VIDEO Obiect luminos neidentificat pe cerul României. Ar putea fi un fragment din stația spațială chineză Tiangong-1

VIDEO Obiect luminos neidentificat pe cerul României. Ar putea fi un fragment din stația spațială chineză Tiangong-1

Un obiect încă neidentificat a fost surprins marți dimineață, în jurul orei 4:30, de doi telespectatori Digi24 , unul din Vrancea și unul din Bihor. Același obiect pare a fi surprins și într-un oraș din vestul Rusiei.

Imaginile au fost surprinse în noaptea de luni spre marți, la ora 4:30, între Râmnicu Sărat și Focșani, a scris Radu Alex. El a adăugat că a reușit să facă fotografii cu ceea ce, crede el, ar putea fi stația spațială chineză Tiangong-1.

Alte imagini au fost surprinse de Alex Ciuhandu, din județul Bihor. El a filmat același obiect și spune că părea a fi un meteorit care a intrat în atmosferă.

Aparent, același obiect misterior a fost observat și în Rusia, într-un oraș din apropiere de granița cu Ucraina.

 Un bărbat din Lipetsk a încărcat imaginile pe YouTube cu obiectul luminos.

În ambele clipuri, obiectul emana o lumină concentrată, ce ulterior devenea difuză, ceea ce ar putea însemna o dezintegrare în atmosferă.

În legătură cu stația Tiangong-1, aceasta nu a mai fost văzută de China din septembrie 2016, iar experții sunt de părere că obiectul de 8,5 tone se va prăbuși pe Pământ la începutul anului 2018.

Latitudinile prevăzute de specialiști indică Spania, Portugalia, Italia, Bulgaria și Grecia ca fiind țările în care cele mai mari bucăți ale navei vor ateriza, în contextul în care nu vor reuși să se dezintegreze complet în atmosferă. Totuși, data, ora și amprenta geografică a reintrării în atmosferă sunt incerte.



Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”