Ion Luca Caragiale, unul dintre cei mai importanți scriitori români, s-a născut la data de 30 ianuarie 1852, deși în certificatul de naștere este trecută ziua de 1 februarie. Operele sale au fost considerate răvășitoare și avangardiste deoarece scoteau la iveală tarele societății românești.

Ion Luca Caragiale s-a născut în Haimanale, județul Prahova. A fost primul copil al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Pasiunea sa pentru teatru a apărut ca urmare a reprezentațiilor teatrale ale unchiului său. A început să urmeze cursurile la Conservatorul de Artă Dramatică, pe care însă le va abandona doi ani mai târziu, nevoit fiind să se mute la București după moartea tatălui său.

S-a afirmat rapid prin debutul în dramaturgie cu piesa „O noapte furtunoasă“ (1879). Ion Luca Caragiale a fost redactor la ziarul „Timpul“ și director al Teatrului Național din București. Ultima sa piesă de teatru, drama „Năpasta”, i-a adus scriitorului un proces, iar acesta a fost atât de mâhnit încât a luat decizia de a pleca din România, mutându-se la Berlin, unde a murit la 1912.

Prima dragoste

Dincolo de opera sa genială, Ion Luca Caragiale a fost un bărbat care a avut două alte mari pasiuni: vinul și femeile. Aventurile sale au dus la conflicte intrate în legenda istoriei literaturii.

Prima dragoste a fost Leopoldina Reinecke, alias Fridolina, aşa cum o poreclise Caragiale, care i-a furat inima dramaturgului. Acesta era nevoit să meargă des la Craiova. Îndrăgostit teribil de Leopoldina, Caragiale le încredinţa prietenilor rămaşi la Iaşi sarcina de a îi transmite informaţii despre femeia dorită. „Ce faţe Fridolina? O doresc de-mi seacă sufletul… Cu ochii ei albaştri, cu capul ei frizat”, îi scria dramaturgul în aprilie 1883 lui Petre Missir. Caragiale obişnuia să trimită cu trenul de la Craiova buchete de violete pe care amicul său Missir avea sarcină să le ducă Fridolinei, însă inima acesteia era dăruită unui maior care o ceruse în căsătorie şi dăduse bir cu fugiţii.

Copil dintr-o relație cu o angajată a fabricii de tutun

O altă iubire a scriitorului a fost Maria Constantinescu, pe care a cunoscut-o la puțin timp după ce s-a despărțit de Fridolina. În anul 1884, Caragiale lucra ca funcţionar la Regia Monopolurilor din Bucureşti și Maria Constantinescu era o tânără angajată a fabricii de tutun „Belvedere”.

Din scurta aventură cu Maria Constantinescu s-a născut primul său copil, Mateiu Caragiale, pe l-a recunoscut ca fiu, dar relaţia cu Maria Constantinescu s-a destrămat la scurt timp după naşterea copilului.

Povestea de dragoste cu Veronica Micle

Caragiale a iubit aceeași femeie cu Mihai Eminescu, pe Veronica Micle pe care a cunoscut-o chiar prin intermediul poetului „nepereche“, care l-a introdus în Junimea din Iași. Pentru că Eminescu trăia mai mult la București, unde lucra ca redactor la ziarul „Timpul“ și ajungea mai rar la Iași, cel care-i ținea companie frumoasei blonde era chiar amicul său, Ion Luca Caragiale.

Caragiale îi mărturisește lui Maiorescu despre infidelitatea sa atunci când află că Eminescu se gândește să se căsătorească cu Veronica Micle: „Caragiale află de intenţiile poetului şi, cuprins prima dată de remuşcare, se prezintă la Maiorescu şi îi vorbeşte deschis asupra acestor intenţii ale poetului. El îi împărtăşeşte teama că Eminescu e în stare să comită faptul şi că ar trebui împiedicat de la aceasta, deoarece Veronica avea mulţi prieteni intimi printre care şi el, Caragiale”, dezvăluie cartea „Tragicul destin al unui scriitor”, care prezintă biografia lui Caragiale.

