Apă îmbuteliată și apă de la robinet: mituri, realități și efecte asupra sănătății

Apă îmbuteliată și apă de la robinet: mituri, realități și efecte asupra sănătății

Consumul de apă îmbuteliată este esențial în ziua de astăzi, mai ales în zonele unde locuitorii nu au acces la alte surse sigure de apă potabilă. Aproape 1 milion de bidoane de apă sunt cumpărate în fiecare minut, iar, potrivit experților, trendul va crește și mai mult în viitor, deși produce efecte negative asupra sănătății și mediului înconjurător.

Apă îmbuteliată și apă de la robinet/FOTO: Colaj Shutterstock și Adobestock

Apă îmbuteliată și apă de la robinet/FOTO: Colaj Shutterstock și Adobestock

Aproape două miliarde de oameni nu au acces la alte surse sigure de apă potabilă. În alte țări, creșterea cererii de apă îmbuteliată este determinată în mare măsură de comoditate, beneficiile percepute pentru sănătate, neîncrederea în calitatea apei de la robinet și preferințele personale de gust.

Cu toate acestea, din cauza strategiilor ineficiente de gestionare a deșeurilor din plastic, țările cu venituri mici și medii produc acum majoritatea poluării. Spre exemplu, Asia roduce peste 80% din deșeurile de plastic ale lumii care ajung în oceane, scrie UAPortal.

Efectele negative ale consumului de apă îmbuteliată

Potrivit cercetătorilor, între 10% și 78% dintre probele de fluide biologice sunt contaminate cu plastic, mai exact cu microplastice, ftalați, alchilfenoli, bifenili policlorurați, polifluorocarburi și bisfenol A (BPA).

Această contaminare duce la disfuncții ale sistemului imunitar și modificări ale metabolismului lipidic și glucidic. Astfel de poluanți sunt deseori clasificați drept perturbatori endocrini, afectând funcționarea normală a hormonilor reproductivi, a hormonilor tiroidieni și a receptorilor glucocorticoizi, în special în etapele critice ale dezvoltării embrionare.

Expunerea la BPA a fost asociată cu o serie de probleme de sănătate, inclusiv hipertensiune, boli cardiovasculare, diabet și obezitate.

Un studiu recent a arătat că pacienții cu microplastice/nanoparticule în plăcile de la nivelul arterei carotide au avut un risc mai mare de infarct miocardic, accident vascular cerebral sau deces în următoarele 34 de luni, comparativ cu cei fără astfel de particule.

Impactul asupra mediului

PET-urile sunt al doilea cel mai frecvent poluant din oceane. Ele reprezintă 11,9% din totalul deșeurilor din plastic, fiind depășite doar de pungile din plastic.

Doar 9% dintre aceste sticle sunt reciclate la nivel global, parțial din cauza complexității procesului de reciclare și a costului mai mic de producere a plasticului nou comparativ cu reciclarea.

Ca urmare, majoritatea deșeurilor din plastic ajung în gropi de gunoi sau incineratoare, poluând solul și apa și degradând calitatea aerului.

Procesul de extracție a materiilor prime și fabricarea sticlelor din plastic contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră prin utilizarea resurselor neregenerabile și prin consumul intens de energie.

Resturile din plastic, microplasticele și poluanții precum BPA ajung în organismele planctonului și animalelor, adică în lanțul trofic.

Apa de la robinet, mai sigură în țările dezvoltate

Apa de la robinet din țările dezvoltate este adesea mai sigură decât apa îmbuteliată. Există standarde stricte pe care furnizorii de apă trebuie să le respecte și este testată regulat pentru o gamă largă de contaminanți potențiali.

Producătorii de apă îmbuteliată nu sunt în general obligați să dezvăluie informații despre prezența contaminanților microbieni sau chimici, nici să demonstreze că produsele lor îndeplinesc anumite standarde de calitate sau siguranță.

Mituri despre gustul apei îmbuteliate

Un motiv pentru care consumatorii preferă apa îmbuteliată în locul celei de la robinet este percepția că aceasta are avea un gust sau un miros mai bun. Totuși, există câteva aspecte importante.

Unele mărci de apă îmbuteliată își îmbunătățesc produsele prin aromatizare, răcire sau carbonatare, țintind anumite preferințe de gust. În acest caz, gustul mai bun este rezultatul adăugării unor substanțe, nu al calității naturale a apei.

Studiile arată că mulți oameni nu pot distinge apa de la robinet de apa îmbuteliată, ceea ce pune la îndoială ideea că aceasta din urmă ar avea un gust superior.

Popularizarea apei de la robinet

Deoarece apa de la robinet reglementată este considerată sigură, rentabilă și prietenoasă cu mediul, există o tendință internațională de promovare a ei ca o alegere mai bună.

Unele regiuni din Australia, Canada, Hong Kong și Statele Unite au interzis complet comercializarea apei îmbuteliate către public, concentrându-se pe informarea oamenilor cu privire la siguranța apei de la robinet și încurajând consumul acesteia în restaurante și baruri.

Multe țări fac apa de la robinet mai accesibilă prin instalarea de cișmele publice, stații de umplere a sticlelor și distribuirea de recipiente reutilizabile în spații publice.

Filtrele de apă pentru uz casnic câștigă, de asemenea, popularitate, deoarece îmbunătățesc calitatea percepută a apei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Nu-mi vine să cred ce văd” / Cum arată Lacul Vidraru după ce nivelul apei a scăzut cu peste 100 de metri

2 Prognoza meteo până la Crăciun. Cum se anunță vremea în următoarele patru săptămâni

3 Judecător cu o vechime de 28 de ani, promovat la ÎCCJ. Cum a răspuns când a fost întrebat de ce nu s-a pensionat

4 Așa o fi?

5 Un mister vechi de peste 25 de ani a fost elucidat în timpul golirii Lacului Vidraru: „Au cărat-o prin tunelurile dacice / Exportă apa la francezi”