VIDEO/Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost RIDICAT de procurorii DNA și băgat la DUBĂ

VIDEO/Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost RIDICAT de procurorii DNA și băgat la DUBĂ

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost ridicat, joi după-amiază, de procurorii DNA, în urma percheziţiilor făcute la locuinţa sa, dar şi la sediul primăriei şi la Poliţia Locală, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în acest an, edilul urmând să fie adus la Bucureşti.

Şi şeful Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, a fost ridicat de anchetatori în jurul orei 13.30, el fiind dus tot la DNA Bucureşti.

Percheziţiile DNA la sediul Primăriei Iaşi şi la Poliţia Locală continuă.

Joi dimineaţă, procurorii DNA au descins la 21 de adrese, printre care sediul Primăriei Iaşi, Poliţia Locală, precum şi la locuinţa primarului PSD Gheorghe Nichita şi la cele ale şefilor Poliţiei, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în acest an.

Într-un comunicat de presă transmis joi dimineaţă, Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că procurorii DNA de la Secţia de combatere a corupţiei fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise de la începutul anului 2015 până în prezent.

În acest caz, au loc 21 de percheziţii în judeţul Iaşi, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii anticorupţie fac percheziţii la sediul Primăriei Iaşi, la Poliţia Locală, precum şi la locuinţa primarului Gheorghe Nichita şi la cele ale şefilor Poliţiei.

Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind şi lider al organizaţiei judeţene a partidului, dar şi vicepreşedinte la nivel naţional.

Primarul Nichita a folosit poliţiştii locali pentru a urmări anumite persoane

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, este suspectat de abuz în serviciu, fiind acuzat că îi folosea pe angajaţii Poliţiei Locale, instituţie subordonată primăriei, să supravegheze anumite persoane, iar directorul Poliţiei Locale îl ţinea la curent cu toate detaliile legate de persoanele urmărite.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX, începând cu luna ianuarie a acestui an primarul Gheorghe Nichita a solicitat unor angajaţi ai Poliţiei Locale Iaşi, instituţie aflată în subordinea sa, să efectueze acţiuni de supraveghere operativă a unor persoane, folosind personalul instituţiei şi bunurile aflate în dotarea Poliţiei Locale Iaşi.

Pentru a cunoaşte exact deplasările unor persoane despre care dorea să cunoască toate detaliile, Nichita i-a pus pe poliţişti să le supravegheze şi să supravegheze inclusiv persoanele cu care acestea se întâlnesc.

Anchetatorii mai spun că primarul Iaşiului le dădea dispoziţie directorului general al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu şefului de serviciu Ştefan Avîrvarei să trimită poliţişti din subordine în locurile unde ştia că sunt persoanele de care era interesat şi le cerea poliţiştilor să îl ţină la curent cu toate detaliile - cât stau într-un loc, cu cine se întâlnesc, unde pleacă şi de unde vin.

De asemenea, Nichita dispunea ca poliţiştii locali să acceseze inclusiv bazele de date ale instituţiei pentru a verifica autoturismele şi baza de date a evidenţei populaţiei, pentru a afla cât mai multe detalii în legătură cu proprietarii respectivelor autoturisme, cu care se întâlneau persoanele despre care Nichita dorea să le cunoască tot anturajul, susţin procurorii în documentele obţinute de MEDIAFAX.

Conform surselor citate, când persoanele urmărite se aflau într-o încăpere, Nichita îi cerea lui Hliboceanu să pună un poliţist sau să stea el acolo pe toată durata în care persoana urmărită se afla în acel loc, iar acesta se conforma şi râmânea acolo chiar şi ore întregi.

”Nichita Gheorghe, profitând de funcţia deţinută, a solicitat şi a primit date care nu sunt destinate publicităţii, în afara oricăror atribuţii de serviciu, şi în îndeplinirea unui interes personal”, mai spun anchetatorii, potrivit cărora cheltuielile făcute cu folosirea maşinilor Poliţiei Locale în interesul lui Nichita erau decontate de către Hliboceanu şi Avîrdanei prin ordine de serviciu în care treceau activităţi profesionale şi deplasări profesionale, deşi în realitate foloseau maşinile Poliţiei şi combustibil pentru interesul personal al lui Nichita.

Procurorii DNA fac percheziţii, joi, la sediul Primăriei Iaşi, la Poliţia Locală, precum şi la vila din Copou a primarului Gheorghe Nichita.

Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind şi lider al organizaţiei judeţene a partidului, dar şi vicepreşedinte la nivel naţional.



Liviu Hliboceanu, şeful Poliţiei Locale Iaşi


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria