UPDATE Buzău: Al șaselea tronson de drum național închis circulației

UPDATE Buzău: Al șaselea tronson de drum național închis circulației

UPDATE ORA 13.47 DN 2 Buzău - Râmnicu Sărat - limita cu județul Vrancea a fost închis duminică, la ora 13,00, circulației, din cauza căderilor mari de zăpadă și a vântului puternic.

Alte cinci tronsoane de drum național — DN 2B, între localitățile Spătaru-Buzău, DN 2, între Buzău și limita județului Ialomița, DN 2C între localitățile Costești și limita județului Ialomița, DN 22 între localitățile Râmnicu Sărat — limita județului Brăila, și DN 2 B Buzău — Brăila, până la limita de județ au fost închise în cursul dimineții'', potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Biroul de comunicare al Comitetului județean pentru situații de urgență Buzău.

Potrivit sursei citate, vântul care a suflat cu putere a avariat rețeaua de energie electrică, duminică, la ora 13,00, din cele 14 localități nealimentate cu energie electrică opt au revenit la normal. În acest moment doar 4.174 de abonați nu au curent electric.

UPDATE ORA 9.55 Buzău: Un nou tronson de drum național închis circulației și 14 localități fără curent electric

DN 2B Buzău-Brăila, până la limita de județ, a fost închis duminică, din cauza căderilor mari de zăpadă și a vântului care suflă cu putere, iar numărul localităților fără curent electric a ajuns 14, cu un total de 12.355 de abonați.

"Sunt închise circulației cinci tronsoane de drum național, DN 2B, între localitățile Spătaru-Buzău, DN 2, între Buzău și limita județului Ialomița, DN 2C între localitățile Costești și limita de județ, DN 22 între Râmnicu Sărat — limita județului Brăila, și DN 2 B Buzău — limita cu județul Brăila", potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Biroul de comunicare al Comitetului județean pentru situații de urgență Buzău.

Potrivit sursei citate, vântul care a suflat cu putere a dus la avarii în rețeaua de energie electrică fiind nealimentate cu energie electrică 14 localități — Săgeata, Robeasca, Pietroasele, Merei, Breaza, Scutelnici, Glodeanu Siliștea, Brădeanu (parțial), Săhăteni, Năieni, Luciu, Largu, Cilibia și C.A. Rosetti cu un total de 12.355 de abonați.

Pompierii de la ISU Buzău, împreună cu drumarii, au acționat pentru rezolvarea a șapte cazuri semnalate prin numărul unic de urgență 112.

UPDATE ORA 8.48 Buzău: Gravidă preluată cu autoșenilata dintr-o zonă închisă circulației rutiere

O femeie gravidă din localitatea buzoiană Râmnicelu, zonă închisă circulației rutiere din cauza condițiilor meteo, a fost preluată duminică dimineața cu o autospecială șenilată și transportată la maternitate.

"La ora 6,20, ISU a fost solicitat în localitatea Râmnicelu pentru asistența unei gravide. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri, dintre care o autospecială șenilată, precum și o autospecială de transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat. Misiunea este în curs de desfășurare, pacienta urmează să fie preluată și transportată către o ambulanță SAJ care se află într-o zonă deschisă circulației", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu.

Potrivit sursei citate, pompierii au mai intervenit în alte două cazuri. "La ora 6,22, am fost anunțați că un autoturism în care se aflau șase persoane, din care doi minori, a rămas înzăpezit pe DJ 214 A între Luciu și Largu. De asemenea, un alt autoturism cu o persoană a rămas blocat în zăpadă pe DN2 pe raza localității Oreavu", a precizat Prahoveanu.

UPDATE ORA 8.27 Buzău: Aproape 5.000 de familii fără curent electric

UPDATE ORA 8.03 Buzău: Trei din cele șase drumuri naționale din județ, închise circulației rutiere

Trei din cele șase tronsoane de drum național care tranzitează județul Buzău au fost închise circulației rutiere duminică.

Tronsonul din DN 2 între Buzău și limita cu județul Ialomița a fost închis la ora 3,30, cel dintre localitatea Costești și limita cu județul Ialomița la ora 5,15, iar DN 22 Râmnicu Sărat — limita cu județul Brăila la ora 6,10.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, în zonele respective ninsorile sunt abundente și vizibilitatea redusă.

Pe celelalte trei tronsoane de drum național care tranzitează județul Buzău, DN 2B Buzău-Galați, DN 1B Buzău-Ploiești și DN 10 Buzău-Brașov, se circulă în condiții de iarnă.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu