ASFOR şi BRM anunţă prima tranzacţie de lemn realizată prin sistem bursier, în România

ASFOR şi BRM anunţă prima tranzacţie de lemn realizată prin sistem bursier, în România

Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR) organizează vineri, alături de Bursa Română de Mărfuri (BRM), evenimentul în care va avea loc prima tranzacţie de lemn realizată prin sistemul bursier din România.

În luna octombrie a anului trecut, ASFOR şi BRM anunţau că au încheiat un Memorandum de înţelegere pentru de realizarea unei platforme de piaţă bursieră pentru comercializarea lemnului şi materialului lemnos, bursa lemnului, care va fi operaţională în primul trimestru din 2022.

"Înfiinţarea Bursei Lemnului va duce comerţul cu lemn şi material lemnos la un alt nivel din toate perspectivele comerciale şi etice. Semnatarii acestui Memorandum şi-au asumat o construcţie care va simplifica şi clarifica, totodată, comerţul cu lemn şi material lemnos. Există burse ale lemnului în statele occidentale, sperăm să operaţionalizăm şi Bursa Lemnului din România în primul trimestru al anului 2022", arătau reprezentanţii ASFOR, într-un comunicat de presă.

ASFOR reprezintă interesele de breaslă ale persoanelor juridice din domeniul exploatării şi prelucrării primare a lemnului. Asociaţia promovează comerţul liber, sigur şi transparent cu lemn şi material lemnos şi doreşte dezvoltarea pieţei dedicate vânzării şi achiziţiei de lemn şi material lemnos.

BRM este o instituţie cu experienţă şi expertiză în organizarea pieţelor de materiale. Are o structură deja constituită pentru vânzarea-cumpărarea de mărfuri şi poate construi şi opera o platformă de piaţă bursieră pentru comercializarea lemnului şi materialului lemnos. AGERPRES


populare
astăzi

1 Poză de visat urât...

2 Da, oameni buni, asta este adevărata față a Rusiei! / „Sunt în stare de șoc. Băiatul meu zace acolo din 8 mai. Nici măcar nu pot să-l îngrop”

3 Nu, nu e Isărescu, e proprietarul Lukoil, Alekperov...

4 David Popovici a refuzat elegant propunerea celor de la PSD. A spus «nu» la ceva ce mulți tineri și-ar fi dorit din plin

5 Vacanța de vis în Albania, transformată în coșmar. Povestea unui cuplu care s-a adresat Curții de Justiție Uniunii Europene