ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 30 OCTOMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 30 OCTOMBRIE

Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a anunțat că a luat decizia de a sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul candidatului PSD-PC-UNPR la prezidențiale, premierul Victor Ponta, pentru fals în declarații. Orban susține că Ponta și-a completat declarația de avere "în mod mincinos", deoarece nu a trecut și cele "șapte case" pe care le-ar avea.

* Patriarhia Română precizează că distribuirea unei fotografii cu chipul părintelui Arsenie Boca reprezintă o "inițiativă exagerată de campanie electorală", care nu a avut acordul Bisericii.

* Procurorii DNA au efectuat percheziții la Consiliul Național al Audiovizualului, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Potrivit acestora, perchezițiile au legătură cu întocmirea unor sesizări cu date de identificare nereale, în urma cărora au fost amendate posturile Antena 3, Estrada TV, Etno TV și Taraf TV.

* Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat 22 de percheziții în București și în județul Constanța, la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. Un senator ar fi vizat de ancheta DNA în acest dosar, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

* Senatorul PDL de Constanța Gigi Christian Chiru s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție. El a declarat că nu știe în ce calitate a fost chemat de procurori.

* Asociația Pro Imunizare a relansat portalul de informare www.stopgripa.ro, unde românii pot afla cele mai noi informații despre gripă și evoluția acesteia la nivel național și global.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro