Mircea Cosma, aflat sub control judiciar, poate să plece în Republica Moldova la o acțiune culturală

Mircea Cosma, aflat sub control judiciar, poate să plece în Republica Moldova la o acțiune culturală

Președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, urmărit penal sub control judiciar în dosarul lui Iulian Herțanu, poate părăsi țara pentru a se deplasa timp de cinci zile în Republica Moldova, undeva va participa la o manifestare cu caracter cultural în calitate de președinte al unei fundații.

Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că procurorii DNA au admis solicitarea formulată de Mircea Cosma privind modificarea condițiilor controlului judiciar, astfel că acestuia i se va permite să se deplaseze în Republica Moldova în perioada 29 mai — 2 iunie.

În cererea sa, Cosma a arătat că va participa la o întrunire cu caracter cultural, însă nu în calitate de președinte al CJ Prahova, întrucât are obligația ca pe perioada controlului judiciar să nu își exercite funcția administrativă, ci în calitate de președinte al Societății Cultural Istorice "Mihai Viteazul".

În aceeași perioadă, o delegație a CJ Prahova va participa la manifestările organizate în mai multe orașe din Republica Moldova cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Stere.

Mircea Cosma este urmărit penal sub control judiciar în dosarul lui Iulian Herțanu, instrumentat de DNA Ploiești, fiind acuzat de sprijinire a unui grup infracțional organizat și folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

De la momentul începerii urmăririi penale în data de 17 februarie, Mircea Cosma a avut interdicție, prin măsura controlului judiciar, în a-și exercita funcția de președinte al CJ Prahova.

Iulian Herțanu, acționar la SC Grossman Engineering Group SRL, a fost arestat preventiv pe 18 februarie și plasat ulterior în arest la domiciliu, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și pentru evaziune fiscală.

Aceleași acuzații au fost reținute și în cazul oamenilor de afaceri Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă.

În aceeași cauză, sunt cercetați sub control judiciar Mircea Cosma, președinte al CJ Prahova, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță, cei din urmă fiind acuzați de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus începerea urmăririi penale și împotriva omului de afaceri Liviu Munteanu, a directorului de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, și a directorului SC Grossmann, Ilie Drăgan.

Procurorii le-au mai audiat în această cauză pe mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, și pe sora acestuia, Alexandra Herțanu.

Cercetările în acest dosar vizează modul în care a fost acordat în ianuarie 2012 un contract având ca obiect "Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic" de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL.

DNA susține că, în perioada 2011 — 2015, Iulian Herțanu — administrator de drept și, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al SC Grossman Engineering Group SRL și angajat al CVR Asfalt Construct Group SRL, Vladimir Ciorbă — administrator/asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL și CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL și Mihail Coman — administrator/asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA (în calitate de consilier al directorului general) au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și însușirii nelegale a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit de Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma a fost atins, spun anchetatorii, urmărirea penală relevând deturnarea și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei și sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei (din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu