Un autocar cu români, implicat într-un accident în Bulgaria. Un pasager a murit, iar alţi 14 au fost răniţi

Un autocar cu români, implicat într-un accident în Bulgaria. Un pasager a murit, iar alţi 14 au fost răniţi

UPDATE Două elicoptere SMURD vor decola spre Bulgaria pentru a prelua două dintre persoanele rănite grav în accidentul de autorcar, informează Ministerul Afacerilor Interne, precizând că evenimentul este gestionat de un grup interministerial din care fac parte şi reprezentanţi ai Ministerului de Externe.

Potrivit sursei citate, cele două elicptere SMURD vor pleca din Craiova şi din Bucureşti pentru a prelua două persoane rănite grav în accidentul petrecut duminică dimineaţă în Bulgaria, informează Mediafax.

MAI mai infrormează că, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a dispus formarea unui grup interministerial alcătuit din reprezentanţi ai Ministerul Afacerilor Interne şi ai Ministerului Afacerilor Externe care să gestioneze această situaţie.

Starea medicală a răniţilor, evaluată de medicii români şi bulgari

De asemenea, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI va analiza împreună cu medicii bulgari starea medicală a tuturor pasagerilor care au fost transportaţi la spitalul din Veliko Târnovo, având în vedere şi aducerea în ţară a altora dintre aceştia, dacă se impune.

"La locul acidentului vor ajunge consulul României în Bulgaria şi ataşatul de afaceri interne al MAI. Din primele informaţii furnizate de către reprezentanţii autorităţilor bulgare, rezultă că autocarul nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi, într-o curbă, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat. În urma impactului, a rezultat un mort, cinci răniţi grav, precum şi alte persoane cu răni uşoare", se mai arată în comunicatul MAI.

Accidentul s-a produs în jurul orei 6.00, în apropierea oraşului Veliko Târnovo din Bulgaria. Dintre cei 13 răniţi,  cinci se află în stare gravă.

O femeie a murit pe loc în urma impactului

În autocar se aflau 26 de români, anunţă Pro TV, care precizează că persoana care şi-a pierdut viaţa în accident este o femeie.  

Secretarul de stat la Ministerul de Interne, Raed Arafat, a declarat că doi dintre răniţi trebuie urgent aduşi în ţară.

„Cel mai probabil, la doi din răniţi se impune aducerea lor în ţară. Avem acordul domnului ministru Oprea să acţionăm cu elicoptere. Ministerul de Externe este în legătură acolo pentru acordarea primului ajutor“, a spus Arafat.

La locul accidentului s-au deplasat ataşatul pe afaceri interne al României şi reprezentanţi ai Consulatului.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?