Harghita: Aproape 600 de persoane, la o plimbare cu bicicletele organizată de Jandarmerie - FOTO

Harghita: Aproape 600 de persoane, la o plimbare cu bicicletele organizată de Jandarmerie - FOTO

Aproape 600 de persoane din oraşele harghitene Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc şi Topliţa au participat, sâmbătă, la o plimbare cu bicicletele, acţiunea fiind organizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, pentru a marca 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Harghita: Aproape 600 de persoane, la o plimbare cu bicicletele organizată de Jandarmerie (Imagine: Daniela Mezey/Mediafax Foto)

Acţiunea organizată, sâmbătă, la iniţiativa Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, în colaborare cu Federaţia Română de Ciclism, a promovat mişcarea în aer liber şi s-a desfăşurat simultan în oraşele Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc şi Topliţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, potrivit organizatorilor, aproape 600 de persoane din Harghita, de toate vârstele, au luat startul la o plimbare cu bicicletele.

Traseele au avut lungimi cuprinse între şase kilometri, la Gheorgheni şi Topliţa, şi aproximativ zece kilometri, la Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc.

"În Miercurea Ciuc s-a pornit de pe platoul din faţa Palatului Administrativ, s-a urcat până la Şumuleu-Ciuc, apoi ne-am întors pe drumul de centură al oraşului, de unde am plecat. Nu a fost un concurs, a fost un marş de promovare a mişcării, s-a mers în plimbare, nu ne-am grăbit pentru că am avut şi copii cu noi. În total, am parcurs 10,4 kilometri în aproximativ o oră şi jumătate. Am avut noroc, pentru că abia la întoarcere au început să cadă câţiva stropi de ploaie, ne-am simţit bine şi sperăm să ne mai întâlnim la astfel de evenimente", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Lucian Păun, reprezentant al organizatorilor.

La plimbarea cu bicicletele a participat şi primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, un adept al acestui mijloc de transport, împreună cu doi din cei cinci copii ai săi.

"Pentru ceea ce au făcut jandarmii, jos pălăria! Şi le mulţumesc că sunt în concordanţă cu politica noastră locală, de promovare a mersului pe bicicletă", a afirmat Raduly.

Evenimentul - o premieră în Harghita - a marcat împlinirea a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, la 3 aprilie.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…