Procurorul DIICOT Remus Jurj era preocupat de asocierea numelui său cu DNA (rechizitoriu)

Procurorul DIICOT Remus Jurj, cercetat pentru complicitate la șantaj, era preocupat de asocierea numelui său cu DNA, se arată în rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție prin care au fost trimiși în judecată avocatul Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, și omul de afaceri Sergiu Lucinschi.

Potrivit rechizitorului, pe 19 februarie, Jurj, care era procuror de caz, a purtat o discuție cu omul de afaceri Alexandru Horpos, aceasta vizând însă aspecte care nu aveau legătură cu dosarul penal în care acesta era inculpat.

În rechizitoriu se arată că procurorul DIICOT era preocupat de asocierea numelui său cu DNA, în contextul în care, într-o agendă aparținând lui Horpos și ridicată la o percheziție din decembrie 2014, au fost găsite însemnări în care apărea, printre altele, numele ''Jurj'' lângă însemnarea ''DNA''.

Aceste aspecte se regăsesc în interceptările discuțiilor dintre Remus Jurj și Alexandru Horpos care există la dosar. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Noi imagini din liniștitul Dubai...

2 VIDEO Ne arestează dacă dăm așa ceva?

3 De citit... / Câte secrete ca ăsta o mai avea Rusia în lume?

4 Tensiuni între armata iraniană și Gardienii Revoluției. Dezertări în rândul trupelor pe fondul deficitului sever de provizii și muniții

5 Stăpâni pe asfalt. Motivul nescris pentru care curțile românilor rămân goale, iar străzile pline