17 medici de la UPU-SMURD al Spitalului Floreasca au demisionat

Un număr de 17 medici de la Departamentul UPU - SMURD al Spitalului de Urgență Floreasca au demisionat miercuri.

"Din 31 de medici care au contracte de muncă și-au dat demisia 17 doctori. Erau angajați UPU — SMURD. Unul dintre motivele invocate a fost legat de dificultăți în desfășurarea activității, ca urmare a aprovizionării discontinue cu cele necesare activității și, bineînțeles, modul în care s-a înțeles să discute și să se comporte cu oamenii. La aceasta s-a adăugat regimul de încordare psihologică ce a fost pe oameni", a declarat, pentru AGERPRES, șeful Departamentului, medicul Bogdan Oprița.

Potrivit unor surse medicale, actualul manager de la Floreasca, Constantin Păun, ar avea o viziune "aparte" legată de activitatea medicilor "din afara spitalului, adică de la SMURD", el considerând că nu trebuie să aibă legătură cu unitatea medicală. "A încercat în diverse moduri ca această activitate să fie limitată, sub diverse pretexte", au spus aceleași surse.

AGERPRES/(A — autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet