ANI: Mircea Cornișteanu, fost director al Teatrului din Craiova, în conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către Mircea Mihai Cornișteanu, fost director general și manager al Teatrului Național "Marin Sorescu" Craiova.

Potrivit unui comunicat al ANI, Mircea Cornișteanu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, deoarece a încheiat trei contracte (semnate atât în calitate de reprezentant legal al teatrului, cât și în nume propriu) și a aprobat (în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al teatrului) încheierea a 18 contracte în valoare totală de 182.153 lei, între Teatrul Național "Marin Sorescu" Craiova și persoana fizică Cornișteanu Mircea-Mihai.

De asemenea, întrucât în perioada exercitării funcțiilor de conducere, a îndeplinit acte prin care a obținut, direct, foloase materiale pentru sine în sumă totală de 182.153 lei (în temeiul contractelor încheiate), Mircea Cornișteanu a încălcat și legislația privind conflictul de interese în materie penală.

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Mircea Cornișteanu a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul penal.

De asemenea, ANI a mai sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Ilarian Ștefănescu și Gabriel Mănescu, persoane cu funcții de conducere din cadrul Teatrului Național "Marin Sorescu" Craiova a infracțiunii de conflict de interese, întrucât, în perioada exercitării funcțiilor de conducere, aceștia au îndeplinit acte prin care s-au obținut, direct, foloase patrimoniale pentru Mircea Cornișteanu (superiorul lor ierarhic direct).

Astfel, Ilarian Ștefănescu a semnat 26 contracte încheiate între Teatrul Național și persoana fizică Cornișteanu Mircea-Mihai, iar Gabriel Mănescu a semnat un contract încheiat între aceleași părți (în condițiile în care încheierea acestor contracte nu a fost aprobată de Consiliul de Administrație al Teatrului și nu există alte acte administrative privind aprobarea încheierii) în baza cărora Cornișteanu a încasat suma totală de 94.069 lei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

3 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

4 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă