Un articol din Codul de procedură civilă, declarat neconstituțional de CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat ca neconstituțional un articol din Codul de procedură civilă privind soluționarea proceselor în instanță în faza de recurs.

CCR a luat în dezbatere marți o excepție de neconstituționalitate privind dispozițiile art.493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: "(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților".

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, judecătorii au admis cu unanimitate de voturi excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.493 alin. (5) din Codul de procedură civilă și a constatat că sintagma "sau că recursul este vădit nefondat" din cuprinsul acestora este neconstituțională în raport de dispozițiile art.21 alin. (3) și art 24 din Constituție.

Curtea a reținut că soluția de respingere a cererii de recurs pentru motivul că aceasta este vădit nefondată obligă instanța supremă la examinarea fondului cauzei.

Or, această soluție nu poate fi pronunțată în cadrul procedurii admiterii în principiu a recursului, ci doar în faza judecării căii extraordinare de atac, reglementată de dispozițiile art.494-502 din Codul de procedură civilă.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani