Alimentaţia bogată în peşte poate reduce simptomele astmului la copii (studiu)

Alimentaţia bogată în peşte poate reduce simptomele astmului la copii (studiu)

O alimentaţie bogată în somon, păstrăv şi sardine poate reduce în mod semnificativ simptomele astmului la copii, potrivit unui studiu internaţional condus de cercetători din cadrul La Trobe University din Melbourne, potrivit Xinhua.

Conform conducătoarei cercetării, Maria Papamichael, rezultatele studiului dat luni publicităţii sunt în concordanţă cu o serie de dovezi care sugerează că o dietă sănătoasă poate constitui o potenţială terapie pentru astmul la copii.

"Ştim deja că o dietă bogată în grăsimi, zahăr şi sare poate influenţa dezvoltarea şi evoluţia astmului la copii, iar acum avem dovezi că putem gestiona simptomele printr-o alimentaţie sănătoasă", a spus Papamichael.

Dintre cei 64 de copii cu astm care au luat parte la studiu, jumătate au fost îndrumaţi să urmeze o dietă tradiţională mediteraneeană, bogată în mâncăruri pe bază de legume şi în ulei de peşte, în timp ce restul au urmat dietele obişnuite.

Cei care au urmat o dietă bogată în peşte au experimentat o reducere semnificativă a inflamaţiei la nivelul bronhiilor.

"Peştele gras este bogat în acizi graşi omega-3 cu proprietăţi antiinflamatorii", a explicat Papamichael.

Potrivit profesorului Bircan Erbas, din cadrul Şcolii de psihologie şi sănătate publică din La Trobe, "astmul este cea mai des întâlnită afecţiune respiratorie în rândul tinerilor şi una dintre principalele cauze pentru care copiii au nevoie de spitalizare sau ajung la camera de gardă''.

"Este imperativ să identificăm noi terapii pe care le putem folosi alături de medicaţia convenţională pentru astm", a mai spus Erbas.AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear

4 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

5 „Colega noastră e în concediu medical” / Ce spun angajații din primăria Livezile, după ce edilul comunei a fost acuzat că a hărțuit sexual o angajată în…