Angela Merkel l-a invitat pe Joe Biden în Germania

Angela Merkel l-a invitat pe Joe Biden în Germania

Cancelarul german, Angela Merkel, l-a invitat pe Joe Biden, luni seară, în cursul primei lor discuţii telefonice după instalarea noului preşedinte american la Casa Albă, să efectueze o vizită în Germania "imediat ce pandemia va permite acest lucru", a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Steffen Seibert, notează AFP.

Şefa guvernului de la Berlin, care va părăsi cancelaria după alegerile legislative de la 26 septembrie, i-a spus lui Joe Biden că Germania este pregătită "să îşi asume responsabilităţi pentru a face faţă provocărilor internaţionale alături de partenerii europeni şi transatlantici", a precizat Steffen Seibert într-un scurt comunicat.

Cei doi responsabili politici au mai căzut de acord pentru a sublinia că lupta împotriva pandemiei de COVID-19 necesită "eforturi internaţionale sporite", a adăugat el la finalul unei convorbiri mai călduroase decât cele cu Donald Trump.

Pe de altă parte, Angela Merkel a salutat decizia lui Joe Biden de a reintegra ţara sa în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, precum şi în Organizaţia Mondială a Sănătăţii de unde predecesorul său se retrăsese cu mare zgomot.

În timpul celor patru ani la Casa Albă, predecesorul lui Joe Biden, Donald Trump, nu a mers niciodată în Germania. Deşi SUA şi Germania întreţin tradiţional relaţii strânse, mandatul lui Trump a fost marcat de o răcire considerabilă între Berlin şi Washington.

Fostul preşedinte american a criticat mai ales ce considera slaba contribuţie financiară a Germaniei la NATO, dar şi exporturile germane.

Fără să se consulte cu partenerii internaţionali, el a anunţat în iulie retragerea a 12.000 de soldaţi americani staţionaţi în Germania.

Relaţia dintre Angela Merkel şi Donald Trump a fost binecunoscută ca dificilă.

Joi, ea a dat asigurări într-o conferinţă de presă că există mai mult teren de înţelegere cu Washingtonul odată ce Joe Biden l-a înlocuit pe Donald Trump.

Miercuri, în cursul ceremoniei de învestire a lui Joe Biden, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a făcut cunoscută "imensa uşurare" a Germaniei de a-l vedea pe Joe Biden instalat la Casa Albă. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...