Medic Institutul "Cantacuzino": Situația salariilor este aceeași

Medic Institutul "Cantacuzino": Situația salariilor este aceeași

Salariații de la Institutul "Cantacuzino" nu și-au primit salariile pe lunile mai și iunie, a declarat marți, pentru AGERPRES, Monica Bălteanu, medic primar de medicină de laborator de la Institutul "Cantacuzino". "Luăm numai venitul minim pe economie iar pe iunie nu l-am luat. Pe mai și iunie nu s-au dat. S-au mai dat mici procente din lichidările lunilor anterioare. Suntem în aceeași situație. Lumea pleacă, oamenii nu pot să rămână fără salarii", a afirmat Monica Bălteanu.

Potrivit ei, în ultima lună au plecat aproape 10 specialiști "bine pregătiți".

Ea a spus că salariații "așteaptă" adoptarea ordonanței care prevede "transformarea" institutului în instituție publică bugetară.

"Acum așteptăm să vedem ce se va întâmpla. Se pare o să ne transformăm în instituție publică bugetară ca să poată fi plătite datoriile și să putem funcționa. Așteptăm ca hotărârea să fie aprobată și publicată în Monitorul Oficial, să vedem care sunt condițiile acestei hotărâri, ce înseamnă instituție publică bugetară. Sunt niște necunoscute în legătură și cu producția", a spus medicul.

Institutul "Cantacuzino", unde în luna mai erau înregistrați 486 de angajați, a trecut din toamna anului trecut de la Ministerul Sănătății în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Marți, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat că pe agenda ședinței de guvern de miercuri se va afla ordonanța de urgență pentru reorganizarea Institutului "Cantacuzino", dar și o hotărâre care prevede acordarea statutului de instituție publică de interes național.

"Este vorba de acordarea unui statut de instituție publică de interes național Institutului "Cantacuzino" și de acordarea unui buget de 10 milioane de euro care sunt necesari și suficienți pentru acoperirea datoriilor institutului către stat, către furnizorii privați și de asemenea pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2015, urmând ca din 2016 să intre pe buget normal acordat unei instituții publice", a explicat ministrul Câmpeanu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro