Actorul hollywoodian Nick Mancuso, pe scena Teatrului „Bacovia“ din Bacău

Actorul hollywoodian Nick Mancuso, pe scena Teatrului „Bacovia“ din Bacău

Cunoscutul actor va face parte din juriul festivalului Gala „Star” 2014, alături de regizorii Alexander Hausvater şiLaurenţiu Damian.

Invitatul de onoare al Teatrului Municipal „Bacovia”, Bacău, la ediţia a IX-a a Galei „Star” este nu doar un foarte apreciat actor de teatru, film şi televiziune, ci şi scriitor, profesor, artist plastic şi producător, premiat cu cele mai importante distincţii artistice din Canada, laureat al New York Film Festival, pentru filmul „The Last Gamble” (2011), cu Steve Bauer, în regia lui Joe Goodavage. Ca profesor de teatru promovează sistemul său personal de predare bazat pe cartea sa „Acting (is) for Everyone”.

Mancuso studiază Yoga, Aikido, Tai Chi, Chi Kung şi meditaţie tibetană, fiind de asemenea un creştin practicant. Deţine diplome în Psihologie şi Filosofie, de la Universităţile Toronto şi Guelph, din Canada. În 1984 a refuzat, “pe considerente filosofice” invitaţia actorului Charlton Heston de a deveni membru al prestigioasei Academy of Motion Picture Arts and Science (SUA).

În peste 40 de ani de actorie, a lucrat în 12 ţări, în trei limbi străine, realizând mai mult de 200 de filme şi show-uri de televiziune. S-a născut Nicodemo Antonio Massimo Mancuso, în 1948, în Calabria (Italia), şi a emigrat cu familia sa în 1955, în Toronto, Canada.

Şi-a început cariera de actor la mijlocul anilor ’60, ca membru fondator al numeroase companii de teatru underground din Toronto, precum Toronto Free Theatre, Canadian Stage, Factory Lab Theatre şi Theatre Pass Muraille.

În 1970, a devenit director artistic pentru Pier One Theatre, Halifax, Noua Scoţie; în 1976 a devenit membru al Teatrului Stratford, jucând alături de nume mari precum Maggie Smith, Hume Cronyn, Jessica Tandy şi Jeremy Brett. Activitatea sa artistică a atras imediat atenţia critici de specialitate şi “transferul” său, în 1977, pe platourile de filmare de la Hollywood, pentru filmul “Nightwish”, produs de Columbia Pictures.

În 1979 a colaborat cu unul dintre cei mai mari scenarişti americani, Tennessee Williams, pentru spectacolele “Tiger Tail” and “Night of the Iguana”, în Atlanta Georgia. A lucrat apoi pentru toate studiourile importante de la Hollywood.

A jucat cu Kim Bassinger şi Steven Seagal

De-a lungul anilor ’50, 60’, ’70, ’90 a jucat cu mari staruri de la Hollywood, de la Charlton Heston (alături de care a fost distribuit în “Mother Lode” – 1982, împreună cu actriţa Kim Bassinger), la Sophia Loren (“Lives of the Saints” - 2004), Raquel Welch sau Catherine Deneuve. Vasta sa activitate artistică, desfăşurată pe scenele şi platourile de filmare din Hollywood, Canada, Italia, Spania, Franţa sau Russia, i-a adus reputaţia de cel mai versatil şi experimentat actor din istorie.

În ampla şi neobişnuita sa carieră actoricească a interpretat o largă paletă de roluri în filme de comedie, filme de dragoste, filme de groază, acţiune sau thriller-uri. Este de asemenea cunoscut pentru filmele sale creştine şi religioase, precum “Revelation, Messiah, Apocalypse.”, ca şi pentru filme de arte marţiale precum “Rapid Fire”, cu Brandon Lee, şi “Under Siege” (1992), cu Steven Seagal. Filmele sale de groază “Black Christmas” (1974) şi “Death Ship” (1980) au devenit foarte populare.

Printre numeroasele premii pe care le-a primit se numără Genie Award - Best Performance by an Actor in a Leading Role, pentru filmul “Ticket to Heaven”, Best Actor - Houston Film Festival, Best Supporting Actor - New York International Independent Film Festival şi Lifetime Achievement Awards, oferit de The Italian Film Festival (Canada). Într-un articol publicat în L.A. Times, în 1988, criticul de film Kevin Thomas a numit rolul lui Nick Mancuso din “Ticket to Heaven” “Interpretarea secolului”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

2 Americanii au venit la București pentru Halep. „A fost ca și cum m-ar fi lovit un camion”

3 Misterul bărbatului răpit din parcarea Cortina Residence din Sectorul 1

4 „Încercați să deschideți negocierile, implicați-i pe chinezi și puneți arma pe masă”

5 Nu are noroc în dragoste și a ieșit cu 6 bărbați în 7 luni ca să-și găsească „jumătatea”