Arad: Trei persoane care ar fi răpit o tânără dintr-un mall, urmărite şi prinse de poliţişti în trafic

Trei persoane care ar fi răpit o tânără de 21 de ani dintr-un mall din municipiul Arad au fost urmărire de poliţişti şi prinse în trafic, la o distanţă de 45 de kilometri, fiind reţinute pentru lipsire de libertate, după ce victima a fost eliberată.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de joi, iar presupuşii răpitori sunt un bărbat de 50 de ani, unul de 20 de ani şi o femeie de 40 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a precizat, vineri, că tânăra a fost luată din mall "prin folosirea forţei fizice", ea fiind urcată într-un autoturism care a plecat într-o direcţie necunoscută.

În urma unui apel la 112, au fost formate filtre în trafic, iar poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat maşina în localitatea Chişineu-Criş.

Suspecţii au fost duşi la audieri, în urma cărora au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru lipsire de libertate, urmând să fie prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India