Prahova: Adjunctul șefului Poliției Sinaia, sub control judiciar, cu interdicție de exercitare a funcției (surse)

Prahova: Adjunctul șefului Poliției Sinaia, sub control judiciar, cu interdicție de exercitare a funcției (surse)

Procurorii DNA Ploiești l-au plasat, miercuri, sub control judiciar pe Ionuț Roșca, adjunctul șefului Poliției Sinaia, interzicându-i totodată să își exercite funcția de ofițer, au declarat surse judiciare. * Procurorii DNA ridică documente de la Primăria Sinaia în dosarul polițiștilor (surse)

Potrivit acestora, Roșca a fost audiat timp de aproximativ șase ore, el fiind acuzat de complicitate la trafic de influență.

Procurorii DNA Ploiești au efectuat, miercuri, șase percheziții pe raza județului Prahova într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013-2015.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, perchezițiile au fost efectuate la sediul unei instituții publice, dar și la domicilii ale unor persoane fizice.

Conform unor surse judiciare, procurorii anticorupție au descins la sediul Poliției Sinaia, dosarul în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență vizându-i pe șeful instituției, Marin Tudorică, și pe adjunctul acestuia, Roșca Ionuț.

Tudorică și Roșca ar fi intervenit, în ultimii ani, pentru stoparea unor controale care vizau societatea Simacris SRL din Sinaia, ei primind în schimbul acestor demersuri foloase necuvenite în valoare de aproximativ 40.000 de euro, spun sursele citate.

În același dosar, anchetatorii au ridicat documente și de la Primăria Sinaia referitoare la omul de afaceri care controlează societatea Simacris SRL din Sinaia, Cristian Simion, care a fost, de asemenea, adus la audieri.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro