Lazăr Comănescu, avizat de comisiile parlamentare de specialitate pentru portofoliul Afacerilor Externe

Lazăr Comănescu, avizat de comisiile parlamentare de specialitate pentru portofoliul Afacerilor Externe

Consilierul prezidențial Lazăr Comănescu, propus de premierul desemnat, Dacian Cioloș, pentru portofoliul Afacerilor Externe, a fost avizat, luni, de comisiile parlamentare de specialitate. Comănescu a fost audiat în comun de Comisiile pentru politică externă de la Camera Deputaților și Senat, de Comisia pentru românii de pretutindeni de la Senat și de Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor de la Camera Deputaților.

Decizia a fost luată cu 40 voturi pentru, unul contra și o abținere.

"Politica externă s-a dovedit a fi cu adevărat o politică de consens național și eu cred că acest lucru trebuie să rămână în continuare cadrul în care demersul nostru de politică externă se desfășoară. (...) MAE e un instrument esențial în realizarea acestui demers, dar MAE fără o cooperare cu celelalte instituții care fiecare într-un fel sau altul are responsabilități în materie, demersul nu poate să fie un succes. MAE va face eforturi pentru a asigura un dialog și o cooperare interinstituțională foarte bine pusă la punct", a declarat Lazăr Comănescu.

Pe de altă parte, acesta a propus stabilirea de întâlniri "sistematice" între el, în calitate de ministru al Afacerilor Externe, și parlamentarii din comisiile de specialitate.

"Asemenea întâlniri cu dumneavoastră vor fi cu certitudine în beneficiul unei activități pe care o doresc cât mai eficientă a Ministerului de Externe", le-a spus Comănescu parlamentarilor.

În discursul susținut în fața parlamentarilor din comisiile menționate, el a prezentat obiectivele prioritare pe care le va urmări ca ministru de Externe. Printre acestea, consolidarea profilului României în NATO și UE, pregătirea președinției românești a Consiliului UE, parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, consolidarea dimensiunii economice a politicii externe românești. AGERPRES


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 Judecătorul Mihail Udroiu, cu 9 apartamente și o casă de 350 de metri pătrați, se pensionează la doar 48 de ani...

4 O chestie care dă fiori / Oamenii de știință au descoperit ADN uman într-un meteorit vechi de 2 miliarde de ani

5 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”