ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 30 OCTOMBRIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 30 OCTOMBRIE

Un procuror de la Parchetul General le-a solicitat magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție sancționarea cu amendă a europarlamentarului Mircea Diaconu, în procesul în care acesta este acuzat de conflict de interese. Procurorul a propus minimum 250 de lei pentru fiecare dintre cele cinci infracțiuni de conflict de interese.

Foto: (c) ALEX MICSIK/AGERPRES ARHIVĂ

* Senatorul PDL Gigi Chiru a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, spălare de bani și fals în declarații, informează DNA.

* Conducerea CSM a luat la cunoștință de semnalările din presă cu privire la deplasarea șefului DIICOT, Alina Bica, la Paris, cu liderul PMP, Elena Udrea, și va analiza situația, urmând să stabilească dacă se impune vreo decizie, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al CSM, Daniela Pantazi.

* Procurorii DIICOT au efectuat șapte percheziții în orașele Lupeni, Vulcan și Cluj-Napoca la locuințele membrilor unei grupări de traficanți de droguri. 29 de suspecți, membrii grupării și consumatori, au fost duși la sediul DIICOT — BT Hunedoara în vederea audierii.

* Ministerul Afacerilor Externe informează că sâmbătă și duminică pe teritoriul Ungariei va fi interzisă intrarea autovehiculelor de transport marfă de peste 7,5 tone. Ziua de 1 noiembrie este zi de sărbătoare în Ungaria, Ziua Tuturor Sfinților.

* Patriarhia Română consideră că, sub pretextul distracției, de Halloween elevii sunt invitați și chiar îndemnați la practici oculte și recomandă cultivarea și încurajarea cunoașterii culturii și tradițiilor românești.

* Un eveniment prilejuit de prezentarea publică a emisiunii filatelice speciale dedicate regelui Mihai la împlinirea vârstei de 93 de ani, realizată de Romfilatelia, a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ''Carol I''.

* Fundația Alexander von Humboldt oferă burse și premii pentru cadre didactice universitare și cercetători cu calificare înaltă și rezultate deosebite care doresc să efectueze un stagiu de cercetare în Germania.

* Meursault, contre-enquete", de Kamel Daoud, apărut la Actes Sud în acest an, a constituit opțiunea juriului studenților din România pentru "Prix Goncourt — Le choix roumain 2014 / Premiul Goncourt — Alegerea studenților români 2014".

AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Vicențiu Purcărea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia