ALERTĂ Președintele Trump, mesaj pentru președintele Iohannis de Centenarul Marii Uniri

Președintele Trump, mesaj pentru președintele Iohannis de Centenarul Marii Uniri: ”Recunoaştem angajamentul României faţă de valorile noastre democratice comune şi securitatea globală”.

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a transmis preşedintelui României, Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naţionale, un mesaj în care recunoaște ” angajamentul României faţă de valorile noastre democratice comune şi securitatea globală” și caracterizează România drept ”un aliat ferm”, potrivit Ministerului de Externe.

Mesajul complet al președintelui Donald Trump:

„Împreună cu poporul american, mă alătur dumneavoastră şi poporului român în celebrarea aniversării a 100 de ani de la unificarea României. Cu această ocazie, recunoaştem angajamentul României faţă de valorile noastre democratice comune şi securitatea globală. Salutăm rolul României de lider în cadrul NATO şi în lupta împotriva terorismului şi apreciem sacrificiile pe care le-a făcut România. Considerăm România un aliat ferm şi aşteptăm cu nerăbdare întărirea relaţiei noastre bilaterale în anii următori. Vă transmit cele mai bune urări cu ocazia acestei aniversări istorice.”

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a subliniat că „aceste mesaje si documente oficiale confirmă nu doar o relaţie excepţională de parteneriat cu Statele Unite ale Americii, pe care Romania a construit-o şi o consolidează în continuare, ci arată totodată respectul Americii pentru ţara noastră şi pentru sacrificiile românilor. La 100 de ani de la sprijinul acordat de preşedintele Wilson, America îşi reconfirmă susţinerea pentru unitatea naţiunii române”, potrivit comunicatului MAE. 


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul