Alina Mungiu Pippidi: Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis
România, stat membru al Uniunii Europene și aspirant la OCDE, se confruntă, conform specialiștilor, cu o eroziune a statului de drept, manifestată prin decizii guvernamentale controversate și acțiuni judiciare neobișnuite. Situația este alarmantă nu doar prin magnitudinea problemelor, ci și prin faptul că acestea sunt generate, paradoxal, de forțe politice care și-au clădit legitimitatea pe promisiunea reformei și a respectării legii. Această bătălie împotriva principiilor constituționale este una în plină desfășurare, nu doar o posibilitate, ridicând semne de întrebare serioase cu privire la direcția în care se îndreaptă țara.
Situația nu se referă la o posibilă încălcare a statului de drept, ci la una considerată a fi în plină desfășurare. Statul de drept, în definiția sa esențială, presupune ca guvernarea să respecte reguli preexistente, fără a le modifica atunci când devin inconvenabile sau a le ignora pe termen lung. Or, tocmai o astfel de nerespectare a principiilor constituționale pare să caracterizeze scena politică românească actuală.
Guvernul demis și legiferarea controversată
Un exemplu concret este Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 38/2026, emisă de guvernul Bolojan și publicată în Monitorul Oficial după ce acesta fusese demis. Articolul 110 din Constituție stipulează clar că un guvern este demis odată cu retragerea încrederii Parlamentului și are dreptul să îndeplinească doar actele necesare administrării curente a treburilor publice, până la învestirea noului cabinet. Această limitare este susținută și de jurisprudența Curții Constituționale.
Astfel, un executiv demis, precum cel condus de Bolojan, nu mai deține prerogativele de a emite ordonanțe de urgență sau de a realiza modificări instituționale semnificative. Rolul său se restrânge la asigurarea continuității administrative, fără a interveni în regulile fundamentale ale jocului politic sau în numirile în poziții cheie, fie că este vorba despre companii de stat precum Tarom sau alte instituții. Un ministru al reformei, de pildă, nu ar mai avea atribuții în această fază, deoarece reforma nu este o sarcină de administrare curentă, ci ar trebui să se retragă din spațiul public, nu să promoveze noi inițiative.
Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a contestat OUG 38/2026 la Curtea Constituțională, argumentând că aceasta viza un domeniu aflat deja în dezbaterea Parlamentului. CCR, care „pare să nu mai dorească să scoată castanele din foc pentru clasa politică”, a amânat o decizie până la sfârșitul lunii septembrie. Ulterior, Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat contestarea a încă 12 hotărâri de guvern, sesizând Curtea de Apel București. Acestea, conform PSD, respectă același tipar: un guvern demis își depășește atribuțiile, ignoră avize obligatorii și exercită prerogative normative extinse după ce a pierdut încrederea Parlamentului. Se anticipează că numărul acestor acte contestate va crește până la instalarea unui nou guvern.
Complexitatea situației este, pentru unii observatori, evidentă chiar și fără o decizie formală a unei instanțe. Deși evaluările politice pot varia — unii ar putea critica decizia lui Grindeanu de a depune moțiunea de cenzură, iar alții ar putea considera că Nicușor Dan ar fi putut gestiona mai eficient conflictul politic — aceste aspecte rămân în sfera opiniilor politice legitime. Totuși, depășirea limitelor constituționale de către un guvern demis transcende sfera opiniilor, devenind o problemă fundamentală de stat de drept. Această situație se adaugă unor dificultăți de fond acumulate de-a lungul anilor.
Lipsa controlului și influența politică asupra instituțiilor
De ani buni, rapoartele anuale ale serviciilor secrete, destinate Parlamentului, nu mai sunt făcute publice, iar instituții precum Curtea de Conturi nu exercită niciun control asupra bugetelor acestor servicii, care, în mod constant, înregistrează creșteri. Într-o declarație recentă, Președintele statului a susținut că absența controlului civil asupra serviciilor secrete nu reprezintă o problemă, iar imagini recente îl arată pe șeful statului la masă cu generalul Pahonțu și alți lideri politici, discutând despre viitoarea coaliție guvernamentală.
Nicușor Dan, la masă cu mai mulți politicieni la Bruxelles, dar și cu șeful SPP, Lucian Pahonțu. Foto: Captură Digi24 Între timp, dezbaterea publică rămâne aproape integral dominată de dispute politice, în vreme ce aspecte fundamentale ale ordinii constituționale sunt tratate cu superficialitate. Este de așteptat ca aceste acte și demiteri să fie contestate în instanță nu doar de către PSD, ci și de către oricine este afectat de ele. Se anticipează că viitoare investigații, declanșate odată cu schimbarea puterii, vor scoate la iveală sursele de finanțare ale campaniilor de publicitate pro-Guvern (și, implicit, anti-PSD și anti-președinte Nicușor Dan) desfășurate după căderea executivului. Criticii subliniază că, dacă o situație similară s-ar fi petrecut în timpul unui guvern PSD, aceleași voci active în prezent ar fi solicitat deschiderea de dosare penale cu maximă celeritate.
Justiția, un instrument de reglare politică a conturilor?
În paralel, discursul public este adesea dominat de ideea că justiția ar constitui principala vulnerabilitate a democrației românești. Această perspectivă este considerată surprinzătoare, deoarece sistemul de justiție este alcătuit din mii de judecători independenți, cu opinii diverse, în contrast cu executivul (Guvernul și Președinția), care reprezintă adevăratul centru de putere, având subordonate atât parchetele, cât și serviciile secrete. Chiar în această perioadă, se înregistrează deschiderea unor dosare "greu de imaginat" împotriva unor oficiali ce dețin funcții cheie în stat.
Observatorii notează că aceste anchete par să aibă un impact politic precis: facilitarea înlocuirii unor oficiali influenți, precum Raed Arafat (vizat de acuzații considerate nefondate, nu pentru prima dată) sau șeful Statului Major al Apărării, cu indivizi percepuți ca fiind mai puțin independenți.
Un caz emblematic, considerat de mulți "apogeul absurdului", este urmărirea penală a generalului Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării. Acesta este acuzat de complicitate la uzurparea funcției (!!!) pentru că ar fi solicitat unui alt general suplimentarea locurilor bugetate la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, cu scopul de a facilita admiterea unei persoane aflate mai jos pe lista de clasificare.
Generalul Gheorghiță Vlad / Sursă: Inquam Photos – Tudor Pană Această acuzație, subliniază sursa, exemplifică rațiunea pentru care țări precum Olanda și Germania au insistat, în timpul negocierilor Directivei europene anticorupție, asupra decriminalizării anumitor forme de abuz în serviciu. Scopul nu a fost protejarea corupției, ci prevenirea transformării acestei infracțiuni într-un mijloc de decont politic. Discursul public îndeamnă adesea la evitarea destabilizării României. Însă, se ridică întrebarea: ce ar putea destabiliza mai mult un stat decât aplicarea legii penale împotriva șefului Armatei, pentru acuzații care, într-o democrație matură, ar fi considerate cel mult o problemă administrativă?
Cazurile Fritz și Ciucu și polarizarea publică
Cu toate acestea, atenția presei considerate apropiate de putere s-a orientat preponderent către cazurile Dominic Fritz și Ciprian Ciucu. În cazul lui Dominic Fritz, verdictul final al procesului cu Agenția Națională de Integritate (ANI) i-a fost nefavorabil. În ceea ce-l privește pe Ciprian Ciucu, deși există temei juridic conform motivării instanței, se sugerează că el ar putea avea dreptate afirmând că, fără poziția sa politică înaltă, probabil nu ar fi fost ținta unei investigații accelerate, într-un context în care corupția este larg răspândită. Această situație a condus la refuzul unor oficiali vizați de acuzații de a demisiona, expunând astfel instituțiile pe care le conduc la vulnerabilități pe termen lung.
În acest context, "reformiștii" par să fi abandonat principiile pe care le susțineau, iar instituții cheie precum Armata și Ministerul de Interne se arată vulnerabile nu doar la amenințări externe, ci și la manipulări generate de jocurile de putere interne. Chiar și Curtea Constituțională, care a fost ținta unor campanii intense de denigrare ("kompromat") de-a lungul anilor, fiind considerată un obstacol în calea controlului politic asupra justiției, este acum solicitată să intervină pentru a corecta erorile și abuzurile generate de clasa politică.
Principiile statului de drept încep să se erodeze ireversibil atunci când încălcarea legilor și a regulilor devine tolerabilă, justificată de apartenența la o anumită tabără politică. Așa cum a subliniat politologul Alina Mungiu Pippidi într-o analiză pentru HotNews, acesta este, „poate, cel mai îngrijorător lucru din România de astăzi”.
Bătălia împotriva statului de drept nu mai este purtată de adversarii declarați ai reformei, ci chiar de cei care și-au construit întreaga legitimitate politică în numele ei.
Alina Mungiu Pippidi
Mai mult, opinia publică este descrisă ca fiind atât de polarizată încât preocuparea pentru statul de drept sau democrație este marginalizată în favoarea susținerii propriei tabere. În mod paradoxal, "pro-europenii se tem că vin fasciștii la putere, dar temeliile le sapă chiar ei", concluzionează Mungiu Pippidi.
Explorează subiectele:
