În volumul „Agents Of Influence”, ce urmează a fi publicat pe 13 aprilie, jurnalistul Mark Hollingsworth prezintă tacticile prin care KGB recruta spioni pentru URSS, relatează Daily Mail, care a publicat un fragment.

În perioada Războiului Rece, agenții KGB-ului aveau drept primă țintă personalul ambasadei britanice din Moscova, o clădire impozantă construită în secolul XIX de un negustor rus.

Obiectivul primar al operațiunilor era obținerea de material compromițător cu privire la diplomați și politicieni, care să fie folosit ulterior pentru șantaj și obținerea cooperării, inclusiv spionajul în beneficiul Moscovei.

Metodele folosite nu cunoșteau limite - de la fotografii și dispozitive de ascultare la plantare de droguri și hărțuire.

KGB-ul avea chiar o școală specială unde își pregătea spionii-momeală în tehnici de seducție . Victimele erau deopotrivă femei și bărbați.

„Materialul incriminator urma să fie folosit imediat sau arhivat pentru momentul în care ținta ar fi dobândit o putere și influență mai mari. Tehnica compromiterii era folosită pentru trafic de influență, obținerea de avantaje în negocieri și manipularea opiniei publice”, scrie Hollingsworth.

Metodele actuale de spionaj folosite de Moscova poartă amprenta fostului KGB, așa cum o arată cazul "agentului sofisticat al Rusiei", spioana Anna Chapman, o angajată a Barclays Bank, demascată în iunie 2010 la New York ca făcând parte dintr-o rețea de spionaj rusesc alături alte persoane, notează Hollingsworth.

Venit la putere la sfârșitul anului 1999, Vladimir Putin, un fost ofițer KGB, și-a instalat camarazii, așa-numiții "siloviki", în toate structurile de stat. Mai mult, a adus din nou la viață doctrina "măsurilor active" ca armă de politică externă.

Acestea constau în operațiuni secrete de informații, inclusiv finanțarea politicienilor, răspândirea dezinformării și recrutarea de agenți ca mijloc de exercitare a influenței.

Lor li se adaugă trucurile murdare - documente falsificate, fotografii trucate, filmări ale întâlnirilor ilicite cu prostituate angajate de agențiile de securitate, plantarea drogurilor, asasinate, defăimări prin tehnici de propagandă și șantaj.

În perioada Războiului Rece, când punea microfoane în casele personalului ambasadei Marii Britanii la Moscova, KGB-ul nu spera să audă secrete de stat, ci căuta candidați: „secretara îndrăgostită și singuratică care are acces la documente; homosexualul frustrat; diplomatul blocat într-o căsnicie nefericită; sau ofițerul de informații furios că este prost plătit”.

KGB-ul avea o școală de seducție la Kazan, la est de Moscova, unde instruia actrițe, cântărețe, dansatoare și profesoare. Fete tinere și sărace erau învățate cum să abordeze străini în cluburi, lobby-ul hotelurilor sau chiar bordeluri false numite "malinas" (zmeură în rusă), dotate cu dispozitive de ascultare și camere de luat vederi.

La o academie similară din Germania de Est, „HVA” - de fapt o filială a KGB - i-a instruit și pe seducătorii masculini la fel de temeinic ca pe piloții militari, învățându-i despre marxism, loialitate, spionaj și, cel mai important, manipulare psihologică.

Calitățile pe care trebuia să le aibă un spion rus

Spionul tipic de sex masculin avea în jur de 30 de ani, era educat, stăpân pe sine, de încredere, cu simțul umorului și maniere impecabile. Candidații ideali nu erau neapărat chipeși sau amanți experimentați.

„Mai importante pentru aceste femei erau valorile acestor bărbați care le-ar fi convins să-și spună: «Da, aș putea să-mi împart viața cu el»", a dezvăluit fostul ofițer Stasi și spion- Romeo Gerhard Bayer.

O secretară care a lucrat la Bonn pentru cancelarul vest-german Konrad Adenauer i-a transmis secrete spionului său Romeo timp de 14 ani.

