc la vârful guvernului și PSD! „Cuc s-a dus la ordin acasă la direct…

2 Info / Gâdea, notificat de noua șefă a Parchetului European să achite daunele morale de 300.000 de lei

3 Nou scandal în PSD! Păcăliții vor să dea în judecată partidul! Dăncilă a aprobat ca doar Plumb să primească ba…

4 Dăncilă, la DNA! Documentul care aruncă în aer PSD! Dragnea o reclamă pe Dăncilă că a fraudat banii UE și nu i…

5 S-o salte procurorii, că n-are imunitate! Dăncilă, denunțată de Dragnea pentru fraudă cu bani europeni! Acest …

recomandări

Te ia DNA: Cristi Bâgiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Există un site care face review-uri la cei mai buni burgeri și arată delicios