Președintele Consiliului Județean Timiș, la DNA

Președintele Consiliului Județean Timiș, la DNA

Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, s-a prezentat vineri la sediul Direcției Naționale Anticorupție, el fiind chemat în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu și folosirea influenței sau autorității în calitate de persoană care deține funcție de conducere într-un partid, pentru obținere de foloase necuvenite.

În acest dosar, președintele CJ Timiș are impus controlul judiciar.

Titu Bojin a fost pus sub acuzare în decembrie 2014, pentru că ar fi determinat funcționari de decizie din cadrul unor instituții publice, societăți de stat sau primării, să își exercite în mod defectuos atribuțiile de serviciu în sensul atribuirii, prin fraudarea procedurilor de achiziție publică, a unor contracte în baza cărora firmele controlate de omul de afaceri George Didilă (Ecomet West SRL și Electro Sig Star SRL) să furnizeze produse la prețuri supraevaluate sau care nu erau necesare, în dauna entităților respective.

În același dosar, mai sunt cercetați Teodor Gavriș, director în cadrul CFR Călători; George Didilă, care controlează mai multe societăți (Ecomet West SRL, Electro Sig Star SRL); Marcel Mihoc, consilier județean în Timiș; Gabriel Telu Protopopu, consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului — CFR Călători SA și Daniel Ninel Cosmineanu, șef al Biroului Aprovizionare în cadrul CFR Călători SA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 „O acțiune deliberată. Ne pregătim pentru cele mai rele scenarii”

3 Marele frate chinez. Cum trece lumea sub controlul Chinei

4 Traian Băsescu, avertisment sumbru pentru români: „Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”

5 Luptă pe muchie de cuțit în PSD. „Cel mai prost moment al partidului”