O secretară de la Ambasada SUA din Bonn i-a transmis iubitului ei 1.500 de documente clasificate timp de 22 de ani. Niciuna dintre femei nu a bănuit vreodată că iubitul ei era un ofițer de informații din Germania de Est până când acesta nu au fost în cele din urmă arestat și închis pentru spionaj.

Chiar și cântăreții de operă erau recrutați pentru a lucra pentru statul secret. Cel mai eficient „corb” al KGB-ului a fost cântărețul Konstantin Lapșin, un bărbat deosebit de atrăgător care cânta la Opereta din Moscova.

La sfârșitul anilor 1940 și anii 1950, viața sa secretă a implicat seducerea femeilor în funcții oficiale și a diplomaților de la ambasada americană. Lovitura de grație a fost Annabelle Bucar, care lucra pentru ambasadorul SUA, generalul Walter Bedell Smith.

Femeia era atât de îndrăgostită încât a acceptat propunerea cântărețului de a se căsători în secret.

Tehnica șantajului

Adesea, materialul compromițător obținut din artele întunecate ale sexului nu era folosit imediat, ci era fluturat în fața unui oficial, care era pus apoi să aleagă între a-și trăda țara sau a risca dizgrația.

Această soartă a avut-o, în 1968, ambasadorul britanic la Moscova, Sir Geoffrey Harrison, care a fost rechemat la Londra după ce a recunoscut că s-a îndrăgostit de camerista sa și că a fost șantajat pentru a dezvălui secrete despre disidenții din Cehoslovacia.

Patru ani mai târziu, o operațiune de seducție a KGB, care a avut mai mult succes, a prins în capcană un diplomat britanic căsătorit, în vârstă de 30 de ani, care a fost sedus de camerista rusă a familiei sale.

Având numele de cod „Karev”, identitatea sa rămâne secretă până în prezent. „Înghițitoarea” sa, așa cum erau numite spioanele-momeală, a folosit o tactică consacrată, aceea de a se preface că este însărcinată și l-a convins să dezvăluie numele ofițerilor MI6 care lucrau sub acoperire diplomatică.

O altă victimă notorie a fost John Vassall, un funcționar al Amiralității la Ambasada britanică, a cărui homosexualitate promiscuă a fost descoperită de KGB.

El a fost sedus de un tânăr și chipeș interpret, îndopat cu băutură și fotografiat pe jumătate dezbrăcat în pat.

La întoarcerea la Londra, funcționarul și-a reluat sarcinile la Amiralitate și a spionat pentru Uniunea Sovietică în următorii șapte ani, chiar și după ce a fost trimis înapoi la Londra, până când a fost arestat în 1962.

Agenții de influență

Scopul măsurilor active ale KGB peste hotare era de multe ori identificarea unor așa-numiții "agenți de influență". În această privință, KGB-ul prefera să aibă de-a face cu conservatorii britanici.

Un recrut de succes a fost deputatul conservator și vice-ministrul Ray Mawby, care a spionat pentru serviciul de securitate ceh. El a predat până și planurile biroului privat al prim-ministrului din Camera Comunelor.

Sovieticii se simțeau mai liniștiți să negocieze cu miniștrii conservatori, deoarece aceștia ofereau certitudine politică.

Prin contrast regimurile laburiste considerau comunismul drept o pervertire a socialismului, și era mai dificil de discutat cu ei.

Sfârșitul Războiului Rece s-a datorat în parte succesului a două operațiuni ale KGB în SUA.

Când a devenit președintele Rusiei, în martie 1985, Mihail Gorbaciov a înțeles că, în pofida retoricii provocatoare a lui Margaret Thatcher și a lui Ronald Reagan, aceștia nu erau pe punctul de a lansa un război termonuclear.

Acest lucru s-a datorat în principal informațiilor și documentelor vândute KGB-ului de către Aldrich Ames, care lucra la operațiunile sovietice în cadrul CIA, respectiv de către Robert Hanssen, un ofițer FBI care avea acces la evaluări secrete ale SUA cu privire la Gorbaciov și la perspectiva unui conflict nuclear.

Materialul a întărit convingerea lui Gorbaciov că nu existau planuri ofensive ale NATO și că Operațiunea Ryan, programul de informații militare sovietice menit să anticipeze un atac cu rachete nucleare, se baza mai degrabă pe o gândire conspirativă decât pe realitate.