1 septembrie: Cum o tradiție fiscală antică a devenit începutul anului bisericesc
Diferit de calendarul civil, începutul anului bisericesc, la 1 septembrie, transcende simpla măsurare a timpului, îmbrățișând o dimensiune duhovnicească și liturgică profundă. Episcopul-vicar patriarhal la Catedrala Patriarhală, PS Paisie Sinaitul, a explicat pentru Basilica.ro că această tradiție provine din Vechiul Testament, considerând 1 septembrie drept ziua în care a început creația lumii, așa cum este relatat în Scriptură: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facere 1, 1).
Mănăstirea Hadâmbu are hram pe 8 septembrie, în prima sărbătoare mare a anului bisericesc. Foto: Constantin Ciofu Mitropolia Moldovei si Bucovinei
Rădăcinile biblice și istorice ale datei de 1 septembrie
Ierarhul a subliniat că tradiția bisericească asociază începutul lunii septembrie cu multiple momente biblice, considerate simboluri ale unui nou început pentru omenire. Printre acestea se numără retragerea apelor potopului în vremea lui Noe, coborârea lui Moise de pe Muntele Sinai cu Tablele Legii și sfințirea Templului lui Solomon, toate marcând evenimente cruciale.
De asemenea, 1 septembrie este legată și de începutul activității publice a lui Iisus Hristos. Tradiția spune că Mântuitorul și-a început propovăduirea în această zi, citind în sinagoga din Nazaret un fragment din profetul Isaia:
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați. Și să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 61, 1-2 și Luca 4, 18-19).
PS Paisie Sinaitul
Sfinții Părinți au consacrat sărbătorirea zilei de 1 septembrie ca început al anului bisericesc, legând-o de conceptul „anului bineplăcut Domnului”.
Slujba de Te Deum și pomenirea Sfântului Dionisie Exiguul
La începutul noului an bisericesc, în bisericile ortodoxe se oficiază slujba de Te Deum, o rugăciune de mulțumire pentru anul încheiat și de cerere a binecuvântării pentru cel ce începe. Numele acestei slujbe provine de la imnul latin „Te Deum Laudamus” („Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”), una dintre cele mai vechi cântări creștine. Potrivit PS Paisie Sinaitul, această rugăciune are o intensitate deosebită, reprezentând o sinteză a tuturor orelor de rugăciune din anul precedent și o chemare la reînnoirea spiritului pentru noul ciclu liturgic.
Tot la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul. Originar din Dobrogea, acest sfânt este recunoscut pentru elaborarea sistemului de numărare a anilor de la Nașterea lui Hristos, un jalon fundamental în cronologia creștină.
„Indictionul”: De la fiscalitate romană la ciclu liturgic
Utilizarea zilei de 1 septembrie ca început al anului bisericesc în lumea bizantină își are originile într-o tradiție administrativă mai veche, preluată din Imperiul Roman. În Antichitatea târzie, această dată marca începutul unui nou an fiscal în cadrul „Indictionului”, un sistem prin care anii erau organizați în cicluri de cincisprezece ani.
Aceste cicluri erau esențiale pentru evaluarea și reevaluarea obligațiilor fiscale ale populației și proprietăților, devenind ulterior și un reper important pentru datarea documentelor. Istoricul Arnold Hugh Martin Jones, în „Oxford Classical Dictionary”, subliniază că:
„Din anul 312, indictionurile au fost numerotate în cicluri de cincisprezece ani. Numărul indictionului era folosit în mod regulat pentru datarea anilor fiscali, care începeau la 1 septembrie, și uneori pentru datarea altor documente.”
Termenul „indictio” desemna inițial obligațiile impuse pentru aprovizionarea armatei și a curții imperiale. În timpul împăratului Dioclețian, a fost extins pentru a include evaluarea anuală a prestațiilor și taxelor datorate statului, fie că era vorba de grâu, orz, vin, ulei sau îmbrăcăminte.
Funcția Indictionului era primordial administrativă și fiscală. După încheierea recoltelor, autoritățile puteau evalua producția și stabili obligațiile fiscale pentru noul an. Un studiu de istorie bizantină confirmă legătura dintre începutul anului la 1 septembrie și sfârșitul sezonului agricol, perioadă propice colectării taxelor anuale.
Această tradiție administrativă a fost preluată și reinterpretată de Biserică. Astăzi, în calendarul ortodox, 1 septembrie este încă numită „Începutul Indictionului, adică al noului an bisericesc”, formulare păstrată în Sinaxar și în cărțile de cult.
Noul ciclu liturgic și prima mare sărbătoare: Nașterea Maicii Domnului
Anul bisericesc, care se întinde de la 1 septembrie până la 31 august, este un cadru în care sărbătorile sunt împărțite în două categorii: cele cu dată fixă și cele a căror dată variază în funcție de Paște. Ciclul liturgic reunește evenimente fundamentale ale istoriei creștine, de la Nașterea Maicii Domnului și Nașterea lui Iisus Hristos până la Înviere, Înălțare și Rusalii.
Prima mare sărbătoare a noului an bisericesc este Nașterea Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie. Aceasta comemorează nașterea Fecioarei Maria și este considerată în tradiția creștină drept începutul pregătirii pentru venirea în lume a lui Iisus Hristos.
Relatarea nașterii Mariei nu este inclusă în Evangheliile canonice. Numele părinților săi, Ioachim și Ana, și povestea lor de cuplu fără copii care s-a rugat pentru un urmaș provin în principal din Protoevanghelia lui Iacov, un text creștin apocrif datat în a doua jumătate a secolului al II-lea. „Encyclopedia of the Bible” arată că:
„Protoevanghelia începe cu nașterea Mariei. Povestea începe cu un cuplu bogat, dar fără copii, Ioachim și Ana. Un înger i se arată Anei și îi promite că rugăciunile îi vor fi împlinite. La timpul potrivit, copilul se naște și primește numele Maria.”
Deși nu face parte din Noul Testament, acest text a influențat semnificativ tradiția și iconografia creștină. Sărbătoarea Nașterii Mariei este atestată în Orientul creștin cel târziu în secolul al VI-lea, perioadă în care devoțiunea față de Fecioara Maria cunoscuse o dezvoltare importantă după Sinodul de la Efes. Data de 8 septembrie este asociată cu dedicarea unei biserici mariane din Ierusalim.
„Sărbătoarea, atestată în Orient de Roman Melodul în jurul anului 550, a apărut la Roma cu puțin timp înainte de pontificatul lui Sergiu I, dar s-a răspândit destul de lent în Occident. Data de 8 septembrie este cea a dedicării unei biserici mariane din Ierusalim. Obiectul sărbătorii este predestinarea veșnică și «binecuvântarea» celei care avea să devină într-o zi Mama Fiului lui Dumnezeu, mai degrabă decât nașterea Mariei în sine.”
Encyclopedia.com
Sărbătoarea a ajuns în Occident în secolul al VII-lea, marcând un punct important în calendarul liturgic.
Explorează subiectele:
