Alzheimer: Ce schimbări aduce tratamentul aprobat în Statele Unite?

Alzheimer: Ce schimbări aduce tratamentul aprobat în Statele Unite?

Aprobarea de către autorităţile americane, săptămâna aceasta, a unui tratament împotriva bolii Alzheimer, a reprezentat un semnal încurajator pentru relansarea cercetărilor în acest domeniu, care au înaintat greoi în ultimii douăzeci de ani. Cu toate acestea, momentul în care boala va putea fi vindecată este departe, relatează miercuri AFP.

Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration - FDA) din Statele Unite a autorizat luni un tratament contra bolii Alzheimer, comercializat sub numele oficial Aduhelm şi dezvoltat de compania americană Biogen.

Aceasta este o premieră după anul 2003. Şi, chiar şi înainte, tratamentele aprobate abordau doar simptomele Alzheimer, nu cauzele acestei boli.

Tratamentul Biogen vizează distrugerea plăcilor formate de anumite proteine, denumite ''amiloide'' din creierele pacienţilor. Prin comprimarea neuronilor, acestea reprezintă unul dintre principalii factori ai bolii Alzheimer, care îi face pe pacienţii afectaţi să îşi piardă iremediabil memoria şi chiar capacitatea de judecată.

Este acesta un moment decisiv?


Acesta este ''un moment esenţial în căutarea unor noi tratamente revoluţionare contra bolii Alzheimer'', a declarat într-un comunicat Hilary Evans, care deţine funcţia de director în cadrul fundaţiei britanice Alzheimer's Research.

Pacienţii şi familiile acestora au în sfârşit un anunţ concret, după aproape două decenii fără noi descoperiri în materie de medicamente.

''Aceasta este o perioadă în care am făcut progrese enorme în înţelegerea bolii - cum se manifestă, de ce se manifestă - şi cu privire la diagnosticarea ei'', mai ales într-un stadiu incipient, a declarat pentru AFP Stéphane Epelbaum, neurolog şi cercetător la Spitalul Pitié Salpetriere din Paris. "Dar este dificil să transpunem în succese terapeutice toate aceste progrese", a adăugat el.

În acest timp, boala progresează, o consecinţă a îmbătrânirii populaţiei mondiale. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), există cel puţin 30 de milioane de cazuri în lume, cu toate că dificil să se facă distincţia între Alzheimer şi alte tipuri de demenţă.

Se poate vindeca acum Alzheimer?

Nu, ne aflăm departe de un tratament miraculos. ''Mă tem că există o speranţă disproporţionată în raport cu eficacitatea tratamentului Biogen'', a atras atenţia Epelbaum.

Medicamentul, foarte scump de altfel, de peste 50.000 de dolari pe an, este destinat doar unei mici proporţii de pacienţi aflaţi într-un stadiu foarte timpuriu al bolii. Apoi, chiar şi pentru aceştia, până în prezent a fost dovedită o eficienţă limitată.

Boala Alzheimer nu progresează de obicei rapid şi, în cele 18 luni în care a fost testat tratamentul Biogen, examenele cognitive au relevat doar o mică diferenţă între pacienţii cărora le-a fost administrat şi cei care au primit un placebo.

De asemenea, grupul a iscat confuzie anunţând în 2019 eşecul unuia dintre testele sale înainte de a reveni asupra declaraţiilor.

Un comitet de experţi a emis o recomandare FDA de a respinge tratamentul, însă acesta nu a urmat-o. Cu toate acestea, este departe de a fi sigur că Uniunea Europeană şi Marea Britanie, unde Biogen a solicitat de asemenea o autorizare, vor aproba la rândul lor medicamentul.

Statele Unite ar fi trebuit să aştepte? Nu neapărat, pentru că decizia lor va face posibilă evaluarea eficacităţii tratamentului în lumea reală, prin evaluarea capacităţii acestuia de a limita demenţa în următorii zece-cincisprezece ani...

Şi alte cercetări?

Acestea continuă, chiar dacă unele grupuri mari au renunţat să mizeze pe nişa Alzheimer, precum Pfizer, în 2018.

Ca atare, ''pentru producătorii care desfăşoară cercetări asupra acestei boli, (decizia americană) rămâne un mesaj bun deoarece în caz contrar există un risc real de abandonare a cercetării în totalitate'', a spus Epelbaum.

Mai multe laboratoare americane au anunţat rezultate pozitive anul acesta. Aşa cum este cazul lui Eli Lilly, care caută, de asemenea, să distrugă amiloidele, calea dominantă urmată în cadrul cercetărilor din ultimele decenii.

Unele start-up-uri americane urmează alte strategii şi colectează, de asemenea, date încurajatoare. Annovis, spre exemplu, vizează aşa-numitele proteine tau, de asemenea asociate bolii Alzheimer. Şi Cassava Sciences încearcă să prevină formarea depozitelor de amiloide în loc să aştepte să le distrugă.

Însă, în toate cele trei cazuri, aceste rezultate rămân parţiale, fiind efectuate pe eşantioane restrânse de pacienţi. Va dura luni, sau chiar ani, pentru a cunoaşte eficacitatea lor în cursul testelor pe grupuri mai mari.

''Niciun medicament - oricât de bun - nu va fi singur soluţia la Alzheimer'', a concluzionat miercuri pe Twitter neurologul Jonathan Schott de la University College London, insistând asupra importanţei prevenţiei demenţei.

FDA a anunţat luni că a aprobat medicamentul Aducanumab, dezvoltat de compania Biogen, ca prim tratament al uneia dintre cauzele de bază ale maladiei Alzheimer, în pofida controverselor legate de rezultatele neconcludente ale testelor sale clinice. FDA a anunţat că testele clinice dedicate acestui tratament, comercializat sub numele Aduhelm, au arătat o reducere a plăcilor amiloide, care ar trebui să ducă la scăderea declinului cognitiv al pacienţilor. "Deşi datele despre Aduhelm sunt complicate şi din respect faţă de beneficiile sale clinice, FDA a stabilit că există dovezi substanţiale care arată că Aduhelm reduce plăcile de beta-amiloid din creier şi că este rezonabil să credem că reducerea acestor plăci va duce cel mai probabil la beneficii importante pentru pacienţi", a precizat agenţia americană într-un comunicat.

FDA a precizat că Biogen trebuie să organizeze şi un studiu clinic post-autorizare pentru a verifica beneficiile clinice ale medicamentului. ''Dacă medicamentul nu funcţionează aşa cum sperăm, vom putea să luăm măsuri pentru a îl retrage de pe piaţă", a precizat FDA.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Uite o chestie interesantă despre patronul Digi

2 Voi știți cine e marmota asta?

3 VIDEO Interlopul Armin Bitzy i-a luat gâtul cămătarului Gabi „Șef" în fața unor copii care se jucau

4 Sechestrată și umilită în casa unui judecător

5 Așa o fi?