Actorul britanic care l-a interpretat pe robotul R2-D2 în șase filme Star Wars a murit la 81 de ani

Actorul britanic Kenny Baker, care l-a interpretat pe robotul R2-D2 în șase dintre filmele din seria Star Wars, a murit la vârsta de 81 de ani, a anunțat familia sa sâmbătă, relatează Reuters și AFP.

 

Baker, care are o înălțime puțin mai mare de un metru, suferea de multă vreme de probleme pulmonare, a precizat nepoata sa, Abigail Shield.

"A fost foarte bolnav în ultimii ani și ne așteptam la acest deznodământ fatal", a adăugat ea.

Un nepot al lui Kenny Baker, care avea grijă de bătrân, l-a găsit mort sâmbătă dimineață.

"Suntem cu toții foarte mândri de ce a realizat în viața sa, de fericirea pe care a adus-o în întreaga lume", a spus Abigail Shield.

Kenny Baker a jucat rolul micului robot R2-D2 în filmul original "Star Wars", în 1997, și în cele cinci filme care au urmat în aceeași serie.

Numele său a fost menționat anul trecut pe genericul celui de-al șaptelea episod, "Trezirea forței", și a asistat, în scaun cu rotile, la premiera europeană a filmului de la Londra, în decembrie anul trecut.

Baker a mai jucat și în filme culte ale anilor '80, precum Flash Gordon sau "Bandits, Bandits" al lui Terry Gilliam.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Deblocarea a 7.600 de posturi în spitale, un „plasture” insuficient pentru criza de personal

2 Ambasadorul german din R.Moldova, un idiot... / Rareș Bogdan: Nu vă atingeți de identitatea noastră, herr! Știu, Germania este foarte mare, dar ați auzi…

3 Războiul ajunge acasă / Dronelor și lipsa de combustibil alimentează panica în Rusia

4 Lia Olguța Vasilescu dă în judecată pentru denigrare: acuzații bizare cu paradisuri fiscale

5 Lindsey Graham, senatorul republican care s-a întâlnit cu Zelenski vineri, a murit la 71 de ani