Nu sunt vești bune pentru Blaga/Theodor Berna, sub control judiciar pentru 60 de zile

Nu sunt vești bune pentru Blaga/Theodor Berna, sub control judiciar pentru 60 de zile

Denunțătorul lui Darius Vâlcov, care la rândul său l-a denunțat pe Vasile Blaga, este aproape liber.

Administratorul Tehnologica Radion, Theodor Berna, trimis în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani, va fi scos din arestul la domiciliu și pus în libertate sub control judiciar, decizia instanței fiind definitivă.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, luni, ca nefondate contestațiile formulate de procurori și de inculpat față de decizia instanței de fond care a dispus, la data de 19 mai, înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.

Theodor Berna a fost arestat preventiv la data de 19 august 2014 sub acuzațiile de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar cu un prejudiciu de peste 120 de milioane de euro.

Trei luni mai târziu, respectiv la data de 13 noiembrie, Berna a fost trimis în judecată alături de alte șase persoane și patru societăți comerciale, între care două controlate de el, respectiv SC Tehnologica Radion SRL și SC Teloxim Con SRL.

'Inculpații, în calitate de administratori ai mai multor societăți comerciale, au înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, cu scopul ascunderii provenienței ilicite a acestora, sume ce ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor societăți comerciale de tip fantomă', se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Potrivit procurorilor, valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat rezultat din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală este în cuantum de 111.007.553 lei și 395.785.691 lei din săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, iar pentru recuperarea acestuia s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului Berna Theodor, SC Tehnologica Radion SRL și SC Teloxim Con SRL, mai menționează sursa citată.

Theodor Berna se află în arest la domiciliu din luna decembrie a anului trecut.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA