„A fost la un pas să fie lovit de autobuz”/Controverse după ce un polițist a oprit în trafic doi motocicliști

O procedură de control derulată de un agent rutier pe două roți a stârnit critici aprinse pe internet, după ce polițistul a ales să recurgă la o manevră periculoasă pentru a imobiliza vehiculele a doi conducători moto. Fără a aștepta o zonă sigură, agentul a oprit motoarele acestora confiscându-le cheile chiar în mijlocul carosabilului, fix în momentul în care restul vehiculelor primeau verde la semafor.

Imagini apărute recent în mediul online arată o scenă bizară și riscantă petrecută pe o arteră aglomerată, unde un polițist aflat pe motocicletă decide să controleze doi tineri aflați de asemenea pe două roți. Maniera în care omul legii a abordat verificarea de rutină a generat numeroase controverse în spațiul public.

Polițist în misiune

Polițist în misiune Foto: Captură/TikTok

În înregistrare se poate observa cum polițistul întinde mâna direct către accelerația uneia dintre motociclete, o turează, iar apoi sustrage cheile ambilor conducători auto din contact. Ulterior, acesta le impune să se deplaseze spre marginea drumului pentru prezentarea documentelor. Schimbul de replici și acțiunea în sine au avut loc însă în timp ce coloana de mașini se punea în mișcare pe culoarea verde a semaforului.

Situația a degenerat rapid într-un pericol real de accident: rămas fără propulsie, unul dintre motocicliști a fost nevoit să își împingă vehiculul către trotuar printre mașinile pornite, moment în care un autobuz a trecut la mică distanță de el, fiind la un pas să îl lovească.

Reacțiile utilizatorilor care au vizionat secvențele pe rețelele sociale au taxat aspru comportamentul omului legii, mulți susținând că este vorba despre o depășire a atribuțiilor:

„Plangere penală pentru abuz în serviciu și înjosirea conducătorului moto în trafic! Orice ai încalca nu au voie să îți puna mana pe acceleratie cât și pe motor, este bunul tău si nu au voie sa puna mana pe cheile motorului. Plus că v-a pus în pericol lăsându-vă pe banda de circulatie în fața altor participanti la trafic care se grăbeau! Viața voastră a fost pusă în pericol”, a comentat un internaut.

În timp ce unii comentatori au punctat atitudinea sfidătoare a agentului remarcând „Ce tupeu pe șerif”, alții au preferat să comenteze ironic evenimentul: „Orașul a fost salvat și de data asta” sau „Nici unul nu purta centura de siguranță”.

Conform prevederilor stabilite de Codul Rutier, semnalul de oprire dat de agenți trebuie efectuat doar în perimetre care garantează siguranța deplină, evitându-se punerea în pericol a conducătorului oprit sau a celorlalți participanți la trafic.

Explorează subiectele:

poliție rutierămotocicliștitrafic rutier


Citește și:

populare
astăzi

1 Coletele trimise cu ramburs ajung în vizorul ANAF: ce vânzări sunt impozitate

2 Fiul ministrului Educației învață într-o clasă supraaglomerată, peste limita legii

3 Cine a condus violențele de la Guvern: portretul protestatarului reținut

4 Război total în Justiție / Înalta Curte a blocat sesizarea CJUE privind noua secție specială SIIJ

5 Frații Pavăl devansează CFR și devin cel mai mare angajator din România