A încetat din viață acad. Laurențiu Popescu, directorul Institutului "Victor Babeș"

Directorul general al Institutului Național "Victor Babeș", academicianul Laurențiu M. Popescu, a încetat din viață. Trupul neînsuflețit al academicianului Laurențiu M. Popescu a fost depus la Biserica Icoanei din Parcul Icoanei.

El va fi înmormântat miercuri la Cimitirul Ghencea Civil.

"Rector al Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București (1992-2004), președinte al Academiei de Științe Medicale (2006-2011), președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei Române (2006-2014) și director general al Institutului Național 'Victor Babeș' din București (1993-2015), Academicianul Laurențiu M. Popescu lasă în urma sa o operă vastă în ceea privește cercetarea științifică medicală", informează un comunicat al Institutului "Victor Babeș" remis luni AGERPRES.

Una dintre cele mai apreciate descoperiri ale academicianului la nivel mondial este reprezentată de noile celule din organismul uman, Telocitele, care au revoluționat lumea științifică medicală mondială, arată sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India