Apreciatul critic îi dezvăluie lui Eminescu povestea de iubire dintre Caragiale și Veronica, atunci când află că vrea să se însoare cu ea.

Eminescu îl ameninţă pe Caragiale cu duelul, însă cei doi nu ajung la confruntare fizică. Reia relaţia cu Veronica şi, pentru o vreme, o ascunde de ochii junimiştilor de teamă bârfelor. Poetul nepereche i-a scris Veronicăi să-i ceară scrisorile pe care i le-a trimis și care ar fi putut să o compromită. Caragiale n-a dezvăluit niciodată scrisorile care ar fi putut să o compromită public pe Veronica şi se spune că dramaturgul ar fi ales asta pentru a-l proteja, de fapt, pe Eminescu, gestul fiind interpretat ca semn de afecţiune şi de protecţie pentru poet.

Aventura cu soția actorului Constantin Nottara

O altă aventură pe care a avut-o marele dramaturg a fost cu actriţa Amelia Welner, soţia lui Constantin Nottara. Cei doi soţi Nottara jucau la Teatrul Naţional, acolo unde Ion Luca Caragiale a fost director. El a fost captivat de frumusețea actriței și nu a mai ținut cont de celebrul ei soț.

Partidele amoroase se derulau chiar în casa lui Nottara şi aventura a culminat cu prinderea amantului Caragiale în patul conjugal. Întors acasă pe neaşteptate dintr-un turneu, Nottara a dat peste Caragiale în dormitor purtându-i papucii de casă şi halatul. „Coane, am înţeles să-mi iei nevasta, dar şi halatul, şi papucii?!", ar fi exclamat Nottara. Scandalul s-a finalizat cu demisia lui Nottara de la Teatrul Naţional,

Scandalul amoros din 1889 a făcut deliciul rubricilor mondene din ziare. „Balamuc la Teatrul Naţional din cauza boroboaţelor directorului”, titra un ziar al vremii.

Cum și-a cunoscut soția

Caragiale a cunoscut-o pe Alexandrina Burelly, care avea să-i devină soție, în anul 1888. Dramaturgul avea 36 de ani şi începuse să aibă gânduri de însurătoare. A văzut-o pe Alexandrina într-o seară la teatru și s-a interesat de familia acesteia, iar a doua zi s-a prezentat în faţa arhitectului Gaetano Burelly. „A doua zi dimineaţa, cu noaptea-n cap, după multe ore de nesomn, cine sună la uşa arhitectului? Caragiale îndrăgostit. «Mi-o dai, tată socrule?”, povesteşte Cella Delavrancea în volumul „Dintr-un secol de viaţă”.

Cei doi s-au logodit în 1888, iar nunta a avut loc în ianuarie 1889. Alexandria i-a rămas alături lui Caragiale până la finalul vieţii.

Aventură cu pianista Cella Delavrancea, cu 35 de ani mai tânără

Cella Delavrancea a fost ultima pasiune a dramaturgului. Ajunsă la Berlin, pianista a fost găzduită chiar în casa bunului prieten al tatălui său, Caragiale. Între cei doi s-a înfiripat o relaţie pe când Cella nu împlinise 25 de ani, iar Caragiale avea 60.

„Destinul m-a făcut să-l cunosc. Este un ins colosal – abordează totul cu aceeaşi perfecţiune – în filosofie, muzică, artă dramatică. N-am cuvinte să-ţi exprim căutarea, stupefacţia, gravitatea admiraţiei mele în faţa unei inteligenţe ca a sa. Nu-l văzusem decât acasă unde cea mai mare parte a timpului discuta cu Ticu, iar eu nu deveneam activă decât la pian făcându-i plăcere, dar în aceste zile petrecute la el într-un apartament înecat în covoare turceşti, am putut să-l cunosc şi să-l binecuvântez. Destinul m-a făcut să-l cunosc atât de intim”, mărturisea pianista.