Marius Savu: Am evaluat toate dosarele privind medicamentele pentru noua listă de compensate

Marius Savu: Am evaluat toate dosarele privind medicamentele pentru noua listă de compensate

Preşedintele ANM, Marius Savu, a declarat, marţi, că au fost evaluate toate dosarele privind medicamentele propuse pentru noua listă de compensate, iar unele dintre el au intrat necondiţionat pe listă, iar altele fie vor intra condiţionat de acordul cost-volum, fie nu se vor califica deloc.

Marius Savu: Am evaluat toate dosarele privind medicamentele pentru noua listă de compensate (Imagine: Shutterstock)

"La prima etapă am aşteptat contestaţiile, astfel încât să finalizăm lista medicamentelor care intră necondiţionat. În urma contestaţiilor, probabil că vor fi undeva la 15 molecule, iar celelalte vor fi publicate imediat după ce ordonanţa referitoare la acordurile cost-volum va fi şi ea publicată", a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Marius Savu, la o dezbatere organizată de Ministerul Sănătăţii privind aprobarea Listei de medicamente compensate.

Preşedintele ANM a arătat că "acordurile cost-volum" vor schimba modul de prescriere a medicamentului, dar şi modul de a urmări felul în care pacienţii sunt trataţi.

Marius Savu a vorbit şi despre introducerea "compensării de 20 la sută" pentru medicamentele care, "deşi nu salvează vieţi, îmbunătăţesc tratamentele oamenilor".

"În propunerea iniţială voiam să excludem şi în România toate medicamentele care nu mai îndeplineau anumite criterii internaţionale. În urma dezbaterilor publice şi a input-urilor venite de la medicii din sistem, anumite medicamente transmise de noi comisiilor de specialitate pentru excludere îşi mai găsesc un rol şi în concluzie am gândit o variantă de a da un nou palier de compensare de 20 la sută pentru aceste medicamente care nu salvează vieţi dar îmbunătăţesc tratamentele oamenilor", a declarat Savu.

Potrivit preşedintelui ANM, este vorba de anumite medicamente "tonice vasculare", anumite medicamente care sunt folosite în afecţiuni venoase, "la care rezultatele nu sunt extraordinare", dar care încă îşi găsesc un beneficiu terapeutic.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”