47 de șefi de state și de guverne se vor întâlni pe 1 iunie la Chișinău

În data de 1 iunie, capitala Republicii Moldova va găzdui cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene. Președintele Maia Sandu a expediat deja invitațiile participanților.

În vara acestui an, Chișinăul va găzdui al doilea summit CPE. FOTO: Arhivă

În vara acestui an, Chișinăul va găzdui al doilea summit CPE. FOTO: Arhivă

Administrația Prezidențială de la Chișinău anunță că invitațiile cu semnăturile președintei Maia Sandu și ale șefului Consiliului European, Charles Michel au fost trimise deja participanților.

,,La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii întruniți la Chișinău vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene”, se arată în comunicatul de presă.

Inițiativa privind organizarea reuniunii la Chișinău, lansată de șeful Consiliului European

Ideea privind organizarea reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) la Chișinău a fost lansată în toamna anului trecut de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în Cehia, acolo unde a avut loc primul summit CPE. În cele din urmă, propunerea a fost aprobată de liderii prezenţi la Praga.

CPE, o inițiativă a președintelui francez Emmanuel Macron, este un forum care are drept scop îmbunătăţirea cooperării între ţările europene dincolo de graniţele UE. În cadrul primului summit, șeful statului francez a salutat „unitatea a 44 de ţări europene” care „au condamnat clar agresiunea rusă şi şi-au exprimat sprijinul pentru Ucraina”.

Volodimir Zelenski a intervenit prin videoconferinţă și a cerut „pedepsirea agresorului” rus şi „împiedicarea tancurilor acestuia să ajungă la Varşovia sau Praga”.

În ciuda startului reuşit, noua structură a stârnit numeroase întrebări despre rolul său exact şi despre domeniul său concret de aplicare, în contextul în care, în spatele noului acronim, CPE, se găsesc ţări cu traiectorii radical diferite faţă de UE, cum ar fi Norvegia, Ucraina, Elveţia, Turcia, Regatul Unit, Serbia sau Azerbaidjan.

Așa că, mai mulţi lideri prezenţi la Praga au subliniat că CPE este o iniţiativă complementară, nu o alternativă la procesul de aderare la UE.

Spania va găzdui cel de-al treilea summit, iar Regatul Unit cel de-al patrulea, pentru a păstra alternanţa între statele membre UE și statele non-UE.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

4 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

5 Țara lui Plaha / Cine este personajul care construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova, despre care Ministrul Apărării spune că obturează u…